Dinamo a remizat pe terenul lui Sepsi în etapa a treia din Superliga, scor 1-1, la capătul unui meci spectaculos.

Sepsi a dominat prima repriză cu Dinamo, în duelul de la Sfântu Gheorghe. Covăsnenii au deschis scorul în prima parte a jocului prin Florin Ștefan și au intrat la cabine cu avantajul de 1-0.
În partea a doua a jocului, Dinamo a ieșit mult mai decisă de la vestiare. ”Câinii” au ieșit motivați de la cabine.
După pauză, Dinamo a ieșit mai activă de la cabine și a reușit să echilibreze jocul. A fost mai insistentă decât Sepsi, care s-a mulțumit să aștepte contraatacurile, și chiar putea egala.
După o acțiune excelentă, Abdallah a fost găsit la 16 metri. A șutat violet, dar a lovit transversala. Cu Petrolul, dintr-o poziție asemănătoare, a marcat, acum a ratat. O fază care a arătat că mici detalii au făcut diferența față de precedenta etapă.
În minutul 72, Zeljko Kopic a făcut o mutarea curajoasă, care s-a dovedit a fi una extrem de inspirată. L-a scos pe Politic și l-a introdus pe Petru Neagu. Iar moldoveanul de 25 a dat lovitura după doar două minute. După o centrare a lui Ahmed Bani (intrat în minutul 62) și o mișcare excelentă a lui Selmani, care a lăsat mingea să treacă pe lângă el, balonul a ajuns la Neagu.
Atacantul dinamovist i-a luat fața adversarului și a șutat la colțul lung, de la 11 metri. Primul său gol în alb-roșu. Iar Dinamo a fost răsplătită pentru eforturile din repriza a doua.
Ahmed Bani (21 de ani), a reacționat la finalul meciului și a transmis că, deși a început meciul pe banca de rezerve, nu se simte amenințat de concurență. Bani spune că atmosfera de la Dinamo este mult mai bună față de sezonul trecut și speră la rezultate cât mai bune în acest sezon.
”Un punct este echitabil. Eu încerc să îmi fac datoria de câte ori intru și cam atât. Fără concurență, nu poți evolua. Eu sunt deschis concurenței și dacă Mister va decide să mă bage în teren, eu voi fi disponibil întotdeauna. Este normal să fie aduși jucători și să accepți concurența.
Atmosfera este foarte bună, suntem un grup unit, am început destul de bine campionatul față de ceea ce s-a întâmplat în sezoanele precedente. Este un lucru foarte bun și noi sperăm să avem rezultate cât mai bune.
Prima repriză a fost a lor, au jucat agresiv, au jucat acasă, e normal, au și public, dar în a doua repriză ne-am revenit și am scos un punct.
Trebuie să înveți din greșeli, am înțeles ce trebuie să facem și ne-am maturizat fotbalistic. Nu mai este o situație atât de tensionată și avem mintea mult mai limpede.
Vom lua meci cu meci, noi încercăm să avem rezultate cât mai bune, nici nu vrem să ne mai gândim că vom mai trece prin ce am trecut anul trecut și vom vedea, sper să fie bine”, a spus Ahmed Bani la finalul meciului de la Sf. Gheorghe.
În urma acestui rezultat, Dinamo e pe poziția a 4-a în ierarhie, cu 4 puncte. Astfel, după trei runde, ”câinii” se află pe loc de play-off în Superliga.
Video I Sepsi – Dinamo, scor 1:1
Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic, Cr. Costin, Boateng, Homawoo, R. Opruț, Milanov, E. Gnahore, C. Cîrjan, Abdallah, A. Selmani, D. Politic.
Programul lui Dinamo în următoarei etape din Superliga
Etapa 4
Vineri, 2 august
Ora 22:00
DINAMO – Gloria Buzău
CITESTE SI:
Dinamo este pe un trend ascendent! Ce a spus Zeljko Kopic după egalul cu Sepsi
Video I ”Câinii” pleacă cu un punct de la Sfântu Gheorghe! Dinamo urcă pe loc de play-off
Sepsi OSK – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic
2 gânduri despre &8222;Video I Promisiunea lui Ahmed Bani, după remiza cu Sepsi&8221;