Astrit Selmani, încrezător după 4-1 cu Petrolul

Dinamo a făcut un meci excelent împotriva celor de la Petrolul Ploiești.

Dinamo a obținut prima victorie din noul sezon al Superligii. ”Câinii” s-au impus cu 4-1 pe teren propriu, împotriva celor de la Petrolul Ploiești.

La finalul meciului de pe Arcul de Triumf, atât jucătorii, cât și antrenorul echipei au fost încântați de felul în care s-a desfășurat partida.

Astrit Selmani a oferit două pase decisive și a reușit să marcheze un gol în Dinamo – Petrolul. După meci, a precizat că echipa a obținut o ”victorie mare” și că trebuie să continue în aceeași manieră și la următoarele jocuri.

”E o victorie mare! Am văzut că încă din primul minut am jucat bine. Am înscris două goluri pe construcția lor. Eram într-un moment în care situația era stabilizată, dar, totuși, nu era necesar să primim gol.

Am avut o problemă de recuperare după cinci luni în care nu am jucat fotbal. S-a rezolvat problema de sănătate. Am avut cinci-șase săptămâni de pregătire. Acum sunt aici. Toată lumea a crezut în mine. Și antrenorul, și Andrei Nicolescu.

Au fost îmbunătățiri majore ale jocului astăzi. Trebuie să continuăm așa și cred că vom obține lucruri frumoase împreună”, a spus Selmani după meci.

Video I Dinamo – Petrolul, scor 4:1

Abdallah a deschis scorul în minutul 12. Cătălin Cîrjan a majorat diferența în minutul 41, iar Selmani a dus scorul la 3-0 în minutul 61. Țicu a redus din diferență în minutul 82, dar Politic a transformat un penalty în minutul 86 și a închis tabela de marcaj la 4-1.

Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Abdallah, Selmani, Politic.

În urma acestei victorii, ”câinii” urcă provizoriu pe locul 5, cu trei puncte în cont, în timp ce Petrolul rămâne cu un singur punct și se află în acest moment pe locul 14 în Superligă.

Pentru Dinamo urmează meciul din deplasare cu Sfântu Gheorghe.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 3

Sâmbătă, 27 iulie

Ora 21:30

Sepsi – DINAMO

CITESTE SI:

Reacția lui Cătălin Cîrjan, imediat după ce a făcut spectacol cu Petrolul: ”Putem să ne batem acolo”

Video I Dennis Politic a anunțat obiectivul lui Dinamo după victoria cu Petrolul

Kopic mulțumit de SPECTACOLUL dinamoviștilor cu Petrolul. Cine este remarcatul său

Un gând despre &8222;Astrit Selmani, încrezător după 4-1 cu Petrolul&8221;

Lasă un răspuns