Florin Prunea, tranșant după transferurile făcute de Dinamo: ”Aici avem două probleme”

Florin Prunea

Dinamo se pregătește cu pași repezi de startul sezonului 2024 – 2025 din Superliga României.

Dinamo a aplicat o strategie diferită în această perioadă de mercato. A legitimat tineri jucători români din străinătate. Prin vocea administratorului special Andrei Nicolescu, ”câinii” și-au propus calificarea în play-off, obiectiv greu de realizat în viziunea lui Florin Prunea.

Cu un obiectiv îndrăzneț pentru sezonul viitor: play-off-ul, conducerea clubului a reușit doar șapte transferuri: Kennedy Boateng (27 de ani, fundaș central), Raul Opruț (26 de ani, fundaș stânga), Cătălin Cîrjan (21 de ani, mijlocaș ofensiv), Adrian Caragea (18 ani, atacant), Răzvan Pașcalău (20 de ani, fundaș central), Raul Rotund (19 ani, mijlocaș) și Alexandru Roșca (20 de ani, portar).

Fostul portar din Ștefan cel Mare, chiar dacă nu e dat pe spate de cele șapte transferuri, Prunea cere răbdare și încredere în acești tineri jucători.

”Eu cred că deocamdată trebuie să-i lăsăm să își facă treaba, au transferat 6-7 jucători tineri, de viitor, mare parte dintre ei nu-i cunosc, să-i vedem la lucru.

(n.r. Cîrjan) Nu este un copil rău, nu este un băiat rău, poate să crească, să-l vedem la Dinamo. A început promițător, dar a terminat destul de greu.

Aici avem două probleme. Ori ai comis-o la transferuri, ori n-ai fost în stare să îi ții. Eu cred că printre ei erau și jucători buni, mă refer la Pavicic.

Eu cred că acești jucători trebuiau ținuți, era pentru prima dată când îi aveai făcând o pregătire cap coadă împreună cu toți, nu înțeleg de ce s-a schimbat chiar așa de mult. Dacă îl mai pierdeau și pe Politic…

Începe campionatul, haide să vedem. Sigur, perioada de transferuri nu este terminată. Eu cred că mai ai mult timp, dar dacă doamne ferește începi campionatul prost suporterii nu mai au răbdare. Nicolescu a spus clar: «Domne, pentru noi play-off-ul…»

Eu cred că nu avea nevoie Dinamo de o asemenea declarație, eu cred că băieții ăștia trebuie să fie susținuți, mai ales jucătorii tineri. Hai să lăsăm timpul să vedem ce se va întâmpla, dar e clar că mai are nevoie de foarte mulți jucători.

Eu cred că asta e o declarație de Moș Crăciun, așa de sărbători, pare ca de 1 aprilie. O păcăleală, n-are niciodată cum să fie Dinamo cu lotul ăsta în play-off”, a declarat Florin Prunea la ProSport Live.

Dinamo, în această perioadă de mercato

Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);

Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce);

Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);

Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus).

Dinamo va începe noul sezon din Superliga României duminică, 14 iulie, în deplasare cu CFR Cluj. Va urma meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, programat peste o săptămână, după care partida cu Sepsi OSK din deplasare, programată pe 27 iulie.

Programul lui Dinamo în primele două etape din Superliga

Etapa 1

Duminica, 14 iulie

Ora 19:00

CFR – DINAMO

Etapa 2

Duminica, 21 iulie

Ora 21:30

DINAMO – Petrolul

Dinamo și-a anunțat obiectivul pentru sezonul 2024-2025

Eugen Voicu, a mai anunță că Dinamo va ținti o clasare în zona locurilor de play-off la finalul sezonului regulat 2024-2025. Obiectivul pare unul dificil de realizat, având în vedere că echipa noastră s-a salvat la limită de la retrogradare în sezonul recent încheiat.

”Vom lupta pentru play-off. Știu că sună ambițios pentru că plecăm dintr-un moment în care avem foarte mult de reconstruit, dar cred că Dinamo trebuie să-și propună ținte ambițioase pe care să le și realizeze.

Asta e dorința noastră astăzi, țintim să fim în play-off și toată lumea trebuie să depună eforturi în direcția asta”, a spus Voicu.

CITESTE SI:

Ovidiu Burcă reacționează în urma campaniei de transferuri a ”câinilor”. Cum îl contrazice pe Nicolescu

Problema abonamentelor dezbătută de Andrei Nicolescu: ”Toată lumea trebuie să știe”. Schimbări pregătite pentru ”Arcul de Triumf”

Dinamo anunță lansarea noilor echipamente. Detalii despre deschiderea unui punct de vânzare!

Un gând despre &8222;Florin Prunea, tranșant după transferurile făcute de Dinamo: ”Aici avem două probleme”&8221;

Lasă un răspuns