Rămâne Edi Iordănescu la naționala României după EURO? Șefii FRF au dat răspunsul

România a reușit să învingă acum două zile Ucraina, scor 3-0, în prima etapă a Grupei E de la EURO 2024, dar discuțiile despre acel meci și despre eroii lui nu s-au oprit.

Viitorul lui Edward Iordănescu la cârma echipei naționale este sub semnul întrebării. Deoarece contractul lui Edi Iordănescu pe banca naţionalei României expiră după Euro 2024.

După calificarea echipei la Campionatul European, Edward Iordănescu (46 de ani) a fost intens presat să semneze un nou contract cu FRF, deoarece actuala înțelegere expiră după ultimul meci de la EURO 2024. Gazeta Sporturilor a informat că au avut loc mai multe întâlniri între Iordănescu și conducerea FRF, însă anumite aspecte din noul contract propus au nemulțumit selecționerul, acesta refuzând să semneze și amânând momentul.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că Iordănescu va semna un nou angajament până la începutul EURO, dar acest lucru nu s-a concretizat. Deși s-au vehiculat diverse oferte și discuții în legătură cu Iordănescu, acesta a refuzat să participe la negocieri, concentrându-se exclusiv pe pregătirea meciurilor.

Situația s-a complicat după victoria categorică împotriva Ucrainei. Performanța echipei naționale și un parcurs bun la EURO 2024 vor crește cota lui Edward Iordănescu, acesta având posibilitatea să primească oferte mult mai avantajoase din punct de vedere financiar. Astfel, există riscul ca Iordănescu să semneze cu o altă echipă și să părăsească echipa națională.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă a vorbit despre acest subiect, spunând că sunt şanse mari ca înţelegerea cu Edi Iordănescu să fie prelungită.

”Eu cred că lacrimile din ochii lui şi bucuria pe care a avut-o spun multe despre continuitatea lui la echipa naţională. Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect, pentru că nu îmi mai aparţine mie.

Propunerea îmi aparţine şi preşedintele va continua să aibă cu el întâlniri în care să vedem ce opţiuni are pentru viitor. Îşi doreşte să aibă continuitate. Este o muncă, iar producţia începe să se vadă în România.

Echipele de club sunt interesate să crească jucători şi sper ca în curând să existe un echilibru între import şi export. Am senzaţia că importul depăşeşte exportul pe care îl avem la fotbalişti.

Edi, văzând jucătorii, va avea mai multă încredere în ceea ce poate să facă în România. Da, pot să spun răspicat că sunt şanse mari să continue. Nu am apucat să vorbesc cu el după meci.

Am plecat de la stadion, sunt nişte reguli de respectat. Mă voi întâlni cu el în gară la Leordeni, cum se spune. Voi bea o bere în gară cu el, la Munchen. Am paporniţă şi praz de la Geolgău.

Am uitat un cuvânt: respect. Şi-a cucerit respectul jucătorilor şi adeziunea lor la ceea ce vrea să facă. Îmi dă încredere acest lucru. Este o victorie pe care o asemăn cu victoria cu Columbia din 1994.

Mă gândesc că atunci când am jucat în primul meci cu Columbia. Este victoria României care infirmă calculele hârtiei, ale rău-voitorilor”, a spus oficialul FRF.

Edward Iordănescu a fost numit selecționer al României pe 25 ianuarie 2022 și a ajuns la 25 de meciuri pe banca naționalei, intrând astfel în top 10 selecționeri din istoria echipei. Primul loc în această ierarhie este ocupat de tatăl său, Anghel Iordănescu, cu 100 de jocuri în trei mandate diferite. Edward Iordănescu a reușit să mențină echipa neînvinsă în 13 meciuri oficiale consecutive.

Programul meciurilor României la EURO 2024

Sâmbătă, 22 iunie

Ora 22:00

Belgia – ROMÂNIA (Koln)

Miercuri, 26 iunie

Ora 19:00 

Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt)

Lotul anunțat de selecționerul Iordănescu este următorul:

Portari:

1. Florin Niță

12. Horațiu Moldovan

16. Ştefan Târnovanu

Fundași:

2. Andrei Rațiu

3. Radu Drăgușin

4. Adrian Rus

5. Ionuţ Nedelcearu

11. Nicușor Bancu

15. Andrei Burcă

22. Vasile Mogoș

24. Bogdan Racoviţan

Mijlocași:

6. Marius Marin

8. Alexandru Cicâldău

10. Ianis Hagi

14. Darius Olaru

18. Răzvan Marin

21. Nicolae Stanciu

23. Deian Sorescu

26. Adrian Șut

Atacanți:

7. Denis Alibec

9. George Puşcaş

13. Valentin Mihăilă

17. Florinel Coman

19. Denis Drăguş

20. Dennis Man

25. Daniel Bîrligea

CITESTE SI:

”Eu vreau să mai joc la Dinamo”

Video I Kennedy Boateng, fericit că a semnat cu Dinamo. Promisiune pentru fanii dinamoviști

Dinamo a oficializat transferul lui Răzvan Pășcălău. Vezi pe ce perioadă a semnat noul fundaș din Ștefan cel Mare

Un gând despre &8222;Rămâne Edi Iordănescu la naționala României după EURO? Șefii FRF au dat răspunsul&8221;

Lasă un răspuns