Sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, FCU Craiova și Dinamo București, se vor duela în cea de-a cincea etapă, din play-out-ul Super Ligii.

Înaintea partidă programate, sâmbătă, 20 aprilie, cu FCU Craiova, de la ora 17:30, de pe stadionul ”Ion Oblemenco”, Dinamo ocupă locul 7 din play-out cu 19 puncte. În primele patru etape de play-out, ”câinii” au înregistrat două înfrângeri, un rezultat de egalitate și o victorie.
La conferința de presă premergătoare partidei, de sâmbătă, Georgi Milanov (32 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (46 de ani).
Mijlocașul din Ștefan cel Mare, a anunță că dinamoviștii sunt pregătiți de maratonul cu FCU Craiova, Botoșani și Voluntari.
”E greu programul, avem două meciuri afară, nu am câștigat prea multe puncte din deplasări, știm cât de important e meciul, sunt adversare directe, noi am pregătit totul și vom da totul pentru a obține rezultatele dorite. Când jucăm acasă cu faniii noștri, e mai ușor, dar trebuie să ne îmbunătățim nivelul evoluțiilor în deplasare, acum trebuie să lucrăm la asta.
Sunt un jucător experimentat, știu cum este să joci în asemenea condiții, știu cum e să joci la trofee, dar și în subsol, avem o atmosferă bună, a fost important să câștigăm meciul trecut. Aceasta este viața de fotbalist, meciuri decise în prelungiri, acum am avut câștig de cauză, am avut nevoie de puțin noroc, sper să fie la fel și mâine.
Avem un lot numeros, suntem bine acum fizic și o să ne descurcăm, o să fie rotații în echipă, dar suntem pregătiți, știam de 2 săptămâni, vor fi trei finale pentru noi. Îmi place competiția din România, nu știi ce se poate întâmpla, 5-6 echipe ne luptăm acolo, dar aceste 3 meciuri sunt decisive, vor fi grele, dar suntem pregătiți.
Nu mă gândesc la un număr de puncte, luăm fiecare meci în parte, dar cel mai important este obținem un rezultat pozitiv la Craiova”, a spus Milanov, în cadrul conferinței de presă, premergătoare partidei de sâmbătă.
La mijlocul acestei săptămâni, mai exact, miercuri, 17 aprilie 2024, Dinamo a primit verdictul final din partea Comisiei de Disciplină și Etică pentru sancțiunea dictată în cazul incidentelor de la meciul cu UTA Arad.
Georgi Milanov (32 de ani), a reacționat, după suspendarea ridicată de Comisia de Disciplină în privința celor patru partide de pe teren propriu fără spectatori.
Antrenorul lui Dinamo, a spus ce înseamnă această veste pentru cei de la Dinamo.
”Pentru noi a fost cea mai bună veste, toți jucătorii suntem fericiți, știm cât de importanți sunt, ne-au lipsit mult, decizia nu cred că a fost corectă inițial, dar pentru că jucăm atât de bine acasă, sperăm să continuăm seria bună de acasă”, a mai spus mijlocașul lui Dinamo.
Astfel, următoarele două meciuri ale celor de la Dinamo și UTA de pe teren propriu vor putea fi cu spectatori de toate vârstele în tribună, nu doar cu copiii de până la vârsta de 14 ani.
Pe teren propriu, Dinamo va mai juca în play-out contra celor de la Voluntari și UTA.
Ce a spus Zeljko Kopic înaintea duelului cu FCU Craiova: ”Vom găși o modalitate pentru a fi în formă”
Partida programată, sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:30, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (46 de ani), într-o conferită de presă.
”Urmează 3 meciuri în 6 zile, așa e programarea, nu ne putem plânge, am toți jucătorii pregătiți pentru aceste meciuri, dar vom găși o modalitate pentru a fi în formă în toate meciurile. Ce să mai spun despre implicarea fanilor, ei ne arată cât de mult ne susțin, cât ne ajută, nu pot să fiu decât mândru și bucuros.
