Valentin Borcea (22 de ani), nu a rămas mult timp fără echipă după ce staff-ul tehnic al lui Dinamo a renunțat la serviciile lui.

Tânărul mijlocaș, crescut la academia lui Dinamo Bucureşti, club de care a aparţinut până în vara acestui an, este începând de marți, 9 iulie, noul jucător al celor de la UTA Arad.
Borcea a semnat un contract valabil pe un sezon, opțiune de prelungire pentru încă o stagiune și va îmbrăca tricoul cu numărul 18 al echipei antrenate de fostul jucător și antrenor al ”câinilor”, Mircea Rednic.
”Bun venit Valentin Borcea și Raoul Cristea!
UTA a ajuns la un acord cu jucătorii Valentin Borcea și Raoul Cristea pentru contracte valabile pe un sezon și opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.
Valentin Borcea este un jucător care s-a născut pe 6 iulie 2002. A crescut la academia celor de la Dinamo București, club de care a aparținut până în vara acestui an. Noul mijlocaș al UTA-ei poate evolua atât în centrul liniei de mijloc, cât și pe cele două benzi. Borcea va îmbrăca tricoul cu numărul 18.
Raoul Cristea s-a născut pe 4 septembrie 2002 și a evoluat în carieră pentru Ocna Dej, Metaloglobus, Concordia Chiajna și SCM Zalău. Jucătorul care va purta numărul 27 pe tricou poate evolua atât în cele două benzi în linia de atac, cât și vârf.
Le urăm bun venit celor doi și la cât mai multe realizări alături de UTA!”, se arată în comunicatul emis de clubul arădean.
• Borcea a debutat la Dinamo în 2020, la doar 18 ani, într-un meci câștigat de Dinamo, 3-1 cu Gaz Metan Mediaș.
• Mijlocașul ofensiv a jucat pentru Dinamo în 39 de partide, în care a reușit trei goluri și o pasă decisivă.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);
Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce);
Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);
Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus).
Dinamo va începe noul sezon din Superliga României duminică, 14 iulie, în deplasare cu CFR Cluj. Va urma meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, programat peste o săptămână, după care partida cu Sepsi OSK din deplasare, programată pe 27 iulie.
Programul lui Dinamo în primele două etape din Superliga
Etapa 1
Duminica, 14 iulie
Ora 19:00
CFR – DINAMO
Etapa 2
Duminica, 21 iulie
Ora 21:30
DINAMO – Petrolul
Dinamo și-a anunțat obiectivul pentru sezonul 2024-2025
Eugen Voicu, a mai anunță că Dinamo va ținti o clasare în zona locurilor de play-off la finalul sezonului regulat 2024-2025. Obiectivul pare unul dificil de realizat, având în vedere că echipa noastră s-a salvat la limită de la retrogradare în sezonul recent încheiat.
”Vom lupta pentru play-off. Știu că sună ambițios pentru că plecăm dintr-un moment în care avem foarte mult de reconstruit, dar cred că Dinamo trebuie să-și propună ținte ambițioase pe care să le și realizeze.
Asta e dorința noastră astăzi, țintim să fim în play-off și toată lumea trebuie să depună eforturi în direcția asta”, a spus Voicu.
CITESTE SI:
Florin Prunea, tranșant după transferurile făcute de Dinamo: ”Aici avem două probleme”
Un gând despre &8222;Vali Borcea rămâne în Superliga, după plecarea din Ștefan cel Mare&8221;