Echipa de handbal masculin din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București, scrie istorie și se pregătește cel mai important week-end, Final Four-ul de la Hamburg.

Echipa antrenată de Xavi Pascual are șansa câștigării unui trofeu european. Trei echipe din Germania ne stau în față și sâmbătă o întâlnim pe Flensburg în semifinală.
Proaspăt devenit tată, Robert Militaru, ”dulăul”, a afișat astăzi la ultimul antrenament înaintea deplasării la Hamburg o doză serioasă de încredere înaintea meciului cu Flensburg.
”A fost o lună magică, soția mi-a făcut un cadou cu nașterea copilului, urmează Final Four. Dacă am ajuns aici, ne dorim să câștigăm trofeul, este o performanță pentru tot handbalul românesc, am scris istorie și nu vrem să ne oprim aici.
Flensburg este cel mai puternic adversar, dar când este un singur meci orice se poate întâmpla, mergem foarte încrezători. Avem în spate un antrenor extraordinar, unitate și sunt convins că vom prinde o zi bună și vom face un meci mare.
Fanii din tribune ne împing de la spate acasă și în deplasare, fanii sunt unici nu contează dacă vor fi mai mulți nemți, fanii noștri se vor auzi mai puternic.
Flensburg au puține puncte slabe, pregătim meciul bine și suntem încrezători că putem câștigă acest meci. Asta visam, asta muncim și mergem optimiști, credem în șansa noastră. Am demonstrat tuturor că merităm să jucăm în Champions League și sper la anul la un wildcard în Champions League”, spus interul stânga.
Luka Cindric ar putea rata Final Four-ul lui Dinamo de la Hamburg
Lovitură grea primită de Dinamo chiar înaintea Final Four-ului de la Hamburg.
Luka Cindric n-a participat la ultima ședință de pregătire din Sala Dinamo, dar Xavi Pascual speră ca acesta să devină apt în ultimul moment pentru cel mai important meci al sezonului.
Venit de la Barcelona ca un veritabil star, Luka Cindric a avut o contribuție importantă la calificarea lui Dinamo în Final Four-ul European League, însă ar putea lipsi tocmai în semifinala cu Flensburg.
Accidentat, Cindric n-a făcut parte dintre cei care au făcut antrenamentul de miercuri din Sala Dinamo. Iar prezența sa la meciul cu Flensburg este deocamdată incertă. Luka va face o serie de investigații, staff-ul medical făcând eforturi mari pentru a-l recupera până la ora meciului din semifinalele European League.
Prezența lui Cindric la Hamburg ar conta enorm, deoarece tot jocul lui Dinamo se schimbă cu acesta pe teren. În plus, până la 30 de ani, Luka a câștigat de trei ori Liga Campionilor la handbal masculin, deci este un jucător obișnuit să se lupte pentru trofee.
Totuși, Dinamo se va baza cu siguranță pe sârbul Cupara, cel care a apărat senzațional mai ales în returul cu Silkeborg din European League. De altfel, Vladimir este considerat un star și de lumea handbalului, intervențiile sale spectaculoase făcând senzație în Europa.
Video I Robert Militaru, înainte duelului cu SG Flensburg
În cealaltă semifinală de la Hamburg, Fuchse Berlin pare favorită în duelul cu Rhein-Neckar Lowen.
Câștigătoarea din 2023 este Fuchse Berlin, fostă adversară a lui Dinamo în acest sezon european.
CITESTE SI:
Video I Xavi Pasqual încrezători înaintea semifinalei EHF de la Hamburg. Probleme de lot în ”haită”
Andrei Nicolescu a anunțat obiectivul ”câinilor” în sezonul viitor
Un gând despre &8222;Video I Robert Militaru, extrem de motivat înaintea semifinalei lui Dinamo în Final Four-ul de la Hamburg&8221;