Avancronică I Slovacia – România

România joacă pentru calificarea în optimile de finală ale EURO 2024 contra Slovaciei, astăzi, de la ora 19:00, pe stadionul Deutsche Bank Park din Frankfurt.

Cele două echipe s-au întâlnit de 7 ori din 1994 încoace, de patru ori în preliminariile CE și de trei ori în amicale. Bilanțul general este: 3 victorii România și 4 remize. Slovacii nu ne-au învins nisiodată.

Ultima întâlnire a fost una amicală și a avut loc pe 14 august 2013 și s-a încheiat 1-1. De altfel, ultimele trei dueluri, toate amicale, s-au încheiat remiză.

Înaintea confruntări din această seară, România e lider după două runde, având 3 puncte și golaveraj 3-2, în timp ce Slovacia se află pe poziția a 3-a, tot cu 3 puncte și 2-2 la golaveraj.

Slovacia a pierdut meciul anterior, 1-2 cu Ucraina, după ce deschisese scorul prin același Schranz, cel care a marcat și în victoria cu Belgia (1-0), nereușind să mai păstreze rezultatul până la final, așa cum a făcut-o în prima rundă.

Echipa antrenată de italianul Francesco Calzona a căzut fizic în partea a doua a meciului, presiunea ucrainenilor concretizându-se prin două goluri marcate în minutele 54 și 80.

La golul de 2-1, goalekeeperul slovac Dubravka a apreciat greșit traiectoria pasei lungi pentru Yaremchuk, a vrut să iasă, a ezitat, s-a întors, apoi s-a ferit de un eventual șut puternic, iar ucraineanul a trimis ușor, pe lâgă el. Totuși, nu cred că titularul din poarta Slovaciei, care joacă pentru Newcastle, va fi scos din primul 11 al partidei cu România. Rezerva lui, Rodak, vine tot din Premier League, de la Fulham.

Fundașul stânga Hancko, de la Feyenoord, a ieșit accidentat în minutul 67 al partidei cu Ucraina (a fost înlocuit de Obert, coechipier cu Răzvan Marin la Cagliari), iar luni s-a antrenat separat. Totuși, jurnaliștii slovaci cred că acesta va fi recuperat până la ora meciului cu România.

Spre deosebire de Iordănescu, Calzona nu a făcut nicio schimbare în primul 11 în jocul cu Ucraina față de cel cu Belgia, dar e posibil să umble puțin la echipa de start pentru România.

Slovacia e la al treilea turneu final consecutiv de Campionat European, cea mai bună performanță de până acum obținând-o în 2016, când a avansat în optimi, unde a fost eliminată de Germania cu 3-0.

Slovacii nu au pierdut două meciuri la rând din septembrie 2022.

melimeloparis.ro

De partea cealaltă, România nu i-a făcut față Belgiei în meciul 2 de la Euro 2024, primind gol după un minut și 14 secunde, ceea ce a destabilizat tot planul tactic gândit de Iordănescu. Belgienii ne-au fost net superiorii, dar ai noștri au ratat patru ocazii mari la 0-1, prin Drăgușin, Mihăilă, Rațiu și Man, ultimii trei scăpați singuri cu portarul belgian! La fel de adevărat este că de Bruyne și Compania se putea desprinde mai rapid la 2-0, dar Niță, cel mai bun jucător al nostru, a avut câteva intervenții excepționale.

S-a creat discuția că Iordănescu n-ar fi trebuit să-l schimbe pe Florinel Coman cu Mihăilă, singura modificare față de victoria cu Ucraina, pentru că lucrurile au mers foarte bine în primul joc, atacantul de la FCSB făcând foarte bine faza defensivă pe stânga. Belgienii ne-au surprins în multe rânduri tocmai pe flancul acoperit în meciul doi de Bancu și Mihăilă sau, mai bine zis, neacoperit. Totuși, impresia generală a fost că belgienii ne-ar fi bătut oricum, pentru că sunt cel puțin cu o clasă peste ai noștri.

E posibil ca Florinel Coman să revină în primul 11. Au mai primit minute contra Belgiei: Olaru (intrat în minutul 68 în locul lui Marius Marin), Ianis Hagi (trimis pe teren tot în minutul 68 în locul lui Mihăilă), Alibec (care l-a schimbat pe Drăguș în minutul 81) și Sorescu (din minutul 90, în locul lui Rațiu), însă niciunul nu a avut mari realizări și cred că vor rămâne în continuare opțiunea numărul 2 pe postul lor.

Selecționerul nostru a surprins după eșecul din etapa precedentă, afirmând cu tărie că această generație se va califica în optimile de finală, o declarație tranșantă, nespecifică lui Iordănescu, care a preferat până acum să fie reținut în discurs.

Dacă învinge miercuri, iar Belgia remizează cu Ucraina, România va termina grupa pe locul 1. În cazul unui egal, suntem calificați de pe locul 2, iar la înfrângere cu Slovacia avem nevoie ca Belgia să bată Ucraina.

Românii nu au pierdut două meciuri la rând din iunie 2022, când au cedat cu Bosnia-Herțegovina și Muntenegru în Nations League, primele două partide oficiale ale lui Edi Iordănescu ca selecționer.

ECHIPE PROBABILE

Slovacia: Dubravka – Pekarik, Vavro, Skriniar, Obert – Kucka, Lobotka, Benes – Schranz, Bozenik, Haraslin;

ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin, R. Marin – Man, Stanciu, Fl. Coman – Drăguș.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Arbitrul central al ”finalei” va fi Daniel Siebert (40 de ani).

Germanul va conduce la centru meciul României cu Slovacia, programat miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, în grupa E de la EURO 2024 şi decisiv pentru calificarea în optimile competiţiei.

Siebert va fi ajutat de Jan Seidel şi Rafael Foltyn, în timp ce rezervă va fi Felix Zwayer.

În Camera VAR se vor afla germanii Bastian Dankert şi Christian Dingert, dar şi italianul Massimiliano Irrati.

Partida va fi televizată de: Pro Tv.

Programul meciurilor României la EURO 2024

Miercuri, 26 iunie

Ora 19:00 

Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt)

Lotul anunțat de selecționerul Iordănescu este următorul:

Portari:

1. Florin Niță

12. Horațiu Moldovan

16. Ştefan Târnovanu

Fundași:

2. Andrei Rațiu

3. Radu Drăgușin

4. Adrian Rus

5. Ionuţ Nedelcearu

11. Nicușor Bancu

15. Andrei Burcă

22. Vasile Mogoș

24. Bogdan Racoviţan

Mijlocași:

6. Marius Marin

8. Alexandru Cicâldău

10. Ianis Hagi

14. Darius Olaru

18. Răzvan Marin

21. Nicolae Stanciu

23. Deian Sorescu

26. Adrian Șut

Atacanți:

7. Denis Alibec

9. George Puşcaş

13. Valentin Mihăilă

17. Florinel Coman

19. Denis Drăguş

20. Dennis Man

25. Daniel Bîrligea

CITESTE SI:

Mesajul puternic transmis de Edi Iordănescu înainte de România – Slovacia

Dinamo și-a stabilit programul amicalelor din Slovenia. Trei meciuri tari

S-a aflat cine va arbitra meciul unei generaţii, Slovacia – România, la EURO 2024

Un gând despre &8222;Avancronică I Slovacia – România&8221;

Lasă un răspuns