Unul dintre fotbaliștii reprezentativi din istoria lui Dinamo, Florentin Petre (48 de ani), a revenit în Ștefan cel Mare.

Florentin Petre a fost numit antrenorul secund al lui Zeljko Kopic (46 de ani) la Dinamo în cursul zilei de miercuri, 12 iunie.
”Piticul” așa cum este poreclit de suporterii dinamoviști, Florentin Petre s-a întors ACASĂ și, la scurt timp după ce numirea sa a fost oficializată, a ținut să ofere și o primă reacție.
Acesta s-a arătat extrem de entuziasmat de faptul că va face parte din staff-ul lui Zeljko Kopic la Dinamo și că, după o perioadă de aproape 10 ani, s-a întors la clubul unde s-a consacrat ca fotbalist și a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului nostru.
”Nicăieri nu-i ca acasă. Mă bucur foarte tare de acest moment, am muncit foarte mult să ajung aici. Am întâlnit oameni hotărâţi, oameni care vor să facă performanţă, atât domnul Kopic cât şi domnul Nicolescu.
Am stat puţin de vorbă, am văzut care sunt ideile şi tot ceea ce ne dorim împreună. Mă bucur foarte tare că fac parte din echipă. De aia am şi renunţat la contractul cu Unirea Ungheni. Pe calea asta vreau să le mulţumesc.
Mi-au oferit nişte condiţii foarte bune pentru a face performanţă acolo. Nu plecam niciodată dacă nu apărea oferta de la Dinamo. Am muncit foarte mult acolo şi am întâlnit nişte oameni deosebiţi.
În frunte cu domnul primar Prodan. A fost singura mea dorinţă când am semnat acolo. Dacă o să primesc ofertă de la Dinamo aş vrea să merg. Au înţeles, n-a fost nicio problemă, am putut pleca de cum am primit oportunitatea”, a fost prima reacție a lui Florentin Petre.
Mai mult, Florentin Petre a dezvăluit că până la sfârșitul lunii iunie va lua o pauză și că-și va începe activitatea la Dinamo din data de 1 iulie, atunci când, împreună cu ceilalți oficiali din staff-ul ”Câinilor”, vor creiona strategia clubului pentru sezonul viitor.
”O să iau contact cu jucătorii mâine şi poimâine. I-am rugat frumos, am avut un an foarte greu la Liga a III-a şi voi începe de la 1 iulie munca propriu zisă. Alături de conducere, de staff-ul condus de domnul Kopic, vom face strategia pentru sezonul viitor.
Am venit să ajut şi voi da tot ce am mai bun din mine ca Dinamo să revină acolo unde toţi fanii dinamovişti îşi doresc”, a mai spus Florentin Petre.
Ca principal, Florentin Petre a mai activat la formații precum Foresta Suceava, Dacia Unirea Brăila și Ceahlăul.
C. V. -ul lui Florentin Petre la Dinamo?
Recenzia incredibilă sună cam așa, trei titluri și cinci Cupe, după cum urmează: 1999/2000 – event, 2000/2001 – Cupa, 2001/2002 – titlul, 2002/2003 – Cupa, 2003/2004 – event, 2004/2005 – Cupa, 2005/2006 – Supercupa.
Peste 150 de meciuri.
În cupele europene, Florentin Petre a strâns toate decorațiile rezultatelor de gală reușite de Dinamo în perioada anilor 2000, eliminarea lui Șahtior Donețk cu victorie în dublă manșă (2-0, 3-2), apoi succesul cu ȚSKA Moscova.
Peste toate rămâne evoluția lui din partida cu Everton (5-1 în Ștefan cel Mare) cu golul său de kinogramă în poarta lui Nigel Martyn.
Florentin Petre a fost și antrenor secund la Dinamo și a pregătit și a făcut parte și din staff-ul echipei secunde a ”câinilor”.
CITESTE SI:
Handbal I Dinamo a dat lovitura pe piața transferurilor. Două nume importante în Ștefan cel Mare
2 gânduri despre &8222;Florentin Petre a revenit în ”haită”. Primele declarații: ”Nicăieri nu-i ca acasă”&8221;