Raul Opruț visează frumos după Sepsi – Dinamo 1-1: ”Îmi doresc asta”

Dinamo și Sepsi au terminat la egalitate, 1-1, într-un meci din etapa a 3-a din Superligă.

Covăsnenii au deschis scorul în minutul 29, însă Dinamo a avut un joc mai solid în partea a doua a partidei, iar Neagu a restabilit egalitatea pe tabelă în minutul 74.

Dinamo leagă rezultatele bune în campionat, iar jucătorii lui Zeljko Kopic privesc viitorul cu încredere. Printre ei se numără și Raul Opruț, revenit în România sub formă de împrumut, de la Kortrijk. Fostul fotbalist al celor de la FC Hermannstadt a declarat că își dorește să revină în angrenajul echipei naționale odată cu transferul la Dinamo.

”Era normal să nu fie fericit (n.r.-Zelko Kopic) la pauză. Ne-am lăsat dominați, am pierdut de multe ori mingea. Mă simt foarte bine la Dinamo, încerc să-mi fac treaba cât mai bine și vreau să le răsplătesc încrederea pe care au avut-o în mine.

Cred că am jucat foarte bine în primele trei etape și încercăm să practicăm ceea ce lucrăm la antrenamente.

Nu știu dacă se poate să ducem echipa în play-off, trebuie să luăm meci cu meci și să obținem puncte. Vrem să practicăm un fotbal modern, pentru că lumea apreciază, suporterii au venit alături de noi și asta e cel mai important.

Normal că sper să revin la echipa națională, asta sper. Cu siguranță că dacă voi fi bine din punct de vedere fizic, tactic și mental și voi presta jocul pe care l-am prestat înainte, mă voi întoarce”, a spus Raul Opruț, după fluierul final al meciului.

Raul Opruț (26 de ani) a devenit titularul din banda stânga a apărării la Dinamo, echipă care l-a împrumutat în acest sezon de la KV Kortrijk. ”Câinii” au opțiune de cumpărare pentru apărătorul care mai are contract cu echipa din Belgia până în vara anului 2026.

Opruț a semnat cu Dinamo și pentru a prinde cât mai multe minute, din dorința de reintra pe radarul echipei naționale, pentru care a bifat patru apariții.

Dinamo, în această perioadă de mercato

Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);

Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce); Maxime Sivis (Guingamp); Alexandru Ionică (Unirea Bascov); Andrei Mărginean (împrumut de la Sassuolo);

Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);

Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus); Alexandru Ionică (împrumut la CS Afumați).

Programul lui Dinamo în următoarei etape din Superliga

Etapa 4

Vineri, 2 august

Ora 22:00

DINAMO – Gloria Buzău

CITESTE SI:

Video I Reacția lui Ahmed Bani, după remiza cu Sepsi

Dinamo este pe un trend ascendent! Ce a spus Zeljko Kopic după egalul cu Sepsi

Video I ”Câinii” pleacă cu un punct de la Sfântu Gheorghe! Dinamo urcă pe loc de play-off

2 gânduri despre &8222;Raul Opruț visează frumos după Sepsi – Dinamo 1-1: ”Îmi doresc asta”&8221;

Lasă un răspuns