Canicula amenință Superliga! AFAN, anunț îngrijorător

România e copleșită de un val de căldură insuportabil.

Campionatul Național de Fotbal a început în acest weekend, însă deja există primele probleme și asta ar putea duce la întreruperea campionatului.

Însă, temperaturile ridicate, pot duce la decalarea sau reprogramarea unor meciuri din Liga 1 ori la întreruperea campionatului.

Președintele AFAN (n. r. Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România), Emilian Hulubei, spune că a discutat cu mai mulți jucători, și chiar cu antrenori, iar aceștia s-au plâns de condițiile dificile pe care le au de înfruntat când partidele sunt programate la orele 17:00 sau 18:00.

Fotbaliștii își doresc ca toate confruntările să fie disputate cât mai târziu posibil sau să se găsească soluții pentru ca duelurile din Liga 1 să nu fie jucate pe caniculă.

”Sunt fotbaliști care nu vor să mai joace pe asemenea temperaturi. Etapa asta nu s-au putut amâna meciuri, dar de runda viitoare se poate schimba ceva. O să găsim date când putem disputa meciuri.

Trebuie puse partidele la ore mai târzii. Se poate găsi o soluție, nu mai sunt turnee final. Au fost doar discuții cu jucătorii din Liga 1, pe grupul de Whatsapp, în care mulți și-au exprimat îngrijorarea că nu este în regulă să joace la ora 17:00, 18:00. Am discutat și cu câțiva antrenori.

Ni s-a sugerat să facem adresă către FIFPro când sunt probleme de genul ăsta. Au luat legătura și ei cu FRF și au primit răspuns că se vor rezolva situația.

Mai e timp să se amâne runda a doua. E o decizie pe care Liga, împreună cu deținătorul de drepturi, poate să o ia. Eu mă refer la etapa a doua, reprogramarea meciurilor sau amânarea, găsite niște soluții”, a spus Emilian Hulubei.

Totodată, Emilian Hulubei a solicitat ca niciun meci din campionatul intern să nu se dispute mai devreme de ora 20:00.

Oficialul ANAF a și reacționat după solicitarea depusă la LPF. Președintele AFAN e convins că Gino Iorgulescu va ține cont de acest lucru și va modifica programul etapei a doua din Superliga.

”Am trimis pe 12 iulie solicitarea și sper că o să fie mutate toate meciurile începând din etapa a doua. Sunt sigur că o să le mute. Am înștiințat și FIFPRO, care mai departe a înștiințat European Professional League Association (EPLA) și să sperăm că o să se țină de curând.

Văd că au făcut câte două pauze de hidratare pe repriză. Bineînțeles că trebuie să stabilească cu televiziunile. Dar se poate rezolva foarte ușor. Și Prima și Digi au minim două canale și se pot juca la 21:30 două meciuri”, a mai spus președintele AFAN.

Emilian Hulubei e de părere că LPF ar trebui să acționeze preventiv, în condițiile în care temperaturile vor continua să fie la un nivel foarte ridicat și prognoza meteo pentru etapa a doua este neschimbată: cod roșu de caniculă și temperaturi care sar mult peste 30 de grade Celsius.

”E cel mai bine să evite, să nu apară probleme. Am avut destui jucători care au murit pe teren, nu doar Ekeng și Hîldan. E posibil să se solicite și în alte ligi, dar deocamdată doar în România se va implementa.

E și dorința jucătorilor din Superliga. Ei s-au plâns că e foarte cald. E mai bine să evităm acest val de caniculă. După ora 20:00 e mai OK, chiar dacă și acum e foarte cald. Măcar nu e soare și e altceva.

La ora meciului UTA – Rapid erau 39 de grade, dar la nivelul gazonului erau 42 de grade. Una e în tribune și alta e pe gazon, în plin soare”, este opinia lui.

Temperaturi record preconizate pentru etapa a doua din SuperLiga. Termometrele vor depăși 40 de grade Celsius

În săptămâna 15-22 iulie sunt așteptate călduri infernale. Temperatura resimțită la soare va atinge și 46 de grade Celsius, o vreme total neprielnică pentru fotbal și fără nici măcar o adiere de vânt sau precipitații.

Ba mai mult, temperaturile chiar vor crește iar temperatura medie va fi undeva la 32 de grade Celsius, care se vor menține până la finalul lunii iulie, numită și ”luna lui cuptor”. Spre exemplu, la ora meciului dintre FCSB și Universitatea Cluj erau 31 de grade.

  • 39 de grade Celsius erau la ora de start a meciului dintre UTA și Rapid

În următoarea etapă, Dinamo va juca pe teren propriu împotriva celor de la Petrolul Ploiești.

Programul lui Dinamo în primele două etape din Superliga

Etapa 2

Duminica, 21 iulie

Ora 21:30

DINAMO – Petrolul

Etapa 3

Sâmbătă, 27 iulie

Ora 21:30

Sepsi – DINAMO

Abonamente Dinamo, sezonul 2024-2025:

Peluza NORD, PCH – 400 RON;

Loc DNL, tribuna – 400 RON;

Peluza SUD, tribuna – 400 RON;

Tribuna 2 EST, Family – 600 RON;

Tribuna 2 Est – 750 RON;

Tribuna 1 Vest – 1.148 RON.

CITESTE SI:

Război total la Dinamo! Explicațiile lui Voicu, după ce ”Johnny” Culina și Augustin au plecat de la Dinamo: ”Nu se ridică la nivelul standardelor”

Eugen Voicu a explica decizia de a ceda o parte din acțiunile deținute la Dinamo

Andrei Nicolescu reacționează după retragerea lui Voicu: ”Nu ştiu nimic la ora” :))

Un gând despre &8222;Canicula amenință Superliga! AFAN, anunț îngrijorător&8221;

Lasă un răspuns