Dinamo a oficializat miercuri, 17 iulie, un nou transfer!

După negocieri de câteva săptămâni, conducerea lui Dinamo a ajuns la o înțelegere cu Maxime Sivis, fostul jucător al celor de la Guingamp din Ligue 2, pentru care a evoluat în ultimele trei sezoane.
Maxime Sivis a semnat cu Dinamo București un contract valabil pe 2 ani.
• 81 de meciuri a strâns francezul în vârstă de 26 de ani, în ultimele trei sezoane, în tricoul lui Guingamp, a înscris de 5 ori și a furnizat 8 pase decisive.
• 36 de meciuri a strâns Sivis, sezonul trecut, în toate competițiile
Venirea lui Maxime Sivis (26 de ani), a fost anunțată de FC Dinamo printr-un comunicat de presă:
”Bine ai venit în familia câinilor roșii, Maxime SIVIS!
Clubul Dinamo 1948 este încântat să anunțe oficialtransferul fundașului dreapta Maxime Sivis. Născut în Franța, în 1998, cu rădăcini congoleze, Maxime a evoluat ultima dată pentru francezii de la Guingamp, în Ligue 2, până la finalul sezonului trecut.
34 de meciuri a bifat în campionat, marcând un gol și oferind 2 pase decisive
Maxime Sivis va îmbracă tricoul alb-roșu până în 2026, cu opțiune de prelungire!”, se arată în comunicatul emis de clubul nostru.
• Sivis este cotat la suma de 900.000 de euro de site-urile de specialitate.
Andrei Nicolescu anunță noi transferuri
În prima etapă a Superligii Române de Fotbal, Dinamo s-a deplasat la Cluj, pentru partida cu CFR, din prima etapă a Superligii. ”Câinii” au început bine prima repriză, conducând echipa lui Dan Petrescu cu 2-0, însă scorul a fost întors în actul secund, iar ”haita” lui Kopic a pierdut din nou în ultimele minute ale meciului.
Andrei Nicolescu, a analizat prestația jucătorilor de la Dinamo, în urma duelului cu CFR Cluj, 2-3.
Totodată, administratorul special al lui Dinamo, a afirmat că era cel mai bine ca echipa noastră să îi aibă deja în lot, dar va încerca să remedieze cât mai repede problema.
”Suntem în urmă cu 3-4 transferuri și încercăm să rezolvăm cât mai repede, pentru că, poate, s-a văzut și la meci că ne mai trebuie câțiva jucători. Din România este foarte greu, dar nu se știe niciodată. Vedem din piața externă”, a spus Andrei Nicolescu.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);
Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce) Raul Opruț (împrumutat de la Kortrijk); Maxime Sivis (Guingamp);
Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);
Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus).
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 2
Duminica, 21 iulie
Ora 22:00
DINAMO – Petrolul
Etapa 3
Sâmbătă, 27 iulie
Ora 21:30
Sepsi – DINAMO
CITESTE SI:
Încredere totală în noul acționariat: ”Cei de la Renovatio sunt foarte tari”
Andrei Nicolescu anunță intențiile lui Dinamo după eșecul cu CFR Cluj
Prima etapă aduce și primii dinamoviști în ‘echipa etapei unu’
Un gând despre &8222;Oficial I Dinamo BIFEAZĂ un nou transfer&8221;