Dinamo s-a impus în fața celor de la Poli Iași, 1-0, după un gol venit în prelungirile partidei din partea lui Ahmed Bani.

Meciul dintre Dinamo București și Poli Iași a fost marcat de o accidentare gravă suferită de Luca Mihai, fotbalistul moldovenilor.
În minutul 21, Homawoo a avut o intrare groaznică, iar Luca Mihai a rămas întins pe gazon. Arbitrul întâlnirii a chemat de urgență ambulanța, iar fotbalistul a fost trimis la spital.
Hațegan a luat decizia de a-i acorda doar cartonașul galben lui Homawoo, iar ieșenii au reacționat vehement. Fotbaliștii și conducerea clubului au declarat că nu înțeleg cum dinamovistul nu a fost eliminat.
Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a reacționat după incidentul din minutul 29 al partidei Dinamo – Poli Iași, una încheiată cu 1-0 în favoarea ”câinilor”.
În cursul zilei de luni, decizia ”centralului” Ovidiu Hațegan a fost analizată de CCA. Prin vocea președintelui, Kyros Vassaras, s-a transmis ferm că judecata ”centralului” a fost greșită, penalizarea corectă fiind acordarea cartonașului roșu.
”Referitor la acidentarea gravă a jucătorului Luca Mihai, după un duel aerian pentru minge, ne exprimăm sprijinul și îi dorim o recuperare cât mai ușoară și rapidă. Având în vedere consecințele acestui duel, el trebuia considerat ca fiind un fault grosolan care pune în pericol siguranța jucătorului și sancțiunea disciplinară care se impunea era acordarea unui cartonaș roșu jucătorului dinamovist, Homawoo Josue Francis.
Mesajul nostru și instrucțiunile noastre către arbitri sunt de a proteja siguranța jucătorilor pe terenul de joc și de a-i elimina pe cei care, prin acțiunile lor, pun în pericol sănătatea și integritatea adversarilor.
Acordarea unui cartonaș roșu nu este suficientă pentru a evita astfel de incidente regretabile, de aceea ne așteptăm și de la jucători să ia în considerare posibilele urmări ale acțiunilor lor atunci când atacă un adversar”, se prezintă în comunicatul emis pe frf.ro.
Victoria adusă de Bani în minutul 3 al prelungirilor a fost trăită la intensitate maximă de ultraseria U15, de jucători și de banca tehnică. Până și fotografii de pe margine au contribuit la bucuria ”câinilor”.
Video I DINAMO – Poli Iași, scor 1:0
ECHIPA DE START A LUI DINAMO
DINAMO: Golubovic – R. Patriche, Velkovski, Homawoo – G. Moura, Pavici, E. Gnahore, C. Amzăr – Abdallah, G. Goncalo, D. Politic
Rezerve: Răilean, Cr. Costin, Edgar Ie, Grigore, A. Bordușanu, D. Iglesias, N. Roșu, D. Irimia, Milanov, P. Neagu, A. Bani, Selmani.
Video I ”Libertate pentru suporteri / O dorință sinceră, România liberă”
Pentru Dinamo, succesul de pe ”Arcul de Triumf” reprezintă o urcare importantă în clasament. În acest moment echipa condusă de Zeljko Kopic este pe locul 7 din play-out, unul care ar duce echipa noastră la baraj.
Pentru Dinamo urmează confruntările cu U Craiova 1948, ultima clasată, și FC Botoșani, urmând să joace până la final cu FC Voluntari, U Cluj și UTA Arad.
Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:
Etapa 5
20 aprilie
Ora 17:30
FCU Craiova – DINAMO
Etapa 6
23 aprilie
Ora 19:30
FC Botoșani – DINAMO
Etapa 7
26 aprilie
Ora 20:00
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 8
4 mai
U Cluj – DINAMO
Etapa 9
11 mai
DINAMO – UTA Arad
CITESTE SI:
Concurență pentru arena ”Arcul de Triumf”. Riscă Dinamo să părăsească noua ”casă”?
Video I Reacția lui Ahmed Bani, după ce a decis meciul Dinamo – Poli Iași
Un gând despre &8222;CCA, a reacționat în urma contrei dintre Howamoo și Luca Mihai&8221;