Îngrijorarea lui Kopic, după demonstraţia de forţă a lui Dinamo cu Buzău

Dinamo a învins vineri seara, pe teren propriu, pe Gloria Buzău, scor 4-1, într-un meci din etapa a patra a Superligii.

Dinamoviştii au profitat de prima ocazie avută pentru a deschide scorul. Dennis Politic a marcat în minutul 10 şi a adus în avantaj gazdele.

Elevii lui Kopic au marcat, din nou, în minutul 27, prin Raul Opruţ. Buzoienii au pus rar în pericol poarta lui Golubovic şi la pauză Dinamo a intrat cu avantaj de două goluri, 2-0.

Oaspeţii au redus din diferenţă în minutul 54, când Kennedy Boateng a trimis în propria plasă o centrare în careu a lui Cristian Dumitru.

Dinamo a rezolvat însă meciul în minutele 80 şi 84, prin golurile marcate de Selmani şi Politic, iar ”câinii” s-au impus cu 4-1, urcând pe locul 2 în Superligă, cu 7 puncte.

La finalul meciului, Zeljko Kopic a insistat asupra faptului că echipa noastă nu a vrut să cedeze în niciun minut inițiativa partidei.

Mai mult, Zeljko Kopic crede că Dinamo trebuie să profite de forma slabă pe care o traversează alte echipe din campionatul intern și să adune cât mai multe puncte, să construiască pe această atmosferă bună din cadrul clubului.

”Trei puncte importante, patru goluri înscrise, sunt foarte satisfăcut de evoluția noastră. Am jucat împotriva unei echipe bune. Am fost încântat de prima repriză, am controlat jocul.

Planul din repriza a doua a fost să jucăm ca la 0-0, dar ei au băgat jucători ofensivi și ne-am creat probleme. Am suferit, dar am supraviețuit. Trebuie să îți aștepți oportunitățile și să înscrii când ai ocazia. Sunt foarte mulțumit de jucători.

Cred că avem calitate, lucrăm foarte bine, iar atmosfera este foarte bună la echipă, avem încredere. Nu e ușor să înscrii 11 goluri în patru meciuri, dar mai avem multe lucruri de îmbunătățit.

Adversarul a avut calitate, a fost periculos în tranziții. Trebuie să lucrăm în continuare și să muncim și mai mult, să avem și mai multă energie și să fim mai proactivi decât adversarul.

Cred că în SuperLigă se produc multe rezultate neașteptate, noi trebuie să ne facem jocul nostru și să profităm.

Dennis este genul de jucător care are nevoie de puțin timp să-și dea drumul la joc. Este foarte bun, e căpitanul nostru, un jucător cu calitate, joacă pentru echipă. A fost o zi specială pentru el, a devenit tată, un moment frumos pentru el.

A fost o atmosferă senzațională, o energie foarte bună în jurul clubului. Trebuie să luptăm împreună pentru Dinamo”, a declarat Zeljko Kopic la conferința de presă de după meci.

Video I Dinamo – Gloria, scor 4:1

@doar_dinamo_official

Dinamo – Buzău, 4:1 Liga 1 (etapa 4). Pentru Dinamo a marcat: D. Politic ⚽ 10′ + ⚽ 84′ , R. Opruț ⚽ 27′, A. Selmani ⚽ 80′.

♬ original sound – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – M. Sivis, K. Boateng, J. Homawoo, R. Opruț – Milanov, E. Gnahore, C. Cîrjan – H. Abdallah, A. Selmani, D. Politic.

În urma rezultatului din etapa a 4-a, Dinamo a urcat pe locul al doilea în clasamentul Superligii, cu 7 puncte.

Pentru Dinamo urmează deplasarea de luni, 12 august, din Copou.

Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga

Etapa 5

Luni, 12 august

Ora 22:00

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Dinamo a ”sfâșiat-o” pe Gloria

Dinamo București – Gloria Buzău. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

Prima reacție a lui David Popovici, după revenire în țară: ”Acestea sunt două bucăți de metal, dar pentru ele am muncit”. Un nou mesaj adresat politicienilor

3 gânduri despre &8222;Îngrijorarea lui Kopic, după demonstraţia de forţă a lui Dinamo cu Buzău&8221;

  1. Bla, bla, liru, liru … echipa relativ tânără, cu putina experienta, trebuie timp penyru omogenizare ! Atenție la finalurile celebre când ați pierdut multe puncte ! Multă mișcare, forță cât mai multă și… puțin noroc ! Luați cât mai multe puncte de la echipele ” play-out” și să pierdeți cât mai puține la cele de ” play-off”! Succes ! Hai DINAMO !

    Apreciază

Lasă un răspuns