Etapa a patra din Superliga României s-a încheiat, iar în această etapă, Dinamo a învins cu scorul de 4-1, pe Gloria Buzău.

Revista Ligii Profesioniste de Fotbal a stabilit echipa ideală a etapei a 4-a.
În urma victoriei de pa stadionul ”Arcul de Triumf”, Dinamo a ajuns la 7 puncte acumulate în primele 4 etape din Liga 1. ”Câinii” au cel mai bun atac din Superliga, cu 11 goluri marcate, adică jumătate din câte au marcat în întreg sezonul regular 2023-2024.
Golurile ”câinilor” au fost marcate de Dennis Politic (10 și 84), Raul Opruț (27) și Astrit Selmani (80), în timp ce buzoienii au punctat pe tabelă prin autogolul Kennedy Boateng (53).
LPF I-A INCLUS ÎN PRIMUL ”11” PE DINAMOVIȘTI:
Raul Opruţ (Dinamo / 26 de ani) – Pe lângă evoluţia din defensivă, a înscris primul gol în tricoul lui Dinamo București.
Dennis Politic (Dinamo / 24 de ani) – Responsabilizat cu banderola de căpitan, are prestaţii tot mai bune. Contra buzoienilor, Politic a reuşit o dublă.
Cum arată echipa etapei a 4-a:
PORTAR: Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova);
FUNDAŞI: Cornel Râpă (UTA Arad), Lucas Masoero (U. Cluj), Marian Huja (Petrolul Ploiești) și Raul Opruţ (Dinamo);
MIJLOCAŞI: Ovidiu Popescu (U. Cluj), Constantin Grameni (Farul Constanța) și Dan Nistor (U Cluj);
ATACANŢI: Gabriel Iancu (Farul Constanța), Dennis Politic (Dinamo) și Valentin Costache (UTA Arad);
ANTRENORUL ETAPEI: Ioan Ovidiu Sabău (U. Cluj).
Video I Dinamo – Gloria, scor 4:1
Acum dinamoviștii se pregătesc de cu Poli Iași din deplasare. Înaintea partidei programate peste o săptămână, ”câinii” vor disputa un meci amical, contra celor de la Petrolul Ploiești. Duelul dintre cele două formații se va juca, joi, 8 august, la Săftica, de la ora 18:30. Meciul se va juca în spatele porților închise, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată la Săftica.
Dinamo și Petrolul s-au întâlnit în etapa a 2-a, din noul sezon și s-a încheiat cu victoria ”câinilor”, cu scorul de 4-1.
Pentru meciul cu Poli Iași, Dinamo se va deplasa duminică la Iași cu avionul. În localitatea în care se va juca meciul va fi organizat și un eveniment dedicat fanilor.
Program de foc pentru Dinamo
Dinamo a înregistrat o înfrângere, un egal și două victorii în primele 4 etape din SuperLiga. În următoarea rundă, Dinamo va da piept cu Poli Iași în Copou. ”Câinii” vor reveni ulterior în capitală, pentru confruntarea cu Rapid.
Meciul cu giuleștenii va avea loc la mijlocul lunii august. După duelul contra rapidiștilor, Dinamo va da piept cu Universitatea Craiova tot la București. Perioada de foc a ”câinilor” se va încheia cu duelul împotriva lui U Cluj din Ardeal.
Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga
Etapa 5
Luni, 12 august
Ora 22:00
Poli Iași – DINAMO
CITESTE SI:
Mircea Lucescu e noul selecționer al României! Când va avea loc prezentarea
Un gând despre &8222;Doi dinamoviști fac parte din ‘echipa etapei a 4-a’&8221;