FCU are o echipă bună, au jucători de calitate, nu au avut rezultate, dar pentru noi e important, dar la fel și pentru ei, vor da totul pe teren, trebuie să fim pregătiți și să avem răspuns pentru tot ce au pregătit. Bauza a demonstrat cu noi, dar și în trecut, că are calitate, dar trebuie să fim pregătiți pentru el și pentru toată echipa.
Suntem pregătiți pentru aceste deplasări, nu vrem să ne plângem, ne concentrăm, ne gândim la deplasare, vrem să avem recuperare bună, să fim pregătiți pentru meciurile următoare”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
Arbitrii de la Craiova – Dinamo
Pentru meciul din etapa a 5-a din play-out, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre FCU Craiova – Dinamo București.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi). Acesta va fi ajutat de asistenții Cerei Alexandru (Cluj-Napoca) și Vodă Alexandru (Alba Iulia).
Arbitrajul video va fi analizat de Popa Cătălin (Piteşti) și Bîrdeş Romică (Piteşti).
CCA l-a desemnat observator pe Comanescu Adrian (Râmnicu Vâlcea).
Bilete pentru meciul cu FCU Craiova
Suporterii dinamoviști s-au organizat pentru meciul cu FCU Craiova de sâmbătă. Așadar, aceștia au anunțat că vor invada Craiova și au publicat informațiile necesare pentru deplasarea de sâmbătă.
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:30, jucăm cu oltenii lui Mititelul. Deplasarea se va face cu autocare și masini personale.
Dinamo are rezervate 5.000 de bilete, iar întâlnirea va avea loc la ora 10:00 la Dinamo, la 11:00 se pleacă.
Cost Autocar: 60 lei;
Cost Autocar pentru copiii sub 15 ani: 30 lei;
Cost Bilet de meci: 30 lei.
Pentru înscrieri așteptăm un SMS cu nume si număr de locuri dorite la numărul de telefon: +40 (750) 424 . 992.
Tichetele de acces se pot achiziționa și online, de pe platforma eventim.ro. MENȚIONĂM! La selecțiunea bilete, trebuie introdus cod promoțional la OASPEȚI DINAMO: FCDINAMO1948, fcdinamo1948, FCDinamo1948, FcDinamo1948 (codul este oricare dintre).
Dinamo e la mâna ei!
Dinamo va întâlni trei dintre echipele cu care se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Sâmbătă, ”roș-albii” se vor deplasa la Craiova pentru duelul cu FCU, ultima clasată, iar marți va urma o altă deplasare, la Botoșani.
O partidă importantă va fi și cea de pe teren propriu cu FC Voluntari, echipa care ocupă ultimul loc care asigură salvarea directă de la retrogradare, cu 21 de puncte, cu două mai mult decât echipa noastră.
Dacă va reuși să câștige următoarele trei partide, Dinamo nu doar că ar fi, în mare parte, sigură de locul de baraj, dar se va lupta cu șanse mari pentru salvarea directă de la retrogradare!
În ultimele două etape, Dinamo ar urma să se dueleze cu Universitatea Cluj (deplasare) și UTA Arad (acasă), două dintre echipele care se bat pentru locurile fruntașe din play-out.
Înaintea etapei a cincea, din play-out-ului Super Ligii, Dinamo ocupă locul 13 cu 19 puncte.
Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:
Etapa 5
20 aprilie
Ora 17:30
FCU Craiova – DINAMO
Etapa 6
23 aprilie
Ora 19:30
FC Botoșani – DINAMO
Etapa 7
26 aprilie
Ora 20:00
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 8
4 mai
U Cluj – DINAMO
Etapa 9
11 mai
DINAMO – UTA Arad
CITESTE SI:
Reacția lui Zeljko Kopic, după suspendarea ridicată de Comisia de Disciplină
Un gând despre &8222;Conferință de presă I Georgi Milanov anunță că dinamoviștii sunt pregătiți de maratonul din Superliga&8221;