Dinamo București se află în plină campanie de transferuri și se pare că aceasta nu se va închide prea curând.

La începutul acestei săptămâni, Universitatea Craiova a anunțat că au întrerupt orice raport contractual cu Atanas Trică (19 ani), chiar la cererea acestuia.
În sezonul recent încheiat, Atanas Trică a evoluat pentru olteni în prima parte a campionatului, iar din ianuarie a fost împrumutat la CS Tunari. În ultimele două stagiuni, a fost împrumutat la CSA Steaua, respectiv CS Tunari.
Fiul lui Eugen Trică și nepotul lui Ilie Balaci, are mai multe oferte din Superligă și Liga a 2-a, printre care și una de la Dinamo, club ce a demarat serios campania de mercato estival în ultimele două săptămâni.
Pe lângă Dinamo, și CSA Steaua vrea să-l achiziționeze, a anunțat playsport.
Informația fiind confirmată de mama lui Atanas Trică, Lorena Balaci. Rămâne de văzut care va fi alegerea fotbalistului care a reziliat cu oltenii.
”Este adevărat, este dorit de Dinamo. El a rămas liber de contract încă de sâmbătă, iar cei de la Dinamo au aflat mai devreme de a deveni oficial. Interesul lor nu este de azi sau ieri.
Există și alte oferte pentru el, inclusiv de la CSA Steaua. Îmi doresc să aleagă cu inima, mai ales că următorii doi ani vor fi decisivi pentru el. Va lua o decizie până la sfârșitul săptămânii, el este la București acum. Am încredere atât în el, cât și în Giovanni Becali, impresarul lui”, a transmis Lorena Balaci.
Atanas Trică poate fi cel de-al șaptelea transfer al verii pentru Dinamo. Până acum, ”Câinii” i-au transferat pe Cătălin Cîrjan (21 de ani), Adrian Caragea (18 ani), Alexandru Roșca (21 de ani), Răzvan Pașcalău (20 de ani), Kennedy Boateng (27 de ani) și Raul Opruț (26 de ani).
150 de mii de euro este cota de piață a lui Atanas Trică, potrivit transfermarkt.com.
CITESTE SI:
Veste uriașă pentru Dinamo din partea EHF
Înlocuitorul lui Velkovski la Dinamo, caracterizat de managerul general al naționalei
Un gând despre &8222;”Este adevărat, este dorit de Dinamo”&8221;