Suflarea dinamovistă a fost zdruncinată în urma anunțului secției de handbal masculin al Clubului Sportiv Dinamo București, că Saeid Heidarirad nu va mai face parte din lotul ”dulăilor” în sezonul 2024/25.

După ce a petrecut șapte sezoane la Dinamo și a câștigat 15 trofee, ”The King” a devenit în acest timp un idol al tribunelor, iar ca orice rege, goalkeeper-ul în vârstă de 33 de ani, a ținut să transmită un mesaj de rămas bun la finalul dominației sale.
”Mulțumesc familiei Dinamo, pentru cele 7 sezoane!
A fost o mare plăcere să fac parte din această mare familie! Nu o să vă uit și vă doresc mult succes în toate competițiile pe care le veți disputa”, este mesajul publicat de Saeid Heidaridad, pe rețelele de socializare.
De menționat, iranianul a primit cetățenia română în septembrie 2022, iar la începutul acestui an a devenit eligibil pentru naționala României.
Dinamo anunță plecarea lui Saeid Heidarirad
”Mulțumim, Saeid! La finele acestui sezon ne despărțim de un jucător pe care îl avem în suflet: Saeid Heidarirad! Au fost șapte sezoane în care a apărat poarta echipei noastre, în toate competițiile în care am jucat, de la Champions League la EHF European League, de la campionat la Cupa și Supercupa României. Prin evoluțiile sale, dar și prin felul de a fi, și-a câștigat locul în inimile tuturor.
Prezența lui la Dinamo a însemnat 15 trofee câștigate (6 titluri, 5 Supercupe, 4 Cupe ale României), 15 goluri marcate, câteva sute de parade, nominalizări la portarul etapei în Champions League și multe alte amintiri frumoase. A fost parte din povestea noastră de succes.
Viața unei echipe presupune însă și astfel de momente, de despărțire. Mulțumim, Saeid și îți dorim tot binele din lume acolo unde pașii te vor conduce!”, a anunțat CS Dinamo.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor – David Davis (Vardar);
Veniri – Branko Vujovic (TVS Hannover Burgdorf); Haniel Langaro (FC Barcelona); Ilija Brozovic (TSV Hannover); Ionuț Iancu (Steaua);
Plecări – Saeid Heidarirad, Javier Humet, Lazar Kukic, Xavier Pascual (contracte încheiate).
De la Dinamo s-ar putea să se transfere și centrul Luka Cindric, venit anul trecut de la Barcelona, care are o clauză în contract că poate pleca împreună cu antrenorul Pascual.
Campioana va mai transfera doi jucători, un coordonator și o extremă dreapta.
”Dulăii” se vor reuni sub comanda lui David Davis pe 22 iulie.
CITESTE SI:
Selecționerul Ucrainei este precaut înaintea duelului cu România
Ploaie de goluri în primul amical al ”câinilor” din cantonamentul de vară
Dorian Railean rămâne în Superliga, după plecarea de la Dinamo
Un gând despre &8222;Foto I Saeid Heidaridad, mesaj emoționant la despărțirea de Dinamo&8221;