Mircea Rednic, mesaj direct înainte de partida cu Dinamo

Dinamo se pregătește de ultima partidă din acest sezon, ”finala” cu UTA Arad care se va juca duminică, 12 mai, ora 21:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Chiar dacă UTA și-a asigurat, matematic, primul loc din play-out cu o etapă înainte de final, Rednic anunță că va folosi cea mai bună echipă în meciul cu Dinamo, echipa sa de suflet, chiar dacă ”roș-albii” se află într-o situație delicată.

Înaintea partidă programate, duminică, 12 mai, cu ”Bătrâna Doamnă”, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, Dinamo ocupă locul 9 din play-out cu 22 puncte. În primele opt etape de play-out, ”câinii” au înregistrat trei înfrângeri, patru rezultate de egalitate și o victorie. Golaveraj 8-12.

Înaintea partidei cu Dinamo, Mircea Rednic a susținut o conferință de presă premergătoare confruntări de duminică seară. ”Puriul” a lăsat de înțeles faptul că va folosi cea mai bună echipă pe ”Arcul de Triumf” și că nu există nici un fel de presiune la adresa sa.

”Este ultimul meci din play-out, observ că se tot vorbește. Există anumite suspiciuni, care nu își au rostul. Sunt profesionist, sunt aici, trup și suflet pentru Arad. Fac tot ce se poate pentru ca echipa mea să obțină rezultate.

Nimeni nu credea că putem ajunge aici, am primit bobârnaci atât eu, cât și conducerea, în special în legătură cu licența pentru cupele europene. S-a realizat mult mai mult decât ne-am propus, obiectivul fiind salvarea de la retrogradare.

La sfârșitul acestui play-out, nu avem nici un fel de emoție. Suntem pe primul loc, nu ni-l ia nimeni, însă asta nu înseamnă că nu vom trata cu maxim de seriozitate meciul de duminică. Îi văd pe diverși spunând că Dinamo ne-a bătut în ultima etapă a sezonului regular.

Ne-au bătut cu un gol norocos, un șut deviat de la 16 metri de Conte. În repriza a doua, ei nu au avut nici o ocazie de a înscrie.

Am mare respect pentru echipele unde am jucat sau antrenat, le mulțumesc din suflet. M-au ajutat să mă realizez ca sportiv și om, dar acum sunt antrenor și îmi respect statutul și meseria.

Pe mine mă interesează echipa mea. Suntem într-o perioadă foarte bună, voi folosi cea mai bună formulă pe care o am la dispoziție. Nu au existat presiuni și nimeni nu pune presiune pe Mircea Rednic!”, a spus fostul tehnicin din Ștefan cel Mare.

Darko Velkovski s-a accidentat la antrenamente și e OUT pentru partida cu UTA Arad

Înainte de cel mai important meci al sezonului, care poate marca retrogradarea echipei în Liga 2, Dinamo primește o veste proastă. Darko Velkovski (28 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, s-a accidentat la antrenamente.

Se pare că, din cauza unei intrări dure din partea unui coechipier la antrenamentele echipei lui Zeljko Kopic, fundașul nord-macedonean va fi indisponibil pentru ultimul meci din campionat, cu UTA Arad, scrie Radio Dinamo.

Este o pierdere grea pentru Dinamo, având în vedere că Velkovski s-a numărat printre jucătorii cu evoluții apreciate în a doua parte a sezonului.

• Fundașul a sosit la Dinamo în această iarnă, adus de Zeljko Kopic pentru a salva echipa de la retrogradare. Velkovski are și o cotă de piață impresionantă, de 1,5 milioane de euro.

• Internaționalul nord-macedonean a prins 16 meciuri în acest sezon pentru Dinamo, reușind să înscrie și un gol.

Pentru Dinamo urmează confruntarea cu UTA Arad în etapa cu numărul nouă din play-out-ul Superligii României.

Biletele pentru meciul cu UTA Arad

Dinamo trece prin momente cumplite, având în vedere că ocupă locul 9 în play-out, cu 22 de puncte obținute.

”Câinii” mai au un singur meci de jucat în actualul sezon, cu UTA Arad. Partida din etapa a 9-a din play-out-ul Superligii, este programată să se dispute, duminică, 12 mai, de la ora 21:30, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și UTA Arad, din etapa a 9-a din play-out-ul Superligii. Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 1: 60 lei;

Tribuna 2: 50 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 50 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluza PCH: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 35 lei;

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (12/05)

Interval orar: 12:00 – 22:15

Scenariu salvării pentru Dinamo: victorie + noroc pe linie

Toate calculele pentru Dinamo în perspectiva continuării sezonul următor în Superliga țin, în primul rând, de condiția ca echipa noastră să învingă UTA Arad.

Pentru a evita inclusiv barajul, este nevoie însă nu doar ca Dinamo să ia 3 puncte, ci toate următoarele 4 rezultate să devină realitate, variantă de noroc pe linie pentru Dinamo:

• Oțelul Galați – FC Botoșani – 1 solist

• FC Voluntari – U Cluj – 2 solist

• Poli Iași – Petrolul Ploiești – 2 solist

• FCU Craiova – FC Hermannstadt – X2

În acest scenariu, cu Dinamo având 25 de puncte, ar fi la egalitate cu FC Botoșani dar ar depăși-o pe criteriul clasamentului de la final de sezon regular. Celelalte trei echipe ar avea, toate, mai puține puncte decât ”câinii”.

Programul lui Dinamo în play-out-ul din Superligă:

Etapa 9

12 mai

Ora: 21:30

DINAMO – UTA Arad

CITESTE SI:

Andrei Nicolescu pus la zid! Cornel Dinu a făcut analiza parcursului dezamăgitor al echipei din acest sezon

Veste MARE pentru Dinamo înaintea meciului cu UTA Arad

Îndemnul lui Florentin Petre înaintea meciului cu UTA Arad

Un gând despre &8222;Mircea Rednic, mesaj direct înainte de partida cu Dinamo&8221;

Lasă un răspuns