Dinamo a învins-o pe UTA, scor 2-0, în ultima etapă a play-out-ului Superligii, asigurându-și astfel participarea la barajul pentru salvare/menținere. Imediat după fluierul final.

Dinamo, care a trecut de UTA cu 2-0, prin golurile marcate de Hakim Abdallah (14) şi Răzvan Patriche (18), va juca la baraj cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1 se va disputa în dublă manșă. Meciurile tur vor avea loc vineri, 17 mai, respectiv luni, 20 mai, ambele fiind programate de la ora 20:00.
În ultimele minute ale partidei, Zeljko Kopic a avut serioase probleme de sănătate, care au stârnit îngrijorarea membrilor staff-ului.
În ciuda controlului exercitat de echipa sa asupra jocului, toată situația tensionată i-a afectat starea de sănătate a tehnicianului. Antrenorul croat s-a simțit rău și s-a pus în genunchi la marginea terenului, ținându-și mâna de cap. Un membru al staff-ului i-a adus imediat o sticlă cu apă pentru a-l ajuta să-și revină.
În cele din urmă, Kopic a făcut semne că totul este în regulă și s-a ridicat în picioare, deși situația nu părea a fi una bună. Medicul echipei Dinamo a rămas aproape de el până la finalul meciului ca să se asigure că este în siguranță.
La finalul partidei, Zeljko Kopic a oferit primele reacții, iar antrenorul dinamoviștilor a tras un semnal de alarmă, întrucât echipa sa și-a îndeplinit doar jumătate din obiectiv, care este reprezentat de salvarea de la retrogradare.
”Un joc bun în primele 30 de minute. Am meritat victoria. Nu am urmărit celelalte meciuri, m-am concentrat doar pe acest meci. Treaba nu e încheiată. Sunt fericit pentru victoria de azi, dar treaba nu e gata. Mai avem barajul.
Despre Edgar Ie nu pot sa spun nimic. Nu vreau sa vorbesc despre acest subiect azi și nu avem ce să clarificam. De mâine putem vorbi, azi discutam doar despre meci. Deocamdată nu am ce sa clarific”, a declarat Zeljko Kopic.
Video I Dinamo – UTA Arad, scor 2-0
Pe o ploaie torențială, dar și susținuți de un public extraordinar, elevii lui Zeljko Kopic au început în forță meciul de pe ”Arcul de Triumf”.
În minutul 7, Abdallah, excelent lansat de De Moura, a scăpat singur cu portarul advres, dar Kucher a ieșit și l-a blocat la fix pe atacantul ”Câinilor”. Presiunea alb-roșiilor a fost uriașă, iar în minutul 14 s-a produs și deschiderea scorului. Abdallah, din plonjon, a marcat cu capul după o centrare impecabilă a lui Amzăr.
Patru minute mai târziu, Răzvan Patriche (38 de ani), ”veteranul” lui Dinamo, a marcat golul al doilea al întâlnirii, cu o reluare din interiorul careului, după o fază plecată din centrarea lui Amzăr din corner.
Acesta a fost și scorul pauzei. În partea a doua, ”câinii” au schimbat complet registrul tactic, mai ales după multele partide din acest play-out când au pierdut puncte importante pe final sau în minutele de prelungiri. Aproape că atacul nu a mai contat, principala ocupație a dinamoviștilor fiind aceea de a-i bloca pe arădeni.
În schimb, impulsionați de Rednic, cei de la UTA, echipa care câștigase deja play-out-ul, au încercat să revină în meci, dar jocul agresiv s-a întors împotriva lor. În minutul 62, Ezekiel a fost eliminat pentru două galbene, astfel că misiunea bucureștenilor a devenit mai facilă din acel moment.
Până la urmă, Dinamo nu a mai gafat pe final, dar ”câinii” au suferit o pierdere mare pe final. Patriche, fundașul central din Ștefan cel Mare, a fost eliminat pentru al doilea galben, astfel că acesta va lipsi din primul meci de baraj al lui Dinamo.
Finalul a fost tensionat pe banca lui Dinamo. Lui Kopic i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția staff-ului medical pentru a-și reveni.
Echipa de start
DINAMO: Golubovic – G. Moura, R. Patriche, Homawoo, C. Amzăr – Milanovc, E. Gnahore, Pavicic – A. Bani, Abdallah, D. Politic.
Clasamentul play-out
• 1. UTA Arad – 37 de puncte
• 2. Oțelul Galați – 36 de puncte
• 3. Hermannstadt – 34 de puncte
• 4. U Cluj – 33 de puncte
• 5. Petrolul – 29 de puncte
• 6. Poli Iași – 27 de puncte – Salvare directă
• 7. DINAMO – 25 de puncte – Baraj împotriva celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc
• 8. FC Botoșani – 25 de puncte – Baraj împotriva celor de la CS Mioveni
• 9. FC Voluntari – 24 de puncte – Retrogradare directă
•10. FCU Craiova – 22 de puncte – Retrogradare directă
CITESTE SI:
Florin Prunea e optimist după ce Dinamo a prins ”barajul”
Video I Prima reacție a căpitanului lui Dinamo după victoria cu UTA Arad
Video I Dinamo învinge pe UTA și păstrează șanse de menținere în Superliga României
Un gând despre &8222;Video I Reacția lui Zeljko Kopic după ce Dinamo a ajuns la baraj&8221;