Video I Edi Iordănescu schimbă foaia cu Slovacia. Promisiunea făcută suporterilor români

României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. De Bruyne şi Tielemans au înscris pentru selecţionata lui Tedesco.

Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.

În grupa E toate echipele au câte trei puncte, iar România conduce, cu golaveraj 3-2. Ultima etapă a grupelor a devenit astfel decisivă. România are nevoie de victorie sau de egal cu Slovacia, partidă care se va disputa miercuri, la Frankfurt.

Edi Iordănescu (46 de ani), a vorbit la finalul meciului cu Belgia. Selecționerul României a recunoscut superioritatea Belgiei, la Koln, şi a spus că împotriva Slovaciei rezultatul calificării va fi important, nu neapărat victoria.

”Aţi văzut o echipă cu foarte multă calitate, o echipă cu tehnicitate, care are şi viteză foarte bună, care are explozie şi forţă. Eu am spus să nu ne lăsăm păcăliţi de primul joc că Belgia nu e întâmplător considerată una dintre candidatele la trofeu.

Eu încep cu mulţumiri pentru echipă, pentru băieţii mei. Atât cât am putut nu am cedat, am luptat, chiar dacă în multe momente s-a văzut o diferenţă, dar în repriza a doua ne-am apropiat de ce ne dorim. Cu puţină şansă puteam pleca cu un punct. Mergem mai departe cu încredere.

V-am spus şi ieri că suntem pregătiţi pentru orice. De acum e momentul adevărului în care trebuie să ne adunăm, am produs entuziasm, dar să vedem cum răspundem şi la greu şi ştiu că vom răspunde bine. Suntem pe primul loc şi la mâna voastră.

Prin comparaţie cu primul meci am văzut mai multă spectaculozitate, angajament, ritm, dar nu au fost în favoarea noastră. Situaţii au fost, cu Drăguşin, Mihăilă, care putea scăpa singur cu portaru, Raţiu, cu un control precis putea finaliza, Man. La nivelul ăsta trebuie să marchezi.

Referitor la limitele noastre încercăm mereu să le depăşim şi aşa vom face şi în ultimul joc şi sunt sigur că grupul are capacitatea să facem un joc bun cu Slovacia şi să scriem istorie pentru România.

(n.r. – Jucăm la egal cu Slovacia?) Va fi o provocare să ne recuperăm, că avem o zi în minus faţă de Slovacia. Fără efort, la nivelul ăsta e foarte greu. Jucăm să ne calificăm cu tot ce va cere jocul, cum am făcut-o şi azi”, a declarat Edi Iordănescu, în conferinţa de presă după înfrângerea cu Belgia, de la EURO 2024.

Edi Iordănescu le-a făcut și o promisiune fanilor români: ”Am simțit emulație, căldura românilor. E momentul să ne arătăm atașamentul față de acest lucru. Vom răsplăti românii cu o calificare, vă asigur de asta”, a ma spus Iordănescu.

Declarații după meciul cu Belgia

Situația devine extrem de complicată în Grupa E, toate echipele având câte trei puncte după primele meciuri, așa că soarta calificării se va decide la ultimele partide, disputate miercuri, simultan, de la ora 19:00.

Clasamentul grupei E:

1. ROMÂNIA – 3p (3-2)

2. Belgia – 3p (2-1)

3. Slovacia – 3p (2-2)

4. Ucraina – 3p (2-4)

Echipa de start a României: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă;

Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Coman Pușcaș, Alibec, Bîrligea.

Programul meciurilor României la EURO 2024

Miercuri, 26 iunie

Ora 19:00 

Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt)

Lotul anunțat de selecționerul Iordănescu este următorul:

Portari:

1. Florin Niță

12. Horațiu Moldovan

16. Ştefan Târnovanu

Fundași:

2. Andrei Rațiu

3. Radu Drăgușin

4. Adrian Rus

5. Ionuţ Nedelcearu

11. Nicușor Bancu

15. Andrei Burcă

22. Vasile Mogoș

24. Bogdan Racoviţan

Mijlocași:

6. Marius Marin

8. Alexandru Cicâldău

10. Ianis Hagi

14. Darius Olaru

18. Răzvan Marin

21. Nicolae Stanciu

23. Deian Sorescu

26. Adrian Șut

Atacanți:

7. Denis Alibec

9. George Puşcaş

13. Valentin Mihăilă

17. Florinel Coman

19. Denis Drăguş

20. Dennis Man

25. Daniel Bîrligea

CITESTE SI:

România copleșită de favorita grupei E la EURO 2024. Situație incendiară în grupa noastră

Belgia – România. Cum arată primul 11 trimis de Edward Iordănescu

Dinamo a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul viitor

Un gând despre &8222;Video I Edi Iordănescu schimbă foaia cu Slovacia. Promisiunea făcută suporterilor români&8221;

Lasă un răspuns