Dinamo se pregătește de duelul cu U Craiova, din etapa a 7-a din Superliga României.

Cu un moral bun după un start bun de sezon, Dinamo a ajuns la 9 puncte acumulate în primele 6 etape din Liga 1. ”Câinii” au cel mai bun atac din Superliga, cu 14 goluri și ocupă locul 4.
Dinamo București și Universitatea Craiova, se întâlnesc, sâmbătă, 23 august, de la ora 21:30, în etapa a șasea a Superligii României.
Partida programată, sâmbătă, 24 august, de la ora 22:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (46 de ani), într-o conferită de presă.
”După meciul cu Rapid, urmează Craiova, cea mai în formă echipă din campionat. Îi respectăm, îi analizăm, au multă calitate. Depinde de noi, în fața fanilor, să fim puternici mental, să jucăm un fotbal bun, să dăm totul pentru punctele puse în joc.
Analizăm toate echipele în același fel, nu este o surpriză. Au calitate individuală, colectivă, au un antrenor foarte bun, cu experiență. Nu este o surpriză că sunt atât de sus în acest sezon. În acest moment, Craiova este mai în formă decât Rapid, joacă mai bine.
Vedeți că orice echipă poate surprinde. Noi cred că suntem în formă, jucăm bine și toți de pe stadion se vor bucura de un spectacol. Mă așteptam la un start bun, am crezut în asta, am depus multă muncă, energie. Mai avem multe de îmbunătățit, dar suntem pe un drum bun. Simt că nivelul încrederii jucătorilor este bun, sunt conectați. În momentul de față avem tot ce ne trebuie pentru a fi o echipă de calitate.
Mitriță este cu siguranță un jucător puternic, cu calitate ofensivă. Poate face diferența prin dribling, șut, dar nu e vorba doar de el. Este 11 contra 11, dar e genul de jucător care poate face diferența în orice moment al jocului.
Pentru mine a fost important să încep acest sezon de la zero, să avem toate aceste chestiuni sub control. Am semnat jucători, mulți și-au îmbunătățit nivelul. Când pui aceste elemente împreună, se văd îmbunătățirile. Mă bucur că sunt lucruri bune, dar știu că putem juca și mai bine.
Mă simt bine pe „Arcul de Triumf”, simt că este ca o casă a noastră. Energia din tribune este nemaipomenită, știu că va fi așa și mâine”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.
Tehnicianul croat a vorbit și despre starea de sănatate a lui Dennis Politic, jucător accidentat în urma partidei cu Poli Iași. În etapa a 5-a, ”câinii” au remizat în deplasare cu Poli Iași, scor 2-2.
Mai mult, Zeljko Kopic a anunțat că Alberto Soro (25 de ani) și Andrei Mărginean (23 de ani), vor face parte din lotul lui Dinamo pentru meciul cu U Craiova.
”Dennis este în proces de recuperare, vedem cum va decurge, dar tot ce avem sub control este să îl ajutăm pe Dennis să își revină. Soro va face parte din lot, rămâne de văzut dacă va primi minute, dar se antrenează normal săptămâna aceasta și va face parte din lot.
Mărginean va face parte din lot și el. Au avut o săptămână normală cu echipa, vor fi în lot”, a mai spus Zeljko Kopic.
Arbitrii de la Dinamo – Craiova
Pentru a 7-a etapă din Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat brigada care va oficia partida dintre Dinamo București și Universitatea Craiova.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Barbu Marian (Braşov). Acesta va fi ajutat de asistenții Artene Ovidiu (Vaslui) și Slabu Stelian (Braşov).
Arbitrajul video va fi analizat de Andrei Florin (Mureş) și Antonie Andrei (Bucureşti).
CCA l-a desemnat observator pe Mirt Irina (Bucureşti).
Partida dintre Dinamo și Craiova se va juca cu CASA ÎNCHISĂ
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 7
Ora 22:00
DINAMO – U. Craiova
Etapa 8
Ora 21:30
U. Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo București – U. Craiova
Andrei Nicolescu anunță când revine Dinamo pe Arena Națională
Andrei Nicolescu, noi detalii despre viitorul lui Dinamo. De ce nu mai aduc ”câinii” un atacant
2 gânduri despre &8222;Zeljko Kopic e încrezător înaintea duelului cu U Craiova&8221;