Dinamo a remizat cu Sepsi, scor 1-1, în etapa cu numărul 3 din Superliga.

Covăsnenii au fost cei care au marcat primii, însă Dinamo a restabilit egalitatea pe fondul unui joc extrem de solid în repriza secundă.
Petru Neagu (24 de ani), a fost eroul lui Dinamo în partida cu Sepsi. Fotbalistul moldovean a marcat la doar două minute după ce a fost introdus în teren de Zeljko Kopic. Este primul gol marcat de Petru Neagu în tricoul alb-roșu.
Cu toate acestea, pe Florin Prunea l-a impresionat un alt jucător al lui Dinamo București.
Fotul portar și oficial din Ștefan cel Mare, a urmărit partida și crede că rezultatul este unul echitabil pentru ambele echipe. Prunea a fost impresionat de inspirația lui Zeljko Kopic de la schimbări și a mărturisit că a fost plăcut surprins și de felul în care a evoluat Maxime Sivis.
”Este un rezultat echitabil după modul în care s-au împărțit cele două reprize. În prima repriză, Sepsi mai bună, în repriza a doua, Dinamo mi s-a părut echipa mai bună. Bineînțeles, și inspirația lui Kopic, schimbările pe care le-a făcut, imediat cei trei jucători au fost angrenați în marcarea golului. Dinamo putea chiar să câștige.
Nu a avut ocazii foarte mari, dar a fost echipa care a avut posesie, care a împins mai mult în repriza a doua. E și acest fundaș dreapta (n.r Maxime Sivis) care mie nu o să îmi displacă. Când a intrat acolo, nu au mai fost probleme.
Se vede că este fundaș de meserie, că face mai mult faza defensivă decât Costin. Jucătorii care au intrat s-a văzut clar că au venit cu un plus”, a spus Florin Prunea, după Sepsi – Dinamo, scor 1:1.
În urma acestui rezultat, Dinamo e pe poziția a 4-a în ierarhie, cu 4 puncte. Astfel, după trei runde, ”câinii” se află pe loc de play-off în Superliga.
Programul lui Dinamo în următoarei etape din Superliga
Etapa 4
Vineri, 2 august
Ora 22:00
DINAMO – Gloria Buzău
CITESTE SI:
Video I Reacția lui Petru Neagu, după ce a marcat la doar două minute după ce a intrat pe teren
Raul Opruț visează frumos după Sepsi – Dinamo 1-1: ”Îmi doresc asta”
Un gând despre &8222;Remarcatul lui Florin Prunea la Sepsi – Dinamo: ”Când a intrat, nu au mai fost probleme!”&8221;