Dinamo a început noul sezon în forță.

Chiar dacă a pierdut primul meci cu CFR Cluj la limită, scor 2-3, ”câinii” au reușit o victorie senzațională împotriva Petrolului, scor 4-1 și o remiză (1-1) pe terenul unui adversar dornic să învingă singura echipă de tradiție din România.
Transferurile efectuate în această vară par să fie unul din motivele pentru care Dinamo a început să arate mai bine în startul acestui sezon.
Florentin Petre, antrenorul secund al lui Dinamo, a făcut dezvăluiri extrem de interesante despre modul în care se fac transferurile în Ștefan cel Mare și cum a reușit Kopic să creeze o echipă.
”Piticul” nu e surprins că Dinamo arată o altă față în acest sezon:
”Unitatea de grup face diferența atâta timp cât lucrurile sunt făcute corect de la conducere administrativă până la omul care tunde iarba și rezultatele vin.
Vreau să spun că ceea ce am găsit la Dinamo în momentul de față m-a încântat foarte, foarte tare. De ce? Pentru că văd organizare, văd oameni foarte, foarte preocupați. Mă bucur foarte mult că l-am cunoscut pe Andrei Nicolescu și altfel față de cum îl vedeam la televizor sau prin telefon.
Este un om dedicat total și îți mai spun ceva. M-a impresionat extraordinar de mult. I-am spus și lui zilele trecute. Veneam din cantonamentul din Slovenia și el tot drumul până la Viena se uita după jucători împreună cu antrenorul, cu noi, întreba. Cred că în 4-5 ore s-au văzut cel puțin 20 jucători pe drum în autocar”, a spus Petre, potrivit fanatik.ro.
Fostul jucător din Ștefan cel Mare, știe care este marele câștig al lui Dinamo în noul sezon din SuperLiga.
”Pentru ca lucrurile să meargă bine trebuie să te preocupe zi de zi tot ceea ce se întâmplă la club. Lucrurile pe care le-am văzut și tot ceea ce se întâmplă și la Săftica și programul de pregătire, cu doi preparatori. Este un moment la Dinamo în care lucrurile bune, făcute corect, dau și rezultate.
Dacă stăm să ne gândim, la primul meci cu CFR, puteam să facem egal și acolo. O mică neatenție ne-a costat un punct, iar cu Sepsi dacă mai ținea puțin meciul puteam să și câștigăm.
În momentul când rezultatele vin, când jocul se leagă frumos, rapid, exact, eu sincer mă gândesc la play-off. Am fost obișnuit, educat în disciplina asta de a face performanță. De ce să nu ne gândim și mai departe? Cel mai important este ca acest grup pe care l-am întâlnit și mă bucur foarte tare pentru că nici nu poți să îți imaginezi cât de uniți sunt jucătorii acum.
Asta face diferența. Poți să ai tu toate lucrurile din lume, toți banii din lume. Dacă vestiarul nu îl ai unit, corect și nu e disciplină, nu se face treabă. Jucătorii se gândesc în fiecare zi cum să câștigăm următorul meci. Dacă îi vezi cum se antrenează…”, a mai spus Florentin Petre.
Florentin Petre este plăcut surprins de ceea ce a găsit la Dinamo și a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Zeljko Kopic. Mai mult antrenorul secund a detaliat și ce l-a impresionat la tehnicialul croat.
”Am rămas plăcut impresionat de tot ceea ce se întâmplă acolo. Dacă antrenamentul ține 75-80 de minute, dacă îi vezi cum se pregătesc și trag de ei, este ceva incredibil. Mă bucur că Dinamo a ajuns din punct de vedere organizatoric, al antrenamentelor, să vezi masa de la Săftica! Totul e cu gândirea asta pozitivă de a face pe performanță într-un viitor destul de scurt.
De ce să nu mă gândesc atâta timp cât echipa câștigă meciurile. Da, este foarte mult de muncă, într-adevăr, mergi la Săftica la 8 dimineața, stai mult și pleci seara. Ca să faci performanță trebuie să muncești și în momentul acela vin și rezultatele. Repet, lucrurile astea se văd.
Ai tot ce îți trebuie. Nu ai de ce să te plângi. Dacă pe timpuri mai… Kopic îmi place. E un antrenor bun, foarte dedicat, pasionat, dar cel mai mult mi-a plăcut la el caracterul. ‘Domne, dacă tot am venit și am rămas hai să facem fac treabă’.
Felul cum își pregătește antrenamentele, felul cum mă îmbrățișează în momentul când dăm un gol. Deci emoția și bucuria aia, e o satisfacție… Atâta timp cât suntem concentrați și conectați la asta, nu avem cum să nu avem rezultate.
El pune suflet și are pasiune. Sunt sigur că de-asta a rămas. El mai avea ceva de plătit aici: Domne, nu ăsta sunt eu. Eu pot mai mult decât ceea ce v-am oferit, salvarea inextremis de la retrogradare. Cu siguranță cu jucătorii pe care îi avem, cu unitatea asta de grup, putem reuși.
Este un antrenor cu disciplină normală. Jucătorul când intră în vestiar este umil. Mister e un om normal care în momentul în care intră în vestiar jucătorii îl respectă pe el, pe mine, pe ceilalți secunzi din staff.
Noi suntem obligați să facem grupul ăsta din vestiar să joace fotbal, iar ei sunt obligați ca în vestiar acolo să formeze o unitate de grup, cum s-a format. Dacă îi vezi cum vorbesc înainte de meciuri, cum se încurajează și când sunt momente mai puțin plăcute, ei sunt tot timpul uniți”, a mai spus Petre.
Florentin Petre a dezvăluit și care sunt cei mai influenți jucători din vestiarul lui Dinamo:
”Sunt mai mulți lideri: căpitanul de echipă, Denis Politic. Îmi place foarte mult Eddy Gnahore. Este un lider de echipă extraordinar de bine pregătit din toate punctele de vedere. Bine, a și jucat la un nivel mai ridicat. Se vede prin comportamentul lui, prin discuțiile pe care le dezvoltă în vestiar, prin calitatea lui fotbalistică. Nu poți să vorbești dacă nu ești bun ca fotbalist.
Ei vorbesc și sunt mai mulți. Selmani, Politic, până și copiii: Amzăr, Bordușanu. Sunt niște copii care cresc frumos și se dezvoltă în jurul celor cu personalitate. Patriche la fel, tot timpul.
Eu știu ce înseamnă să fii căpitan de echipă. Pe vremuri vorbea doar unul. Acum vorbesc toți. Și în momentul în care vorbesc toți aceeași limbă, engleza noastră. Ei vorbesc constructiv și asta este cel mai important”, a mai spus ”Piticul”.
Dinamo, în această perioadă de mercato
Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);
Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce) Raul Opruț (împrumutat de la Kortrijk); Maxime Sivis (Guingamp); Alexandru Ionică (Unirea Bascov); Andrei Mărginean (împrumut de la Sassuolo);
Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);
Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian; Gabriel Moura (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus); Alexandru Ionică (împrumut la CS Afumați).
Programul lui Dinamo în următoarei etape din Superliga
Etapa 4
Vineri, 2 august
Ora 22:00
DINAMO – Gloria Buzău
CITESTE SI:
Prima reacție a lui David Popovici, după ce s-a calificat în a doua finală consecutivă la JO 2024
Rivalii evitat să-l felicite pe David Popovici pentru medalia de aur câștigată la JO 2024
2 gânduri despre &8222;Florentin Petre, dezvăluiri din culisele formei excelente a ”câinilor”&8221;