Dinamo a reușit să evite retrogradarea și să ajungă miraculos la baraj, după ce a câștigat cinci puncte în ultimele trei etape din play-out. Victoria decisivă a fost cea cu UTA, 2-0 pe teren propriu.

Dinamo a terminat pe loc de baraj și va înfrunta FK Csikszereda, formație care a terminat pe locul șase în liga a doua.
”Câinii” se vor duela cu ”cicanii” pe 20 mai, acasă, în turul barajului de menținere/promovare în Superliga. Returul are loc o săptămână la târziu, la Miercurea Ciuc. Pentru a nu exista probleme și scandări xenofobe la adresa celor de la Csikszereda, Nicolescu vrea să facă o înțelegere cu suporterii lui Dinamo.
”O să ne întâlnim cu suporterii și o să facem un pact pentru a nu exista probleme la meciul cu Csikszereda. Vrem să rămânem în Liga 1 și să ne organizăm mai bine anul viitor.
Nu sunt Kopic ca să fac eu pregătirea meciului, dar dacă suntem atenți 180 de minute nu cred că o să avem probleme”, a anunțat Andrei Nicolescu.
”Risc de rasism la meciul cu Csikszereda – Există un risc mai mare, o să ne întâlnim să facem un pact. Nu avem nevoie de probleme în plus. Sperăm să primim sprijin”, a mai spus Andrei Nicolescu.
Dinamoviștii au avut probleme serioase chiar în finalul sezonului regular. Conflictul de la meciul cu UTA, când suporterii s-au bătut și pe gazon, i-a adus în atenția comisiilor și au avut stadionul suspendat patru etape, dar apoi această pedeapsă a fost ”îndulcită”.
”Este de suflat în iaurt din cauza accidentărilor și din cauza celor două baraje din ultima perioadă. Cred că atenția la detalii va face diferența. Noi suntem favoriți! Poate era mai bine să jucăm al doilea meci acasă, pentru echipă și suporteri, dar asta este. Așa a fost tragerea la sorți!
Ultima perioadă din play-out a fost o deziluzie, mai ales dacă ne gândim la jocul și la rezultatele din sezonul regulat. Am văzut o problemă în mentalul jucătorilor după meciul în care ne-a fost suspendat stadionul”, a mai completat Nicolescu.
Meci tur
Luni, 20 mai
Ora 20:00
DINAMO – FK Csikszereda (din informațiile noastre, partida se va juca pe Arena Națională)
Meci retur
Luni, 27 mai
Ora 20:00
FK Csikszereda – DINAMO
200 de suporteri la Miercurea Ciuc, pentru returul barajului cu Csikszereda
Dinamo ia în calcul să joace pe Arena Națională meciul tur cu Csikszereda, deoarece capacitatea ”Arcului de Triumf” e prea mică pentru un asemenea meci.
Csikszereda joacă meciurile de pe teren propriu la Miercurea Ciuc, pe Stadionul Municipal, o arenă care are o capacitate de doar 4.000 de locuri. Astfel, suporterii alb-roșii vor primi un număr redus de bilete la meciul de pe 27 mai.
Conform protocolului, gazdele au obligația de a oferi 5% din capacitatea stadionului oaspeților. Astfel, suporterii alb-roșii nu s-ar putea bucura decât de 200 de bilete pentru meciul capital în privința rămânerii în Superliga. Cererea va fi, cu siguranță, mult mai mare, însă fanii nu vor putea să-și încurajeze echipa.
Ciucanii nu vor pune la vânzare biletele în sistem online, ținând cont de faptul că nu vor putea vinde mai mult de 4.000 de tichete, iar cererea va fi una imensă. Astfel, dinamoviștii au la dispoziție varianta în care își vor cumpăra pe cont propriu bilete printre suporterii celor de la Csikszereda.
Csikszereda se teme de Dinamo!
După cum se știe în lumea ultras a stadioanelor de fotbal, fanii dinamoviști sunt unii naționaliști, ce își apără cu îndârjire istoria și neamul românesc. Astfel, conducerea celor de la Csikszereda se teme de conflicte în partida retur al barajului de menținere/promovare, din data de 27 mai, de la ora 20:00.
Întrebat în ce măsură se teme că vor apărea tensiuni etnice cu ocazia dublei cu Dinamo, Zoltan Szondi, s-a arătat îngrijorat:
”Da, îmi e frică de faptul că vor apărea incidente. Hazardul a făcut ca turul să nu se desfășoare la Ciuc exact de Rusalii, când în oraș vin peste 300.000 de oameni. Dar suporterii lui Dinamo au mai fost de două ori aici și de fiecare dată a ieșit circ.
Nu făcut de noi! Nu mă bag peste treburile Poliției și ale Jandarmeriei, e treaba lor să asigure ordinea. Eu nu voi admite însă ca pe stadionul nostru să fie batjocoriți ungurii, secuii. La fel – nici alte etnii. E o invitație să ne respectăm reciproc. N-am vorbit niciodată urât de conaționalii noștri și e normal să se întâmple la fel și invers”, a spus președintele clubului Csikszereda.
Oficialul ”ciucanilor”, a dezvăluit și că suporterii dinamoviști nu sunt bine veniți în Miercurea Ciuc și v-a pune la dispoziția clubului Dinamo un număr redus de tichete. Adică 5% din capacitatea stadionului. Procent obligatoriu rezervat suporterilor veniți din Capitla României.
”În stadion nu vom putea lăsa decât 125 locuri pentru galeria lui Dinamo, adică 5 la sută din capacitate. Atât spune legea și trebuie s-o respectăm. Au mai fost cazuri când suporterii au făcut presiuni la porți să intre mai mulți, dar Jandarmeria a rezistat, spre lauda ei. Le mulțumesc și pe această cale!”, a mai spus Szondi.
• 4.000 locuri are stadionul din Miercurea Ciuc, refăcut ultima dată în 2.022
• 20 lei vor costa cele mai ieftine bilete la returul cu Dinamo, prețul fiind unul general, mai puțin locurile VIP (100 lei): circa 500-600 locuri vor fi ocupate de abonați
CITESTE SI:
Video I Transfer IMPORTANT la Dinamo! Un câștigător de EHF Champions League în Ștefan cel Mare
Un gând despre &8222;Conducerea lui Dinamo anunță o întâlnire de gradul zero înainte de baraj. De ce se tem șefii ”haitei”&8221;