Ricardo Grigore, pe picior de plecare!? ”Am discutat cu el”

Ricardo Grigore (25 de ani) mai are contract cu Dinamo până la finalul sezonului, iar Andrei Nicolescu(47 de ani), vorbit despre situația lui ”Ricci” în Ștefan cel Mare.

Administratorul special al lui Dinamo, a dat de înțeles că Ricardo Grigore își dorește să evolueze la o nouă formație din vară.

De altfel, lui Ricardo Grigore îi expiră contractul cu Dinamo la data de 30 iunie.

”N-am discutat cu nimeni din cei cărora li se termină contractul, nu avem nimic sigur, ne-am fi dorit să ne salvăm matematic cu câteva etape înainte de final, iar discuțiile ar fi avut loc, e complicat să avem acum discuții cu această sabie deasupra capului (n.r. barajul cu Csikszereda).

Contează părerea staff-ului, a antrenorului, e important ce-și dorește el, am discutat cu el (n.r. cu Ricardo Grigore), își dorește o nouă provocare”, a spus Andrei Nicolescu.

Anunțul făcut de Ricardo Grigore imediat după victoria cu Csikszereda

Dinamo a câştigat partida cu Csikszereda, în turul barajului pentru rămânerea în Superliga României, scor final 2-0.

Dinamo s-a confruntat cu probleme în defensivă, iar Zeljko Kopic a fost nevoit să apeleze la Ricardo Grigore, fundaș central care a jucat în doar șapte partide în acest sezon.

La finalul partidei de pe Arena Națională, Ricardo Grigore (25 de ani) a vorbit despre victoria importantă obținută de Dinamo și pasul făcut pentru salvarea de la retrogradare.

Întrebat despre situația sa contractuală, fundașul dinamovist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume.

”A fost dificil, pentru că nu am mai jucat de o perioadă lungă de timp, dar mă bucur că am rămas puternic, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Vreau să-mi ajut echipa să ne salvăm de la retrogradare. Mă bucur de rezultat, era normal să câștigăm în această seară.

Totuși, nu acesta a fost obiectivul. Am crescut în alt spirit și mi-e puțin dificil să accept situația actuală. Luăm ce e mai bun din fiecare moment și trecem cu bine peste tot.

M-am întors de la Dinamo pentru un motiv, să plec cu capul sus, să-mi termin contractul cum trebuie și să ne despărțim într-un mod mai frumos. Am fost hulit și nu mi-a plăcut, speram până în ultima clipă.

Mie mi se termină contractul în vară și nu am discutat nimic cu conducerea. Vom vedea ce se va întâmpla, nu știu absolut nimic.

Situația mea a fost puțin mai complicată, de ce să mint. În iarnă am avut discuții și le-am spus că am o nemulțumire despre faptul că nu joc suficient. Într-un moment am fost scos din calculele echipei și situația s-a complicat pentru că Dinamo nu a găsit înlocuitor pentru mine.

E o poveste mai lungă și nu vreau să discut despre asta acum. Trebuia să fiu pregătit pentru asta, pentru că sunt plătit să-mi fac treaba. Mă bucur că am reușit să ajut echipa. Pentru asta ne-am apucat de fotbal, să fim puternici și să trecem peste astfel de momente.

Nu trebuie să tratăm momentele cu superficialitate și trebuie să marcăm mereu când avem ocazia. Nu ne relaxăm, ne bucurăm în această seară și de mâine ne concentrăm pe retur”, a spus Ricardo Grigore, după Dinamo – Csikszereda, scor 2-0.

În acest an, Ricardo Grigore a prins doar opt minute.

CITESTE SI:

Csikszereda – Dinamo. Detalii despre deplasarea la Miercurea Ciuc

Dezvăluire I Ce salariu are Dennis Politic la Dinamo: ”Politic este un jucător cu valori importante”

Andrei Nicolescu tot mai contestat de dinamoviști

Un gând despre &8222;Ricardo Grigore, pe picior de plecare!? ”Am discutat cu el”&8221;

Lasă un răspuns