Sepsi OSK și Dinamo București, se vor duela astăzi, 27 iulie, pe stadionul Sepsi. Partida programată să se dispute de la ora 22:00, contează pentru cea dea treia etapă din Superliga.

Au fost 17 dispute până acum, 9 succese covăsnene, 4 dinamoviste și 5 remize. Cea mai recentă partidă directă, 2-1 pentru Sepsi pe teren propriu, în decembrie trecut, prin golurile marcate de Ștefănescu (2), respectiv Gregorio, jucători care nu mai fac parte din distribuțiile de acum.
Dacă în campionatul trecut Dinamo a avut în permanență cele mai puține goluri marcate dintre cele 16 participante, iată că acum, la capătul primelor două runde ”câinii” au înscris deja de 6 ori, ceea ce-i face cei mai productivi din competiție. Aceste goluri le-au adus 3 puncte, cu care la capătul primelor 2 etape se află pe locul 7 în clasament.
Ierarhie care o are în frunte pe Sepsi, 6 puncte din 6, lider neașteptat al Superligii.
Start bun pentru formația din Sfântu Gheorghe, două victorii, 1-0 acasă cu Iași și 2-1 la Buzău, ultimul succes cu mari emoții, doar după intervenția VAR.
Paradoxul este că deși Sepsi a pierdut jucători importanți (în frunte cu Ștefănescu și Safranko) treaba continuă să meargă destul de bine, iar fluctuațiile din lot să nu se cunoască.
De exemplu japonezul Sota Mino, adus de la Sibiu, pare să se fi încadrat perfect în noul mecanism al lui Bernd Storck.
Probabil că Sepsi vizează, ca de obicei, playoff-ul, iar pentru asta meciurile de acasă trebuie câștigate. Dinamo va fi însă o nucă destul de tare.
De partea cealaltă, când încă încercau să-și explice cum de au reușit să piardă partida din prima etapă de la CFR (2-3 după 2-0), dinamoviștii și-au dat drumul la joc cu Petrolul (4-1), având cifre și reușite ofensive atipice lor în sezonul precedent, când înscriau destul de greu. Plus că au lăsat o impresie estetică agreabilă.
Poate că aducerea lui Cârjan a fost ”mobilul” saltului ofensiv. Sau poate că titularizarea lui Astrit Selmani.
Cert este că jocul lui Dinamo cu Petrolul a plăcut și, dacă o va ține tot așa, ”haita” lui Z. Kopic își poate propune anul acesta mai mult decât evitarea retrogradării.
ECHIPE PROBABILE
Sepsi: Niczuly – Oteliță, D. Ciobotariu, Ninaj, Fl. Ștefan – Kallaku, Alimi, Sota Mino, C. Matei, K. Varga – M. Coman;
DINAMO: Golubovic – Cr. Costin, Homawoo, K. Boateng, Opruț – Milanov, Gnahore, Cârjan – Abdallah, A. Selmani, D. Politic.
Partida va fi arbitrată de Fesnic Horatiu Mircea, ajutat de Avram Valentin și Corb Ioan Alexandru.
Arbitrajul video va fi analizat de Costreie Sorin și Antonie Andrei.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: Digi Sport și Prima Sport.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 3
Sâmbătă, 27 iulie
Ora 22:00
Sepsi – DINAMO
Etapa 4
Vineri, 2 august
Ora 22:00
DINAMO – Gloria Buzău
CITESTE SI:
Zeljko Kopic reacționează după acuzațiile lui Gabriel Moura
Conferință de presă I Selmani e precaut înaintea confruntări cu Sepsi
Un gând despre &8222;Avancronică I Sepsi OSK – Dinamo București&8221;