Dinamo s-a calificat miercuri seara în faza grupelor a Cupei României, după ce a învins-o în deplasare pe FC Voluntari.

Dinamo a obținut o victorie la limită în fața celor de la FC Voluntari în meciul contând pentru barajul de calificare în grupele Cupei României, scor 1-0.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Cătălin Cîrjan (21 de ani), după ce a trecut de experimentatul Igor Armaș și l-a executat pe portarul advers cu un șut plasat, cu piciorul drept.
Evoluțiile mijlocașului dinamovist l-au impresionat pe Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21, care anunță că îl va chema pe acesta la lotul național pentru meciurile cu Muntenegru și Finlanda.
”A fost mult mai greu pentru Dinamo. O victorie, așa scurtă cum e, e venită în urma unei acțiuni foarte bune, deja putem vorbi de o repetare a golului de la CFR a lui Cîrjan, care este un jucător bun, foarte bun în acea zonă de teren. Este unul dintre jucătorii care vor fi convocați la acțiunea noastră pentru ”dubla” cu Muntenegru și Finlanda.
O să mai am câteva discuții cu el, cred că se epuizează în niște zone neutre, face mulți kilometri în plus. Are această calitate rară, se descurcă bine în aglomerație, are viteză de execuție foarte bună”, a spus Daniel Pancu.
Cătălin Cîrjan și-a anunțat obiectivul din Ștefan cel Mare
La finalul partidei de la Voluntari, Cătălin Cîrjan (21 de ani), a dat de înțeles că rămâne cu picioarele pe pământ după evoluțiile foarte bine și a transmis care este unul dintre obiectivele lui Dinamo: câștigarea Cupei României.
”Au fost în primele două etape două goluri. Fiecare își face treaba în fiecare meci. Dacă nu am făcut-o eu, a fost Dennis Politic sau Abdallah. Suntem o echipă bună. Nu cred că voi marca în fiecare meci.
E un lucru extraordinar să joci cu suporteri. Și când jucăm în deplasare zici că suntem acasă. Le mulțumim că ne susțin și le dedicăm victoria.
Mergem la fiecare meci cu gândul la victorie. Ne dorim să câștigăm Cupa. Am intrat în grupe și acum ne vom concentra și pe campionat”, a spus Cătălin Cîrjan la finalul partidei.
În primele meciuri din acest sezon, Cătălin Cîrjan se numără printre cei mai eficienți jucători ai lui Dinamo. A evoluat în opt partide, reușind să marcheze de trei ori.
Video I Final de meci Voluntari – Dinamo
Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – Cr. Costin, K. Boateng, R. Patriche, R. Opruț – Milanov, E. Gnahore, C. Cîrjan – A. Bani, A. Selmani, H. Abdallah.
În campionat, Dinamo este pe locul trei, cu 12 puncte după șapte etape, iar în următoarea partidă va avea parte de un test dificil, pe terenul celor de la Universitatea Cluj, liderul campionatului.
Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga
Etapa 8
Luni, 09 septembrie
Ora 21:30
U. Cluj – DINAMO
CITESTE SI:
Dan Nistor, mesaj războinic înaintea duelului cu Dinamo
Hakim Abdallah a primit verdictul medicilor, după accidentarea din Cupa României
Claudiu Niculescu, reacționează după ce Dinamo a eliminat-o pe FC Voluntari din Cupa României
Un gând despre &8222;Cătălin Cîrjan convocat în direct la naționala României: ”O să mai am câteva discuții cu el&8221;