Prima reacția lui Zeljko Kopic, după victoria cu U Craiova. Ce spune despre eliminările lui Sivis și Homawoo

Dinamo s-a impus în duelul cu Universitatea Craiova, scor 2-1, în etapa a șaptea din Superliga României.

Astfel, „câinii” își continuă parcursul neașteptat de bun din noul sezon.

După meci, Zeljko Kopic (46 de ani) s-a arătat mândru de evoluția elevilor săi, mai ales în contextul în care, dinamoviștii au luat primul roșu în minutul 58, iar al doilea în minutul 82.

”O echipă bună, am avut tărie de caracter, am arătat că avem o mentalitate bună, am meritat cele trei puncte. Am început bine, apoi Craiova a preluat controlul, au ținut bine de minge și a pus presiune. Nu a fost ușor. După al doilea gol, am primit gol imediat, dar nu ne-am așteptat să încheiem jocul încă din prima repriză.

După primul cartonaș roșu, ne-am adaptat bine, la fel după al doilea. Jucătorii merită felicitați pentru felul în care s-au apărat.

Este normal, un lucru foarte important în derby-uri este să te controlezi, să nu fii prea emoțional. Trebuie să ne îmbunătățim din acest punct de vedere.

Nu e treaba mea (n.r. referitor la declarațiile lui Oshima), nu vreau să îmi pierd timpul cu ceea ce spun alți jucători. Eu am grijă doar de jucătorii mei. Dinamo este o echipă mai bună în acest sezon, cu o mentalitate mai bună, o energie mai bună. Jucăm un fotbal bun, dar trebuie să muncim mult. Toate echipele luptă, nu ne putem aștepta la meciuri ușoare.

Trebuie să continuăm la fel, sunt fericit pentru echipă, pentru jucători, pentru club și pentru suporterii noștri care ne dau energie. Nu am noutăți despre transferuri acum”, a spus Zeljko Kopic la finalul partidei.

Pentru Dinamo urmează meciul din Cupa României, miercuri, 28 august, cu FC Voluntari. Partidă programată pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, de la ora 19:00.

Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga

Etapa 8

Ora 21:30

U. Cluj – DINAMO

CITESTE SI:

Video I În 9 oameni Dinamo RĂPUNE liderul campionatului

Dinamo București – Universitatea Craiova. Cum arată primul 11 trimis de Zelijko Kopic

Avancronică I Dinamo București – Universitatea Craiova

Un gând despre &8222;Prima reacția lui Zeljko Kopic, după victoria cu U Craiova. Ce spune despre eliminările lui Sivis și Homawoo&8221;

Lasă un răspuns