Andrei Nicolescu a anunțat obiectivul ”câinilor” în sezonul viitor

Față în față cu a doua retrogradare din istorie, și a doua din ultimii doi ani, Dinamo are șanse uriașe să reușească să se salveze, după victoria din primul meci din barajul de menținere/promovare în Superliga României.

Cu peste 30.000 de spectatori în tribunele Arenei Naţionale, Dinamo a dominat prima parte, dar Politic şi Ricardo Grigore nu l-au putut învinge pe portarul Gyenge, iar în minutul 16 Milanov a trimis în bară.

Oaspeţii au avut o replică slabă în finalul reprizei, însă Dinamo a deschis scorul în minutul 47, prin lovitura de cap a lui Dennis Politic, care a înscris din centrarea lui Ahmed Bani.

Acelaşi jucător, Politic, a majorat avantajul gazdelor la 2-0, cu un gol superb, scor care a fost şi cel final. Dinamo pleacă cu prima şansă în returul de la Miercurea Ciuc, de luni, 27 mai.

Fericit peste măsură după victoria de pe Arena Națională, Andrei Nicolescu a vorbit despre obiectivul echipei dacă aceasta va rămâne și în sezonul viitor în Superliga României.

Așa cum a anunțat și în trecut, administratorul special al clubului nostru a dezvăluit că echipa va trebui să se lupte pentru calificarea în play-off.

”Sezonul următor, obiectivul ar fi trebuit să fie lupta pentru play-off. Noi am plănuit să terminăm acest sezon pe locurile 8-10, dar conjunctura a făcut să ajungem iar la baraj. Acum ne vom poziționa și vom încerca să avem același obiectiv”, a spus Nicolescu.

Mai mult, Nicolescu a vorbit și despre transferurile pe care Dinamo le va realiza:

”Cred că trebuie să aducem niște jucători care să ne ajute imediat. Cred că ce am încercat să facem astă vară, adică să aducem jucători care s-au acomodat prea greu, nu a fost bine. Acum, cine vine trebuie să ridice nivelul”, a mai spus Andrei Nicolescu.

În plus, a subliniat că primele 10 etape nu vor putea fi jucate pe Arena Națională.

Detalii despre deplasarea la Miercurea Ciuc

Csikszereda și Dinamo se vor duela în meciul final al barajului de menținere/promovare în Superliga României, luni, 27 mai 2024, la Miercurea Ciuc.

Din păcate pentru elevii lui Kopic, atmosfera superbă creată de suporterii dinamoviști, luni seară pe Arena Națională, nu se va putea repeta şi la Miercurea-Ciuc, din cauza capacităţii mici a arenei lui Csikszereda, de doar 4.000 de locuri.

Pentru partida retur, fanii lui Dinamo au primit doar 125 de bilete de la clubul din judeţul Harghita, conform protocolului.

În această cauză, suporterii dinamoviști din PCH propune o nouă acțiune a fanilor dinamoviști. Mai exact, de a face deplasarea la Miercurea Ciuc în număr căt mai mare și a își susține favoriții chiar din fața stadionului celor de la FK Csikszereda.

Deplasarea la Miercurea Ciuc se va face cu autocarul, iar ”câinii” vor avea la dispoziție 10 autocare, cu posibilitatea de a suplimenta numărul acestora.

Costul unui loc în autocar este 30 lei, iar înscrierile se fac la nr. de telefon 0750.424.992 printr-un mesaj pe Whatsapp care să conțină numele complet și numărul de locuri solicitate.

Meci retur

Luni, 27 mai

Ora 20:00

FK Csikszereda – DINAMO

CITESTE SI:

Își schimbă Dinamo administratorul special?

Ricardo Grigore, pe picior de plecare!? ”Am discutat cu el”

Csikszereda – Dinamo. Detalii despre deplasarea la Miercurea Ciuc

Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu a anunțat obiectivul ”câinilor” în sezonul viitor&8221;

Lasă un răspuns