Video I România a făcut spectacol în ultima zi la CE

Echipajul feminin de 8+1 al României a câștigat medalia de aur la Campionatul European care este organizat în Ungaria, la Szeged.

Româncele au câștigat ”proba regină” a Campionatului European de la Szeged, după ce au dat o adevărată lecție de canotaj în a doua jumătate a cursei.

România a încheiat în stil de mare campioană Campionatul European de canotaj care este organizat în orașul maghiar Szeged. Fedele din barca de 8+1 au câștigat ”proba regină” a întrecerii, devenind campioane continentale.

Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și cârmaciul Victoria-Ştefania Petreanu au început ezitant cursa care s-a întins pe distanța a 2.000 de metri.

Ele au fost pe locul 2 după 500 şi 1.000 de metri, dar au preluat conducerea la jumătatea cursei și au mărit distanța față de adversare, pe măsură ce se apropiau de linia de sosire.

Video I Fetele noastre de AUR

Ele au ajuns la sosire în 6 minute și 32 de secunde, devansând cu peste trei secunde barca echipei Marii Britanii și cu peste 5 secunde echipajul din Italia.

România a terminat în 6:32.00 și a fost urmată de Marea Britanie (+3,16 secunde) și Italia (+5,41).

Andrada Moroșanu a terminat pe locul 4

La simplu feminin, Andrada Moroșanu a terminat pe 4. După un început slab, în care a fost pe 5, Andrada a recuperat foarte bine și a urcat pe trei. Dar nu a putut ține ritmul, iar în ultimii metri a fost depășită. Și a venit la 14,23 secunde față de sârboaica Jovana Arisic (8:23,42), care a terminat prima.

În fața româncei au mai terminat Alexandra Foester (+4,76) și Alice Pokesova (+11.55).

Aur la dublu vâsle masculin

Andrei Cornea și Florin Enache au adus a doua medalie de aur a zilei, la dublu vâsle masculin, la capătul unei curse dominate autoritar. Românii au început cursa ca din tun, iar la jumătatea cursei, la 1.000 de metri, aveau un avans de 6,87 de secunde față de Spania. Iar până la final distanța s-a tot mărit. La 1.500 de metri, avansul era de 8,63 secunde față de locul 2, Germania.

Românii au terminat cursa în 6:44.55. Spania a venit după 6,52 secunde, iar Germania la 6,94.

”Am scris istorie pentru România. Cursa asta ne-a bucurat mai mult decât ne-a durut”, a spus după cursă Florin Enache.

Bronz pentru Ancuța Bodnar și Simona Radiș

Ancuța Bodnar și Simona Radiș au terminat pe locul 3 finala la dublu vâsle. Ele nu mai pierduseră o finală din 2019, când au luat argintul la Europene. În 2020, 2021, 2022 și 2023, cele două au obținut medalia de aur.

În cursa de azi, româncele au fost depășite de norvegience, care au terminat cursa în 7:39.42, și de barca Lituaniei, care a venit la 2,08 secunde. România a terminat la 4,24 secunde de campioane.

Argint la dublu rame masculin

Florin Arteni și Florin Lehaci au terminat pe locul 2 cursa de la dublu rame, după Marea Britanie, aducând medalia de argint, după un final de cursă excelent.

La 1.000 de metri, jumătatea cursei, România era pe locul 3, după Marea Britanie și Elveția. Dar „tricolorii” au avut o jumătate de cursă excelentă. Au reușit rapid să treacă de elvețieni și au urcat pe locul 2. Deși nu au putut să se apropie de Marea Britanie au reușit să se distanțeze de elvețieni.

Marea Britanie a terminat cursa, cu un timp de 7:01:54. România a venit la 2,34 secunde, iar Elveția la 4,96 secunde.

Barca României de dublu rame masculin e una obișnuită cu medaliie. A mai cucerit două medalii de aur (2022, 2020), una de argint (2019) și una de bronz (2018).

Aur la dublu rame feminin

Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel au dat dovadă de o adevărată demonstrație de forță. Nu au avut nicio rivală în finala feminină la dublu rame și au adus a doua medalie de aur a delegației României și a patra în total.

”Tricolorele” au terminat cursa la mare distanță de fiecare echipaj, conducând încă de la start. La finalul celor 2000 de metri, în dreptul României era afișat timpul 7:52.05. Grecia a venit la 8,82 secunde, iar Croația la 11.08.

La final, canotoarele din Grecia le-au felicitat pe românce și le-au transmis ”Great Race” (n.r- Grozavă cursă). Ulterior, și Elisabeta Lipă le-a îmbrățișat pe campioane.

E a doua medalie la rând pe care Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel o câștigă la Europene și a treia pe care barca feminină a României, de dublu rame, o câștigă.

Locul 4 la patru rame

Andrei Mândrilă, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Ciprian Tudosă au terminat pe locul 4 în finala la patru rame. Au venit la 7,14 secunde de Marea Britanie, fiind depășiți și de Italia și Franța.

”Tricolorii” au avut un început bun, iar după 500 erau pe locul 2, după Italia. Ulterior au pierdut câte o poziție. La 1.000 de metri erau pe 3, după ce Marea Britanie a urcat spectaculos pe locul 1, iar la borna celor 1.500 de metri, și Franța trecuse de România, reușind să se mențină în față până la final.

6 medalii a cucerit delegația tricoloră la CE 2023, cinci fiind de aur.

CITESTE SI:

Foto & Video I Kopic mai plat ca apa plată! Ce făcea tehnicianul în timp ce fanii lui Dinamo îl chemau la o discuție după egalul cu Voluntari

Foto I Ion Crăciunescu a dat verdictul, după cea mai controversată fază de pe Arcul de Triumf

Ioan Andone, REVOLTAT pe conducerea lui Dinamo, după egalul cu Voluntari

3 gânduri despre &8222;Video I România a făcut spectacol în ultima zi la CE&8221;

Lasă un răspuns