Zeljko Kopic, are probleme de lot, înaintea meciului cu Voluntari. Tehnicianul a făcut și radiografia eșecului cu FC Botoșani

Dinamo București, o întâlnește pe FC Voluntari, vineri, 26 aprilie, de la ora 20:00, în etapa a 7-a, a play-out-ului Superligii.

Înaintea partidă programate, vineri, 26 aprilie, cu FC Voluntari, de la ora 20:00, de pe stadionul ”Arcul de Triunf”, Dinamo ocupă locul 9 din play-out cu 20 puncte. În primele șase etape de play-out, ”câinii” au înregistrat trei înfrângeri, două rezultate de egalitate și o victorie. Golaveraj 4-8.

Partida programată, vineri, 26 aprilie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (46 de ani), într-o conferită de presă.

”E un meci foarte important pentru noi, Hakim și Edgar lipsesc, toți ceilalți sunt în regulă, toată lumea e pregătită în afară de cei doi.

E important că fanii sunt alături de noi, că este sold-out, așa a fost mereu în meciurile de acasă, am simțit lipsa lor, fanii ne dau energie, acasă, în deplasare, ne susțin și asta este un element pozitiv pentru noi.

Nu sunt de acord că nu vrem să marcăm golul doi, la Botoșani cu un om în minus să atacăm, era greu, la Craiova am vrut să marcăm golul doi, am avut ocazii, dar nu am marcat și când analizăm jocul nostru, la Iași de asemenea, am avut 4-5 ocazii importante.

În ultimele 10-15 minute fiecare echipă, dacă este în dezavantaj, își asumă riscuri, toată lumea vrea să caute erori fizice sau mentale. Cu Oțelul ne-am dus să marcăm din corner, nu am faultat în momentul bun, pe contraatac.

În meciul cu Craiova, nu am avut reacție pe centrare, aici la fel. Când analizez meciul, văd și lucruri pozitive, dar și anumite reacții din timpul meciului, nu sunt ce ar trebui.

Timpul se scurge pentru noi, putem fi dezamăgiți să ne gândim câte puncte am irosit, dar avem trei meciuri în față, sunt finale, pentru noi, meciul de mâine este unul crucial.

Erori apar mai ales când ești obosit, astea sunt problemele noastre, ce văd eu de la jucători, văd motivare, determinare să dea totul până la final. E normal să apară discuții după asemenea erori, dar la cum simt eu jucătorii, sunt concentrați pe Dinamo.

Este un moment greu din carieră mea, recunosc, știam că eu și staff-ul meu vom veni într-o situație de a juca fotbal de calitate, am crezut că vom fi într-o situație mai bună, dar din cauza unor momente de final de meci, ne aflăm într-o situație foarte grea. Încă depindem de noi, e greu, dar trebuie să dăm totul, să nu renunțăm.

Trebuie să găsesc o modalitate să dorm la noapte, e un meci important, mă gândesc pentru decizii bune, pentru echipa, la club, să nu fie emotiv, nu e vorba că îmi doresc mai mult decât alții, dar îmi doresc succes cu acest club. Încă de când am venit, a fost așa, am simțit clubul, suporterii, energia din jur și este o responsabilitate mare în jur și încerc să rămân calm, să iau cele mai bune decizii pentru club”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.

Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre meciul pierdut cu Botoșani: ”Legat de ultimul meci, prima jumătate de meci a fost bună, am fost stabili în afară de o greșeală, am avut controlul meciului, am avut și ocazii, penalty ratat, gol anulat, a fost o repriză bună din partea echipei.

Odată cu acel cartonaș roșu, corect acordat, a fost clar, în a doua parte ne-am aparat bine, nu am oferit ocazii adversarului, dar organizarea defensivă a fost bună, până în ultimul minut, până am primit gol”, a mai spus Zeljko Kopic.

Arbitrii de la Dinamo – Voluntari

Pentru meciul din etapa a 7-a din play-out, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Dinamo București – FC Voluntari.

Astfel, arbitru central a fost desemnat Petrescu Radu (Bucureşti). Acesta va fi ajutat de asistenții Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti) și Bîrdeş Romică (Piteşti).

Arbitrajul video va fi analizat de Colţescu Sebastian (Bucureşti) și Necula Mihaita (Bucureşti).

CCA l-a desemnat observator pe Babadac Cristina (Reşiţa).

Înaintea etapei a șaptea, din play-out-ului Superligii, Dinamo ocupă locul 9 din play-out cu 20 puncte.

Biletele pentru meciul cu FC Voluntari

Partida se va juca cu CASA ÎNCHISĂ!

Acesta este primul meci jucat de Dinamo, pe teren propriu, după ce Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a decis să suspende sancțiunea inițială îndreptată spre formația bucureșteană, care trebuia să dispute 4 meciuri acasă fără spectatori  Aceeași pedeapsă a primit-o și UTA Arad. 

Sancțiunea inițială a Comisiei de Disciplină a venit pe fondul bătăilor care s-au petrecut pe gazon între suporterii lui Dinamo și ai celor de la UTA Arad la meciul direct din ultima etapă a sezonului regulat (câștigat de ”câini” cu 1-0). 

Însă, în cele din urmă, Comisia de Disciplină a decis să suspende această pedeapsă și să le permită celor două echipe să joace pe teren propriu cu spectatori. 

Înaintea etapei a șaptea, din play-out-ului Superligii, Dinamo ocupă locul 9 din play-out cu 20 puncte.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 7

26 aprilie

Ora 20:00

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 8

4 mai

Ora 20:00

U Cluj – DINAMO

Etapa 9

11 mai

DINAMO – UTA Arad

CITESTE SI:

Suporterii dinamoviști iau atitudine. Mesaj transmis de DDB înaintea duelului cu Voluntari

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – FC Voluntari

Gheorghe Mihali pune tunurile pe Kopic și ai săi elevi!

Un gând despre &8222;Zeljko Kopic, are probleme de lot, înaintea meciului cu Voluntari. Tehnicianul a făcut și radiografia eșecului cu FC Botoșani&8221;

Lasă un răspuns