David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatelor Europene de nataţie de la Belgrad.

Înotătorul dinamovist în vârstă de 19 ani, a încheiat proba cu timpul 46.88. Pe locul doi s-a clasat Nandor Nemeth (Ungaria), cu timpul 47.49, iar pe trei a terminat sârbul Andrej Barna (47.66).
David Popovici a oferit prima reacţie după aurul european de la Belgrad şi a avut un mesaj pentru impresionanta naţională de fotbal a României de la EURO 2024.
Totodată, ”rechinul” a dezvăluit și sfatul primit înaintea cursei de aur de la antrenorul Adrian Rădulescu.
”Am încercat să plec mai tare decât în calificări și semifinale. L-am întrebat pe domnul Adi dacă ar fi o greșeală și dacă e normal să îmi fie frică. Mi-a zis să nu îmi fac griji, nu se va întâmpla nimic. Mi-a zis să încerc să plec cât de tare pot.
Am plecat cât de tare am putut, am întors cu al doilea cel mai rapid sprint din istorie, așa cred. Dacă nu chiar primul. Trebuie să am mai multă încrede în mine. Eu pot!”, a spus David Popovici, imediat după ieșirea din bazinul de la Belgrad.
David admite că nu se aștepta la un timp atât de bun: ”Nu mă așteptam la timpul ăsta. Nu mă gândeam la medalie. Mi-ar fi plăcut să câștig aurul, era undeva în spatele minții. Singurele obiective au fost să plec rapid, să îmi iasă elementele tehnice și să mă întorc și mai tare. Atât!
Cred că anul acesta e mai bine decât anul trecut. Am fost la câteva ediții de europene. Parcă devin din ce în ce mai familiar cu formatul, cu publicul, cu totul. Mă simt din ce în ce mai bine la Europene. Se vede frumos pe hârtie că mi-am apărat titlul. Dar nu a contat niciodată cu adevărat pentru mine. E un bonus, așa îmi place să mă gândesc. E un bonus”, a mai spus sportivul legitimat la CS Dinamo.
În urmă cu doi ani, la Roma, David Popovici a câştigat aurul continental la 100 de metri liber şi la 200 de metri liber.
David Popovici are posibilitatea să ia o a doua medalie de aur la Europenele de nataţie de la Belgrad. S-a calificat şi în finala probei de 200 de metri liber,
De asemenea, el va lua startul şi la 4×100 de metri liber ştafetă.
CITESTE SI:
Zeljko Kopic a dezvăluit detaliile veniri lui Opruț la Dinamo
Oficial I Raul Opruț la Dinamo! Vezi pe ce perioadă a semnat fundașul stânga
S-a stabilit programul viitoarei ediții a Ligii Zimbrilor. Derby de foc în prima etapă
2 gânduri despre &8222;Prima reacție a lui David Popovici după ce și-a păstrat titlul european&8221;