Dinamo, revelația începutului de sezon din Superligă, a oficializat miercuri al 12-lea transfer al verii.

Este vorba de Alberto Soro Alvarez, atacant trecut pe la Real Madrid. La scurt timp după ce tânărul jucător a fost prezentat, Andrei Nicolescu a vorbit despre noul transfer.
Acționarul minoritar al lui Dinamo, l-a lăudat pe spaniol pentru potențialul său, însă nu a ezitat să îl avertizeze.
”A fost transferat de Real Madrid, lăsat să joace și răscumpăra. Faptul că Real Madrid l-a cumpărat înseamnă că a avut potențial la acea vreme.
El joacă mijlocaș ofensiv, bandă, dar e mai versatil. Joacă și al doilea vârf, joacă și bandă. E profilul pe care l-am căutat.
Așa după cotă, dacă stăm să ne gândim, da, pentru că are o imagine bună. El nu vine într-un moment de vârf al carierei, el trebuie să demonstreze încrederea care i-a fost dată.
El își terminase contractul cu Vizela și a fost opțiunea noastră pentru acel post. A jucat, a și dat goluri. Aveam negocieri de ceva timp și am ajuns la un numitor comun.
Face niște teste din momentul ăsta. Din ce spune el ar reveni în două săptămâni, dar nu ne bazăm pe ce spune el. Ne bazăm pe el tot sezonul și nu vrem doar să bifeze meciuri în ligă”, a spus Andrei Nicolescu, în cadrul unei emisiuni de la Digi Sport.
Dinamo și-a anunțat obiectivul pentru sezonul 2024-2025
Kopic a anunțat că în acest an își dorește ca echipa să se claseze pe un loc cât mai apropiat de play-off și chiar să atace accedere între cele mai bune 6 formații din Liga 1.
”(n.r. vă veți lupta pentru play-off?) Asta ține de bucătăria internă. Sunt planuri pe termen scurt, mediu și lung. Vrem să ne apropiem de primele 6 locuri.
Ne dorim să ne luptăm și pentru play-off”, a spus Kopic.
Program de foc pentru Dinamo
Dinamo a înregistrat o înfrângere, un egal și două victorii în primele 4 etape din SuperLiga. În următoarea rundă, Dinamo va da piept cu Poli Iași în Copou.
Pentru meciul cu Poli Iași, Dinamo se va deplasa duminică la Iași cu avionul. În localitatea în care se va juca meciul va fi organizat și un eveniment dedicat fanilor.
”Câinii” vor reveni ulterior în capitală, pentru confruntarea cu Rapid.
Meciul cu giuleștenii va avea loc la mijlocul lunii august. După duelul contra rapidiștilor, Dinamo va da piept cu Universitatea Craiova tot la București. Perioada de foc a ”câinilor” se va încheia cu duelul împotriva lui U Cluj din Ardeal.
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 5
Luni, 12 august
Ora 22:00
Poli Iași – DINAMO
Etapa 6
Duminică, 18 august
Ora 21:30
Rapid – DINAMO
CITESTE SI:
Video I Dinamo și Petrolul au remizat într-un amical cu șase goluri
Andrei Nicolescu a anunțat strategia lui Dinamo. Ce transferuri se mai pregătesc
Alberto Soro, pregătiti de joc! Când va debuta noua achiziție a lui Dinamo
2 gânduri despre &8222;Șefii lui Dinamo i-au stabilit obiectivul lui Alberto Soro&8221;