Dennis Politic a răspuns celei mai arzătoare întrebări: ”Te-ai gândit să pleci?”

Dinamoviștii au primit vestea pe care o așteptau de la finalul sezonului trecut. Dennis Politic a fost convins să-și pună semnătura pe un nou contract.

Asta deși Rapid i-a oferit un salariu de 15.000 de euro pe lună, în încercarea de a le da o lovitură ”câinilor”. Și U Cluj era interesată de serviciile sale.

Extrema de 24 de ani a impresionat în tricoul alb-roșu, reușind să-și treacă de opt ori numele pe lista marcatorilor și să ofere două pase decisive. Practic, vorbim despre golgheterul echipei, la egalitate cu Goncalo Gregorio, care a plecat între timp.

Întrebat dacă s-a gândit la plecare, Dennis Politic a răspuns direct și a dezvăluit că a fost cu gândul doar la Dinamo și că nu s-a pus problema să părăsească ”haita”.

”A fost o vacanță destul de scurtă, cea mai scurtă din cariera mea. E mereu frumos să te întorci, dar este mereu greu. Pre-sezonul este cea mai grea perioadă din punct de vedere fizic. Eu am încercat să mă deconectez, am încercat să mă relaxez și să am timp pentru mine și familie.

Mă bucur că mi-am prelungit contractul. M-am simțit foarte bine aici sezonul trecut, îmi place foarte tare clubul, fanii și sper ca începând din sezonul ăsta și să încercăm să aducem Dinamo acolo unde îi e locul. A durat un pic (n.r. să semnez), pentru că nu am vrut să vorbesc la momentul respectiv. Eram concentrat pe meciurile foarte importante pe care le-am avut atunci (n.r. barajul cu Csikszereda) și am așteptat să terminăm sezonul cu bine.

(n.r. Te-ai gândit să pleci?) Am avut gândul doar la Dinamo, m-am simțit foarte bine aici. M-am simțit dorit, m-am simțit apreciat și atunci când te simți bine nu ai de ce să schimbi.

Este un club enorm și fanii sunt special. În penultimul meci, pentru mine a fost ceva unic. Cred că doar momentul ăla descrie imensitatea acestui club.

Pot să spun că nu este rău, dar știu că pot mai mult de atât și de aceea îmi propun să fac un sezon mai bun. Sper să facem un sezon bun, atât eu, dar și echipa.

Nu vreau să-mi propun un număr exact, dar am spus că vreau să fiu mai bun decât anul trecut. Clar îmi propun mai mult de 8 goluri și două pase de gol. Sper și ca echipă să jucăm mai bine.

Contează foarte mult când te simți apreciat și dorit la un club. M-am simțit dorit de la început și mă bucur că i-am făcut fericiți pe fani. A contat mult în decizia mea știind că sunt unul dintre jucătorii pe care îi apreciază”, a declarat dinamovistul, pentru Digi Sport.

Statisticile lui Dennis Politic

  • Politic a ajuns în Ștefan cel Mare la începutul sezonului trecut, după aventura de la Cremonese (Italia), și a adunat 34 de meciuri, șase goluri și două pase de gol.
  • În meciul tur al barajului pentru menținere/retrogradare împotriva Csikszeredei, a marcat ”dubla” ce a ținut departe formația de liga secundă.

”Câinii” au părăsit Capitala pentru primul cantonament. Acesta va fi în România și va avea două meciuri de pregătire. După 25 iunie urmează plecarea în cel de-al doilea cantonament, care va fi în străinătate.

Două meciuri amicale la Brașov, apoi cantonament în Slovenia

Clubul nostru a anunțat programul de pregătire al ”câinilor” și datele cantonamentelor dinaintea startului noului sezon competițional din Superliga României.

Astfel, dinamoviștii au programat la Săftica, în fiecare zi, două sau chiar trei antrenamente, până la primul cantonament din această vară, de la Brașov (Hotel Aro Palace), 15-22 iunie, prevăzut cu două jocuri amicale.

Programul meciurilor amicale de la Brașov

Sâmbătă, 15 iunie

Ora: 17:00

Olimpic Zărnești (Liga 3) – DINAMO

Sâmbătă, 22 iunie

Ora: 11:00

DINAMO – Unirea Slobozia (Liga 1)

Al doilea cantonament al verii se va desfășura în Slovenia, programul meciurilor amicale urmând să fie anunțat de paginile oficiale de comunicare ale clubului.

Start noului sezon al Superligii, ediţia 2024-2025, va fi pe 12 iulie.

Dinamo, în această perioadă de mercato

Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);

Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo); Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra); Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);

Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);

Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Christian Ilic (contract încheiat), Răzvan Began (contract încheiat), Quentin Bena (contract încheiat); Dorian Railean (contract încheiat).

Dinamo și-a anunțat obiectivul pentru sezonul 2024-2025

Eugen Voicu, a mai anunță că Dinamo va ținti o clasare în zona locurilor de play-off la finalul sezonului regulat 2024-2025. Obiectivul pare unul dificil de realizat, având în vedere că echipa noastră s-a salvat la limită de la retrogradare în sezonul recent încheiat.

”Vom lupta pentru play-off. Știu că sună ambițios pentru că plecăm dintr-un moment în care avem foarte mult de reconstruit, dar cred că Dinamo trebuie să-și propună ținte ambițioase pe care să le și realizeze.

Asta e dorința noastră astăzi, țintim să fim în play-off și toată lumea trebuie să depună eforturi în direcția asta”, a mai spus Voicu.

Andrei Nicolescu și Eugen Voicu au preluat Dinamo în urmă cu mai bine de un an, prin intermediul Red&White, care deține pachetul majoritar de acțiuni la club. 

Împreună, cei doi au reușit să aducă liniștea financiară de care a avut nevoie clubul într-un moment delicat.

CITESTE SI:

Dinamo a anunțat o nouă plecare din haită: ”Mulțumim!”

Oficial I Dinamo a BIFAT cel de-al TREILEA transfer: ”Bine ai venit!”

Claudiu Niculescu, a analizat mutarea lui Cîrjan la Dinamo

Un gând despre &8222;Dennis Politic a răspuns celei mai arzătoare întrebări: ”Te-ai gândit să pleci?”&8221;

Lasă un răspuns