În această seară, Dinamo București dispută meciul cu FC Voluntari din cadrul etapei a 7-a din play-out-ul, Superligii României.

La fel ca la fiecare joc de pe teren propriu, fanii de la Tribuna Dinamo, asociație de suporteri dinamoviști, au redactat programul de meci, iar un mesaj ”special” i-a fost rezervat lui Andrei Nicolescu.
La secțiunea intitulată ”Consecințele incompetenței”, cei de la Tribuna Dinamo i-au ”dedicat” mai multe rânduri administratorului special, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația dezastruoasă în care se regăsește echipe, pe lângă jucători.
”Chinul constant la care suntem supuși în acest play-out riscă să se transforme într-o tragedie. Căutăm în zadar cauze și soluții, facem analize și ne contrazicem în concluzii, în timp ce mai luăm o pastilă de inimă pentru a putea urmări meciul echipei până la final. Așa cum ne-am obișnuit însă de atâția ani, asumarea și responsabilitatea lipsesc din guverananța corporativă a clubului.
Cine va răspunde dacă Dinamo retrogradează? Și mai ales, sub ce formă? Administratorul special a declarat într-o emisiune din această iarnă că el este direct responsabil pentru parcursul echipei și mandatul său este în orice moment ‘pe masa acționarilor’. Parcursul echipei este dezastruos și considerăm că se impun mai multe măsuri.
Nici nu avea cum să fie altfel, din moment ce personajul nu are vreo legătură cu acest fenomen. Poveștile cu transferuri întârziate și vacanțe în Mexic sunt deja cunoscute și nu mai necesită argumente suplimentare. Observăm totuși că domnul Nicolescu este capabil să legitimeze jucători, dar doar atunci când există o prietenie la mijloc. Ținem să îi aducem aminte că Dinamo nu este vreo cantină de ajutor social.
Tricoul în care unii au scris istorie, iar alții și-au dat viața, la propriu, nu poate fi purtat de orice băiat care s-a apucat de fotbal. Nu avem intenția de a pune la îndoială profesionalisum antrenorului Kopic. Este un om de bun simț care a venit alături de noi într-un moment greu. Nu avem detalii din vestiar și nici informații despre motivele pentru care situația a scăpat de sub control. Poate ceva mai puțin bun simț ar fi uneori indicat.
Luați alături de voi orice ajutor posibil, fie că vorbim de psihologi, preoți sau exorciști și rezolvați situația. Cumpărați băieților câte un ceas cu toată presiunea din lume. Nu vă mai cerem să înțelegeți ce înseamnă Dinamo, ci doar să vă respectați propria crieră. Timp pentru scuze nu prea mai există.
Indiferent de liga în care vom juca de la vară, acest sezon reprezintă o pată neagră pe istoria lui Dinamo și dovada că trebuie să învățăm mai bine să ne alegem oamenii cu care plecăm la drum. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, tot noi vom rămâne aici să o luăm de la capăt”, se arată în programul de meci.
Foto I Program ”Tribuna Dinamo” la Dinamo – Voluntari

Înaintea etapei a șaptea, din play-out-ului Superligii, Dinamo ocupă locul 9 din play-out cu 20 puncte.
Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:
Etapa 7
26 aprilie
Ora 20:00
DINAMO – FC Voluntari
Etapa 8
4 mai
Ora 20:00
U Cluj – DINAMO
Etapa 9
11 mai
DINAMO – UTA Arad
CITESTE SI:
Adrian Mihalcea, îngrijorat de situația lui Dinamo
Florin Răducioiu e sigur că Dinamo se poate salva în acest sezon
Un gând despre &8222;Foto I Fanii lui Dinamo și-au pierdut răbdarea cu Andrei Nicolescu: ”Nu e cantină de ajutor social”&8221;