Viitorul lui Darko Velkovski în Ștefan cel Mare este incert: ”In funcție de strategia noastră”

Venit în ianuarie 2024, Darko Velkovski (28 de ani), mai are contract cu Dinamo doar o lună de zile, iar pentru cel mai inconstant fundaș din Superliga, ar exista mai multe oferte de muncă.

Dinamo a reușit să se salveze de la retrogradare, după ce a câștigat barajul cu Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 2-0 la general.

Acum, ”câinii” pregătesc noul sezon, după ce staff-ul administrativ și cel tehnic vor face o analiză asupra sezonului recent încheiat. Până atunci, șase jucători au părăsit deja echipa pregătită de Zeljko Kopic.

După ei poate pleca și Darko Velkovski, fundașul nord-macedonean adus în iarnă a ajuns la final de contract cu Dinamo și s-a zvonit că este dorit și de Dan Șucu la Rapid.

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a spus că reprezentanții echipei poartă negocieri în această perioadă cu Velkovski în vederea unui nou contract.

”Contractul lui (n.r. Velkovski) expiră pe 30 iunie, suntem în negocieri, discuțiile sunt în funcție de strategia noastră, discuția noastră e și cu Mister (n.r. Kopic).

El s-a simțit foarte bine aici, la fel ca Pavicic, dar la el decizia e la Aris, e sub contract cu ei. Vom lua cea mai bună decizie din punct de vedere tactic”, a spus Andrei Nicolescu.

În acest sezon, Darko Velkovski a evoluat în 16 partide pentru Dinamo, toate în Superliga României, reușind să înscrie și un gol.

Potrivit site-urilor de specialitate, nord-macedoneanul este evaluat la 1,5 milioane de euro și este cel mai bine cotat jucător din lotul celor de la Dinamo.

Dinamo, în această perioadă de mercato

Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);

Veniri – /

Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);

Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat).

CITESTE SI:

Edi Iordănescu, optimist înaintea de Euro 2024. Detalii despre viitorul său la echipa națională

Video I Planurile lui Zeljko Kopic pentru campania de transferuri

Video I Conducerea lui Dinamo reacționează în cazul de pedofilie în care este implicat un angajat al clubului

Un gând despre &8222;Viitorul lui Darko Velkovski în Ștefan cel Mare este incert: ”In funcție de strategia noastră”&8221;

Lasă un răspuns