Andrei Nicolescu, e gata să cedeze acțiunile de la Dinamo

Dinamo s-a salvat de la retrogradare, după ce a trecut de Csikzereda la baraj. Echipa din capitală a jucat trei baraje consecutive.

Acum, Dinamo se pregătește de noul sezon, după ce staff-ul administrativ și cel tehnic vor face o analiză asupra sezonului recent încheiat. Până atunci, șase jucători au părăsit deja echipa pregătită de Zeljko Kopic.

Andrei Nicolescu, deține și un pachet de acțiuni în Red&White și spune că este dispus să facă un pas în spate din acționariatul clubului.

”Meșterul” de la Săftica, spune că aportul financiar pe care-l poate aduce la club este ”cel mai mic” și este pregătit să cedeze acțiunile unui investitor puternic.

”Eu am declarat tot timpul că la nivelul meu financiar și la nivelul meu de implicare financiară pe care-l pot aduce la Dinamo, participarea mea prin acest proces va fi undeva la 3-4 la sută. Calitatea mea de acționar, nici nu știu câte sunt acolo, 26 la sută sau ceva de genul, nu reprezintă decât o deținere pentru potențialii investitori pe care vrem să-i aducem, așa cum am anunțat încă de anul trecut.

Din punctul ăsta de vedere, nu sunt atât de grevat de apăsarea asta financiară. Trebuie să recunosc, dintre toți acționarii, probabil implicarea mea financiară e cea mai mică, sunt la nivelul de câteva sute de mii de lei”, a spus Andrei Nicolescu.

Până acum, Dinamo nu a făcut transferuri. Zeljko Kopic a fost confirmat ca antrenorul echipei pentru sezonul următor.

Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie și Domagoj Pavicic sunt jucătorii care au părăsit echipa.

Denis Oncescu, Andrei Florescu, Cristian Ionescu și Alexandru Stoian sunt jucătorii ce vor reveni la Dinamo, după ce au fost împrumutați.

CITESTE SI:

Andrei Nicolescu, anunț despre viitorul lui Dennis Politic

Viitorul lui Darko Velkovski în Ștefan cel Mare este incert: ”In funcție de strategia noastră”

Edi Iordănescu, optimist înaintea de Euro 2024. Detalii despre viitorul său la echipa națională

Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu, e gata să cedeze acțiunile de la Dinamo&8221;

Lasă un răspuns