Noul transfer al lui Dinamo, atenționat: ”Șterge FCSB și Rapid!”

”Câinii” au un început bun de sezon în Superligă.

Campania de mercato de la Dinamo București s-a dovedit una foarte eficientă până acum, cu prestații de valoare. Rezultatele bune ale „câinilor“ se văd în scorurile cu care se desprind de adversare, ultimul fiind 4-1 cu Gloria Buzău, pe Arcul de Triumf.

Marți, 6 august 2024, clubul nostru a anunțat că a bătut palma pentru o ”perlă” a lui Gică Hagi.

Este vorba de Valentin Dumitrache (21 de ani). Atacantul e internațional U20 și vine de la Farul, care îl ultimul sezon l-a împrumutat la Gloria Buzău, în liga secundă. Acolo, Dumitrache a punctat de 4 ori în 25 de apariții (13 ca titular). Kopic nu se va baza în acest sezon pe serviciile sale.

Dumitrache a fost trimis împrumut la Afumați, unde va avea ocazia să joace meci de meci și să acumuleze experiență. Crescut la Buzău, Dumitrache a debutat în Liga 1 în tricoul Clinceniului, în sezonul 2021-2022, când a prims nu mai puțin de 32 de partide.

Transferat apoi de Farul, Dumitrache a jucat abia în campionatul trecut la echipa lui Hagi, pentru care a prins două meciuri înainte să fie împrumutat la Gloria Buzău. Idolul lui Dumitrache e Leo Messi.

Fotbalistul este reprezentat de Mihai Stan, același agent care l-a adus în Ștefan cel Mare, acum mai mulți ani, pe panamezul Jaime Penedo.

Noul fotbalist din Ștefan cel Mare, a postat primele fotografii cu noul echipament pe contul său de social media, iar suporterii dinamoviști au reacționat imediat.

Unii l-au felicitat pe tânărul atacant pentru transfer, alții au spus că abia așteaptă să-l vadă la joc, dar a fost și unii care l-au luat pe jucător imediat în colimatoriu:

”Șterge FCSB și Rapid de la follow”, au reacționat fanii dinamoviști.

Dinamo l-a prezentat pe Valentin Dumitrache

”Bine ai venit, Valentin DUMITRACHE!

Cluburile Dinamo 1948 București și FCV Farul Constanța au ajuns la un acord privind transferul definitiv al atacantului Valentin Dumitrache.

Născut în 2003, în Buzău, Valentin a debutat în Superliga în 2021, pe când evolua la Academica Clinceni.

Pe lângă Clinceni, de când a părăsit curtea LPS Buzău, Valentin a mai îmbrăcat tricourile Farului (prima și a doua echipă) și Gloriei Buzău. În sezonul trecut a bifat 2 meciuri în Superliga și 25 în Liga a II-a, unde a și înscris 4 goluri și a oferit o pasă decisivă.

Valentin va evolua sub formă de împrumut la CS Afumați (Liga a II-a) în acest sezon competițional, pentru a bifa minutele necesare dezvoltării sale”, se arată în comunicatul emis de Dinamo București.

Dinamo, debut fulminant de sezon

Dinamo București s-a menținut în SuperLiga după ce a supraviețuit in-extremis, grație barajului de promovare/menținere. ”Câinii“ au trecut de Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 2-0 la general, astfel că au rămas în primul eșalon.

Cu nume noi aduse, cu speranțe mari, Dinamo a debutat în noul sezon cu o înfrângere, scor 2-3 în Gruia, cu CFR Cluj. Apoi, ”câinii” au primit vizita Petrolului, pe care i-au spulberat cu scorul de 4-1, într-un meci bun.

Deplasarea la Sfântu Gheorghe a adus emoții pentru Dinamo, care au remizat cu scorul de 1-1, în Covasna. Ultima etapă a adus o nouă victorie la scor a acestora, care s-au impus cu 4-1 contra Gloriei Buzău.

Dinamo a marcat deja 11 goluri în patru meciuri, iar acum ocupă poziția a cincea în clasamentul SuperLigii. Deși au declarat că vor play-off-ul, bucureștenii vor să o ia pas cu pas pentru a reuși această performanță.

Dinamo, în această perioadă de mercato

Antrenor – Zeljko Kopic (contract prelungit);

Veniri – Adrian Caragea (Sassuolo), Cătălin Cîrjan (Academia de juniori Arsenal Londra), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr), Kennedy Boateng (Austria Lustenau); Raul Opruț (Hermannstadt); Răzvan Pașcalău (Lecce), Raul Opruț (împrumutat de la Kortrijk), Maxime Sivis (Guingamp), Alexandru Ionică (Unirea Bascov), Andrei Mărginean (împrumut de la Sassuolo), Valentin Dumitrache (Farul Constanța);

Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia);

Plecări – Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu, Edgar Ie, Christian Ilic, Răzvan Began, Quentin Bena; Dorian Railean; Darko Velkovski; Valentin Borce; Deniz Giafer; Alexandru Stoian; Gabriel Moura (contracte încheiate); Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat); Denis Oncescu (împrumut la FC Argeș); David Irimia (împrumut la Metaloglobus); Alexandru Ionică (împrumut la CS Afumați); Valentin Dumitrache (împrumut la CS Afumați).

Acum dinamoviștii se pregătesc de cu Poli Iași din deplasare. Înaintea partidei programate peste o săptămână, ”câinii” vor disputa un meci amical, contra celor de la Petrolul Ploiești. Duelul dintre cele două formații se va juca, joi, 8 august, la Săftica, de la ora 18:30. Meciul se va juca în spatele porților închise, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată la Săftica.

Dinamo și Petrolul s-au întâlnit în etapa a 2-a, din noul sezon și s-a încheiat cu victoria ”câinilor”, cu scorul de 4-1.

Pentru meciul cu Poli Iași, Dinamo se va deplasa duminică la Iași cu avionul. În localitatea în care se va juca meciul va fi organizat și un eveniment dedicat fanilor.

Program de foc pentru Dinamo

Dinamo a înregistrat o înfrângere, un egal și două victorii în primele 4 etape din SuperLiga. În următoarea rundă, Dinamo va da piept cu Poli Iași în Copou. ”Câinii” vor reveni ulterior în capitală, pentru confruntarea cu Rapid.

Meciul cu giuleștenii va avea loc la mijlocul lunii august. După duelul contra rapidiștilor, Dinamo va da piept cu Universitatea Craiova tot la București. Perioada de foc a ”câinilor” se va încheia cu duelul împotriva lui U Cluj din Ardeal.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Amical

Joi, 8 august

Ora 18:30

DINAMO – Petrolul

Etapa 5

Luni, 12 august

Ora 22:00

Poli Iași – DINAMO

Etapa 6

Ora 21:30

Rapid – DINAMO

CITESTE SI:

S-a stabilit programul etapei a 6-a. Când se joacă Rapid – Dinamo

Mircea Lucescu a dezvăluit de ce a refuzat oferta de la Dinamo: ”Asta e situația”

Oficial I Dinamo a BIFAT a 11-a mutare a verii: ”Bine ai venit!”

Un gând despre &8222;Noul transfer al lui Dinamo, atenționat: ”Șterge FCSB și Rapid!”&8221;

Lasă un răspuns