Dinamo a reușit să ajungă la barajul de menținere/promovare, după ce a învins-o pe UTA Arad, scor 2-0, în ultima etapă de play-out-ul SuperLigii României.

Dinamo s-a impus cu 2-0 în fața celor de la UTA. Mai departe, în meciurile disputate concomitent în ultima etapă de play-out, ”câinii” au profitat și de alte rezultate. Printre ele, și victoria Oțelului în fața celor de la FC Botoșani, 2-0 pe teren propriu.
La final de partidă cu arădenii, suporterii echipei dinamoviste i-au scandat numele lui Mircea Rednic, antrenorul ”Bătrânei Doamne”, dar și lui Dorinel Munteanu, fost jucător (1991-1993) și antrenor la Dinamo (2012).
Dorinel Munteanu a fost întrebat despre evenimentele care au avut loc pe stadionul din București, unde bucuria fanilor dinamoviști a fost una de nedescris.
Antrenorul celor de la Oțelul Galați a declarat că se bucură pentru Dinamo, care a evitat retrogradarea directă, iar acesta consideră că echipa noastră este favorită certă la barajul cu Csikszereda.
”Tot timpul, de când antrenez, am jucat corect, n-am făcut cărțile niciunei echipe. Mă bucur pentru ei că au evitat retrogradarea directă și că au o șansă la baraj. Totul a depins de ei. Ei au câștigat pe teren, cu UTA. Dinamo, ținând cont de ce echipe sunt la baraj, nu vreau să le subestimez, dar are prima șansă cu Miercurea Ciuc.
Problemele de la Dinamo n-au fost fotbalistice, ci administative. Astea au dus la situația actuală a echipei. Fotbalistic, au un lot valoros. Va trece, ca și anul trecut de FC Argeș, și de Miercurea Ciuc. N-am vrut să vorbesc cu nimeni din presă, dar a fost o întrebare sensibilă cu Dinamo. S-au făcut speculații cu privire la aceste meciuri”, a declarat Dorinel Munteanu.
În urmă cu o săptămână, cel mai selecționat jucător din istoria naționalei României a certat un jurnalist după înfrângerea cu Petrolul, 2-1.
Mai departe, a declarat, pe un ton apăsat, că ”întrebarea (n.r. – Cum va aborda meciul din ultima etapă, cu FC Botoșani) este stupidă! Cum să abordăm finalul? Ca la fiecare meci, cu maximă seriozitate. Să faceți speculații de fiecare dată că e ultimul meci…”.
Video I Dinamo – UTA Arad, scor 2-0
Echipa de start
DINAMO: Golubovic – G. Moura, R. Patriche, Homawoo, C. Amzăr – Milanovc, E. Gnahore, Pavicic – A. Bani, Abdallah, D. Politic.
Meci tur
Luni, 20 mai
Ora 20:00
DINAMO – FK Csikszereda (din informațiile noastre, partida se va juca pe Arena Națională)
Meci retur
Luni, 27 mai
Ora 20:00
FK Csikszereda – DINAMO
CITESTE SI:
Nicolescu, răspuns acid adresat lui Cornel Dinu
2 gânduri despre &8222;Prima reacție a lui Dorinel Munteanu, după ce fanii lui Dinamo i-au scandat numele. Ce spune despre șansele ”câinilor” în barajul cu Csikszereda&8221;