Video I Andrei Nicolescu îi dă replica lui Viorel Moldovan. Ce concluzii a tras după remiza din Giulești

Dinamo a remizat în deplasare, scor 1-1 cu Rapid, duminică seara, în etapa a șasea din Superliga.

Meciul a fost decis după două lovituri de la 11 metri dictate de centralul Iulian Călin după ce a fost chemat la monitorul VAR. Petrila a deschis scorul în minutul 52, dar Selmani a restabilit egalitatea în minutul 72.

La finalul celor 90 de minute, Viorel Moldovan a acuzat arbitrajul. Președintele Rapidului a considerat că penalty-ul primit de Dinamo a fost dictat foarte ușor.

Andrei Nicolescu a venit și el rapid cu replica. Administratorul special al lui Dinamo nu a vrut să comenteze cele spuse de oficialul adversarilor, însă a vorbit despre terenul considerat de acesta într-o stare proastă.

”A fost un meci cu de toate, dar, din punctul meu de vedere, s-a vorbit prea puțin despre calitatea gazonului. Calitatea gazonului pe noi ne-a afectat. Noi avem un joc mai în viteză pe terenuri bune, ei joacă în viteză doar cu mingi lungi și cred că, cumva, calitatea gazonului a afectat prestația noastră.

Cred că, dacă aveam un gazon mai bun, am fi putut să ne descurcăm mai bine, puneam mai multă presiune, am fi putut să ținem mai mult de minge, cred că posesia ar fi fost net superioară, dar asta e! Gazonul, cumva, ne-a încurcat pe noi.

N-o să comentez arbitrajele, îmi doresc foarte mult ca și Dinamo, cât mai curând, să fie o echipă respectată de către arbitri și, atunci când joacă acasă, să-și primească acei 5%. Ne doream mai mult, dar, după cum am început a doua repriză, trebuie să ne mulțumim și cu egalul acesta. Important este ca noi să avem o evoluție constant bună.

Nici declarațiile oficialilor de la Rapid, de la finalul meciului, nu le consider foarte fairplay, dar asta e. Am văzut că tendința a fost să se arunce vina pe arbitraj, pentru acest rezultat. Mi se pare un pic lipsă de fairplay, dar fiecare apreciază cum crede”, a spus Andrei Nicolescu.

Ce a declarat Viorel Moldovan, după Rapid – Dinamo, 1:1

”Nu aș dori să vorbesc prea mult despre arbitraj, jocul a fost foarte fragmentat, maniera de arbitraj m-a dezamăgit un pic, dar nu aș vrea să găsesc o scuză din acest punct de vedere. Un penalty acordat prea ușor pentru Dinamo.

Cred că jucătorul lui Dinamo a căzut înainte. Din păcate asta a fost, ce putem face decât să mergem mai departe”, a spus Moldovan.

Video I Rapid – Dinamo, scor 1:1

@doar_dinamo_official

Rapid – Dinamo, 1:1 Liga 1 (etapa 6). Pentru Dinamo a marcat: A. Selmani ⚽ 77′.

♬ original sound – Doar Dinamo Official – Doar Dinamo Official

Echipa de start a lui Dinamo: Adnan Golubovic- Maxime Sivis, Kennedy Boateng, Josue Homawoo, Raul Oprut- Georgi Milanov, Eddy Gnahore, Catalin Cirjan – Ahmed Bani, Astrit Selmani, Hakim Abdallah.

Odată cu această remiză, Dinamo a urcat pe locul 4 cu punctul luat în Giulești.

În etapa a 7-a, Dinamo va avea un nou meci de foc, acasă cu liderul Universitatea Craiova.

Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga

Etapa 7

Ora 22:00

DINAMO – U. Craiova

CITESTE SI:

Scandal ca la ușa CORTULUI în Giulești, după remiza cu Dinamo

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu U. Craiova. Vezi programul caselor de bilete

Video I După ce a promis victoria în derby, Viorel Moldovan acuză: ”Jucătorul lui Dinamo a căzut…”

Un gând despre &8222;Video I Andrei Nicolescu îi dă replica lui Viorel Moldovan. Ce concluzii a tras după remiza din Giulești&8221;

Lasă un răspuns