Campania de transferuri a dinamoviștilor, criticată de un fost oficial al clubului

Dinamo a evitat dramatic retrogradarea din Liga 1, iar în sezonul următor sunt așteptate mai multe schimbări la nivelul lotului.

Chiar dacă ”câinii” au scăpat de emoții după ce și-au câștigat locul în primul eșalon al fotbalului românesc, conducerea lui Dinamo a fost atacată în mai multe rânduri pentru modul în care a gestionat situația clubului în sezonul trecut și pentru unele dintre transferurile făcute în iarnă care nu au confirmat.

Vlad Iacob, fostul administrator special al lui Dinamo a vorbit despre situația echipei noastre și i-a acuzat pe oamenii aflați în conducerea actuală a ”haitei” că au acționat ”neprofesionist” în perioada de transferuri.

Fostul oficial a criticat modul în care funcționează lucrurile la Dinamo și a dat de înțeles că șefii clubului urmăresc jucătorii pe dvd, lucru pe care fostul oficial în consideră neprofesionist în anul 2024.

În opinia sa, conducerea lui Dinamo ar trebui să vadă acei jucători cum evoluează pe terenul de fotbal înainte de a-i semna.

”Care e identitatea de azi a lui Dinamo? Exista o metodologie de recrutare cu de toate. Vara nu aveam nici buget. Lucrurile la un club bine structurat arată altfel. Selecția trebuie făcută primăvara, cel puțin 80 la sută.

Dacă e situația ca la Dinamo (n.r. – să riște retrogradarea), poți face două liste complete de jucători, ca să știi cum structurezi lotul. Nu e permis în 2024 să nu vezi live jucătorii, ci pe DVD.

Dar trebuie oameni profesioniști, nu voluntari cu dorință. L-au pierdut pe cel mai bun, plecat la Rapid, că nu i-au dat salariu. Ce se întâmplă dacă pleacă Kopic?”, a declarat Vlad Iacob.

A început curățenia la Dinamo! 6 jucători au plecat de la echipă

Dinamo a anunțat că s-a despărțit de șase fotbaliști la finalul sezonului 2023/2024, la trei zile după ce a câștigat barajul pentru menținerea în Liga 1 contra celor de la Csikszereda (2-0, la general).

Dinamo se desparte de fundașii Edgar Ie și Ricardo Grigore, mijlocașii Domagoj Pavicic, Daniel Iglesias și Neluț Roșu, dar și de atacantul Goncalo Gregorio. Toți cei șase au ajuns cu contractele la final.

”MULȚUMIM!

Dinamo este emoție, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călătorie în alb și roșu spre elită. Mersul fotbalului are însă și altfel de clipe, de încheiere a raporturilor contractuale, de mulțumiri publice.

Această călătorie a ajuns la capăt pentru o parte dintre componenții echipei noastre, aflați la final de contract cu Dinamo. Din Academie, de două sezoane, un campionat sau o jumătate de an, fiecare dintre ei a încercat să ridice nivelul echipei.

Unii au reușit, alții, nu. Nu ne rămâne decât să le mulțumim că au îmbrăcat, cu mândrie, tricoul lui Dinamo și să le urăm mult succes în carieră!

Mulțumim, în ordinea numerelor de tricou Dinamo, Gonçalo Gregório, Daniel Iglesias, Domagoj Pavičić, Ricardo Grigore, Neluț Roșu și Edgar Ié!”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.

CITESTE SI:

Kopic, detalii despre jucătorii aduși la Dinamo la propunerea sa: ”Este un transfer bun, a avut meciuri bune”

Analiza lui Zeljko Kopic a sezonului 2023/2024: ”Vrea să vorbesc despre prima problemă pe care am avut-o”

Strategia lui Dinamo, criticată de Claudiu Niculescu. Unde a greșit conducerea clubului

Un gând despre &8222;Campania de transferuri a dinamoviștilor, criticată de un fost oficial al clubului&8221;

Lasă un răspuns