Ovidiu Hațegan a rupt tăcerea după controversa din partida Dinamo – Poli Iași

Dinamo a învins-o cu 1-0 pe Poli Iași, meci care a oferit o fază controversată de arbitraj.

În minutul 30, Josue Homawoo l-a lovit în zona capului pe Luca Mihai, care a rămas inconștient pe gazon și ulterior a fost transportat la spital. În urma ciocnirii ”cap la cap”, arbitrul Ovidiu Hațegan i-a acordat cartonaș galben stoperului lui Dinamo.

Astfel, moldovenii au reacționat vehement. Fotbaliștii și conducerea clubului au declarat că nu înțeleg cum dinamovistul nu a fost eliminat. În tot circul creat pentru o contră ”cap la cap”, a apărut și șeful arbitrilor, Kyros Vassaras. Grecul, nu a intervenit și atunci când Dinamo a fost VIZIBIL dezavantajată în unele partide.

La doar o zi după terminarea partidei, centralul partidei, Ovidiu Hațegan a afirmat că a greșit și a dezvăluit că ar fi trebuit să acorde cartonaș roșu.

”Am văzut cei doi jucători lovindu-se cap în cap, iar impresia mea a fost că jucătorul lui Dinamo a vrut să joace mingea. Din nefericire, n-am realizat pe moment gravitatea impactului. Apoi, când am revăzut faza, mi-am dat seama că am greșit.

Trebuia să arat cartonașul roșu. Îmi pare foarte rău de cele întâmplate și îi doresc jucătorului de la Poli Iași însănătoșire grabnică. Sper din tot sufletul ca situația să nu fie foarte gravă și să fie bine cât mai repede. Sunt foarte afectat de cele întâmplate”, a declarat centralul arădean, potrivit frf.ro.

Kyros Vassaras, după intrarea lui Josue Homawoo asupra lui Luca Mihai: ”Un fault grosolan”

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a reacționat după incidentul din minutul 29 al partidei Dinamo – Poli Iași, una încheiată cu 1-0 în favoarea ”câinilor”.

În cursul zilei de luni, decizia ”centralului” Ovidiu Hațegan a fost analizată de CCA. Prin vocea președintelui, Kyros Vassaras, s-a transmis ferm că judecata ”centralului” a fost greșită, penalizarea corectă fiind acordarea cartonașului roșu.

”Referitor la acidentarea gravă a jucătorului Luca Mihai, după un duel aerian pentru minge, ne exprimăm sprijinul și îi dorim o recuperare cât mai ușoară și rapidă. Având în vedere consecințele acestui duel, el trebuia considerat ca fiind un fault grosolan care pune în pericol siguranța jucătorului și sancțiunea disciplinară care se impunea era acordarea unui cartonaș roșu jucătorului dinamovist, Homawoo Josue Francis.

Mesajul nostru și instrucțiunile noastre către arbitri sunt de a proteja siguranța jucătorilor pe terenul de joc și de a-i elimina pe cei care, prin acțiunile lor, pun în pericol sănătatea și integritatea adversarilor.

Acordarea unui cartonaș roșu nu este suficientă pentru a evita astfel de incidente regretabile, de aceea ne așteptăm și de la jucători să ia în considerare posibilele urmări ale acțiunilor lor atunci când atacă un adversar”, se prezintă în comunicatul emis pe frf.ro.

Andrei Nicolescu, a reacționat după accidentarea suferită de Luca Mihai

Andrei Nicolescu, un personaj care s-a întâlnit cu mingea doar în hipermarket, a oferit o primă reacție din partea conducerii lui Dinamo, după accidentarea suferită de fotbalistul celor de la Poli Iași. Administratorul special al clubului nostru a afirmat că Hațegan a greșit și a transmis clar că Homawoo ar fi trebuit eliminat.

”E un incident care se întâmplă uneori în fotbal, am vorbit cu domnul Șfaițer, am întrebat dacă putem ajuta. E un eveniment pe care nu mi l-aș dori niciodată în fotbal.

Sunt într-o pozitie foarte ingrată. Săptămâna trecută am spus că nu mai vorbesc despre arbitraj, pentru că pare că mă văicăresc. Trebuie să recunosc că erau circumstanțe (n.r. pentru eliminarea lui Homawoo), dar ce aș putea să comentez eu? Sunt circumstanțe, e adevărat!

Să nu exagerăm, ei au fost mai agresivi, dar, din păcate, ei au ieșit mai șifonați din lupta asta fizică. Evenimentul ăsta e foarte trist, trebuie să fim toți aproape de el (n.r. de Luca Mihai), de familia lui, să vedem cât de repede se poate recupera și se poate întoarce pe teren”, a spus Andrei Nicolescu.

Victoria adusă de Bani în minutul 3 al prelungirilor a fost trăită la intensitate maximă de ultraseria U15, de jucători și de banca tehnică. Până și fotografii de pe margine au contribuit la bucuria ”câinilor”.

Video I DINAMO – Poli Iași, scor 1:0

Pentru Dinamo, succesul de pe ”Arcul de Triumf” reprezintă o urcare importantă în clasament. În acest moment echipa condusă de Zeljko Kopic este pe locul 7 din play-out, unul care ar duce echipa noastră la baraj.

Pentru Dinamo urmează confruntările cu U Craiova 1948, ultima clasată, și FC Botoșani, urmând să joace până la final cu FC Voluntari, U Cluj și UTA Arad.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 5

20 aprilie

Ora 17:30

FCU Craiova – DINAMO

Etapa 6

23 aprilie

Ora 19:30

FC Botoșani – DINAMO

Etapa 7

26 aprilie

Ora 20:00

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

CITESTE SI:

Conducerea lui Dinamo a început să transfere. Un nou jucător va ajunge în Ștefan cel Mare

Reacția lui Andrei Nicolescu după accidentarea suferită de Luca Mihai

Verdictul lui Crăciunescu în controversa Homawoo – Luca Mihai

Un gând despre &8222;Ovidiu Hațegan a rupt tăcerea după controversa din partida Dinamo – Poli Iași&8221;

Lasă un răspuns