Florentin Petre (48 de ani) a promovat-o pe Unirea Ungheni în liga a doua, însă aventura sa la formaţia din Mureş a luat sfârşit.

Fostul fotbalist a revenit la Dinamo şi va avea misiunea să îl ajute pe Zeljko Kopic, din calitatea de antrenor secund.
Postul a devenit vacant după ce Sorin Colceag şi Iulian Mihăescu au fost puşi pe liber.
Astfel, fostul atacant lateral al formației din Ștefan cel Mare s-a reîntors la echipa sa de suflet după o pauză de 9 ani, timp în care a pregătit mai multe formații din eșaloanele inferioare (Foresta Suceava, Dacia Unirea Brăila, Ceahlăul Piatra Neamț și Unirea Ungheni).
La mai bine de o zi după ce ”Piticul” a revenit ACASĂ, Andrei Nicolescu, a explicat motivele care au stat la baza acestei decizii.
Administratorul special al lui Dinamo, susține că aducerea lui Florentin Petre în staff-ul condus de Zeljko Kopic (46 de ani) a fost decisă în urma unei analize succinte pe care conducerea clubului a realizat-o asupra rezultatelor nesatisfăcătoare obținute de antrenorul croat și elevii săi în sezonul trecut.
Concret, Nicolescu afirmă că motivul principal pentru care Florentin Petre a fost numit antrenor secund la Dinamo a fost acela că poate reprezenta un exemplu pentru jucătorii tineri aflați în angrenajul echipei.
”A fost o discuție după ce am făcut analiza sezonului trecut. Am decis ca anul acesta să schimbăm ceva pentru antrenorul principal (n.r. Zeljko Kopic) pentru că performanțele nu au fost cele dorite. Este o parte foarte importantă a grupului.
Noi l-am dorit pentru spirit, pentru ce poate transmite jucătorilor tineri, este un element foarte important în echilibrul acestui mediu în care tinerii jucători vin la Dinamo pentru a face performanță. În momentul în care va fi cu noi, va avea un cuvânt important”, a spus Andrei Nicolescu.
Florentin Petre, fericit după revenirea la Dinamo
Florentin Petre a fost numit antrenorul secund al lui Zeljko Kopic (46 de ani) la Dinamo în cursul zilei de miercuri, 12 iunie.
”Piticul” așa cum este poreclit de suporterii dinamoviști, Florentin Petre s-a întors ACASĂ și, la scurt timp după ce numirea sa a fost oficializată, a ținut să ofere și o primă reacție.
Acesta s-a arătat extrem de entuziasmat de faptul că va face parte din staff-ul lui Zeljko Kopic la Dinamo și că, după o perioadă de aproape 10 ani, s-a întors la clubul unde s-a consacrat ca fotbalist și a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului nostru.
”Nicăieri nu-i ca acasă. Mă bucur foarte tare de acest moment, am muncit foarte mult să ajung aici. Am întâlnit oameni hotărâţi, oameni care vor să facă performanţă, atât domnul Kopic cât şi domnul Nicolescu.
Am stat puţin de vorbă, am văzut care sunt ideile şi tot ceea ce ne dorim împreună. Mă bucur foarte tare că fac parte din echipă. De aia am şi renunţat la contractul cu Unirea Ungheni. Pe calea asta vreau să le mulţumesc.
Mi-au oferit nişte condiţii foarte bune pentru a face performanţă acolo. Nu plecam niciodată dacă nu apărea oferta de la Dinamo. Am muncit foarte mult acolo şi am întâlnit nişte oameni deosebiţi.
În frunte cu domnul primar Prodan. A fost singura mea dorinţă când am semnat acolo. Dacă o să primesc ofertă de la Dinamo aş vrea să merg. Au înţeles, n-a fost nicio problemă, am putut pleca de cum am primit oportunitatea”, a fost prima reacție a lui Florentin Petre.
Mai mult, Florentin Petre a dezvăluit că până la sfârșitul lunii iunie va lua o pauză și că-și va începe activitatea la Dinamo din data de 1 iulie, atunci când, împreună cu ceilalți oficiali din staff-ul ”Câinilor”, vor creiona strategia clubului pentru sezonul viitor.
”O să iau contact cu jucătorii mâine şi poimâine. I-am rugat frumos, am avut un an foarte greu la Liga a III-a şi voi începe de la 1 iulie munca propriu zisă. Alături de conducere, de staff-ul condus de domnul Kopic, vom face strategia pentru sezonul viitor.
Am venit să ajut şi voi da tot ce am mai bun din mine ca Dinamo să revină acolo unde toţi fanii dinamovişti îşi doresc”, a mai spus Florentin Petre.
Ca principal, Florentin Petre a mai activat la formații precum Foresta Suceava, Dacia Unirea Brăila și Ceahlăul.
C. V. -ul lui Florentin Petre la Dinamo?
Recenzia incredibilă sună cam așa, trei titluri și cinci Cupe, după cum urmează: 1999/2000 – event, 2000/2001 – Cupa, 2001/2002 – titlul, 2002/2003 – Cupa, 2003/2004 – event, 2004/2005 – Cupa, 2005/2006 – Supercupa.
Peste 150 de meciuri.
În cupele europene, Florentin Petre a strâns toate decorațiile rezultatelor de gală reușite de Dinamo în perioada anilor 2000, eliminarea lui Șahtior Donețk cu victorie în dublă manșă (2-0, 3-2), apoi succesul cu ȚSKA Moscova.
Peste toate rămâne evoluția lui din partida cu Everton (5-1 în Ștefan cel Mare) cu golul său de kinogramă în poarta lui Nigel Martyn.
Florentin Petre a fost și antrenor secund la Dinamo și a pregătit și a făcut parte și din staff-ul echipei secunde a ”câinilor”.
Două meciuri amicale la Brașov, apoi cantonament în Slovenia
Clubul nostru a anunțat programul de pregătire al ”câinilor” și datele cantonamentelor dinaintea startului noului sezon competițional din Superliga României.
Astfel, dinamoviștii au programat la Săftica, în fiecare zi, două sau chiar trei antrenamente, până la primul cantonament din această vară, de la Brașov (Hotel Aro Palace), 15-22 iunie, prevăzut cu două jocuri amicale.
Programul meciurilor amicale de la Brașov
Sâmbătă, 15 iunie
Ora: 17:00
Olimpic Zărnești (Liga 3) – DINAMO
Sâmbătă, 22 iunie
Ora: 11:00
DINAMO – Unirea Slobozia (Liga 1)
Al doilea cantonament al verii se va desfășura în Slovenia, programul meciurilor amicale urmând să fie anunțat de paginile oficiale de comunicare ale clubului.
Start noului sezon al Superligii, ediţia 2024-2025, va fi pe 12 iulie.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);
Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo); Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra);
Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);
Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Christian Ilic (contract încheiat), Răzvan Began (contract încheiat), Quentin Bena (contract încheiat).
CITESTE SI:
Oficial I Mutare spectaculoasă în tenisul Românesc: ”Mă bucur să fac parte din familia Dinamo”
Andrei Nicolescu, veste proastă pentru suporteri: ”Va fi foarte greu să reînnoim înțelegerea”
Prima reacție a lui Andrei Nicolescu, după ce Dinamo a câștigat procesul cu Mircea Rednic
Un gând despre &8222;Culisele cooptării lui Florentin Petre în staff-ul lui Kopic&8221;