Opinia lui Zeljko Kopic referitoarea la aducerea lui Patrick Olsen la Dinamo

Dinamo București a anunțat transferul mijlocașului danez Patrick Olsen, fotbalist care în debutul carierei sale a evoluat la Inter Milano și Lens.

Mijlocașulul danez în vârstă de 30 de ani, a semnat cu Dinamo din postura de jucător liber de contract și ultima dată a evoluat pentru polonezii de la Slask Wrocklaw.

Patrick Olsen a semnat cu Dinamo un contract valabil pentru următorii doi ani, din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit în vară de gruparea poloneză Slask Wroclaw, unde a bifat 73 de meciuri, 3 goluri și două pase decisive.

A început fotbalul la Brøndby, apoi a terminat junioratul la Inter Milano, iar în cariera sa a mai trecut pe la Haugesund (Norvegia), Lens și Grasshopper Zürich, după care a revenit în țara natală, unde a îmbrăcat tricoul celor de la FC Helsinbørg, Aalborg și Aarhus.

Patrick Olsen a evoluat la Inter U-19, iar la echipa mare a italienilor a petrecut o jumătate de sezon (iunie 2013 – februarie 2014), și bifat un singur meci, în Cupa Italiei.

Olsen a jucat în liga secundă din Franța, la Lens (august 2015 – ianuarie 2017), perioadă în care a strâns 26 de partide și 4 goluri.

Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a avut o primă reacție, după transferul lui Olsen.

”Patrick Olsen este unul dintre jucătorii pe care i-am urmărit mult. L-am analizat și am fost în contact cu el pentru o perioadă de timp. El avea contract cu clubul său din Polonia și, în cele din urmă, am reușit să-l semnăm.

Sunt foarte mulțumit pentru că acesta este un alt jucător cu personalitate, cu o atitudine excelentă, cu multă calitate și cred că acest profil este ceva de care avem nevoie pentru a deveni și mai puternici.

Cu mijlocașii pe care îi avem acum, cred că deja avem multă calitate pe acea poziție, dar cu el vom fi și mai buni și acesta este ceea ce îmi doresc pentru fiecare poziție pe teren: să avem jucători care să lupte pentru locul lor, să existe competiție în lotul nostru.

Pentru mine, meciul din Cupă împotriva Voluntari a fost foarte important, deoarece, cu acest meci, avem încă trei jocuri suplimentare și vreau să fim competitivi în fiecare meci pe care îl jucăm, pentru că Dinamo trebuie să joace în acest fel, indiferent unde jucăm, împotriva cui jucăm, în ce competiție, trebuie să fim pregătiți să luptăm și să dăm tot ce avem mai bun pe teren”, a spus Zeljko Kopic în cadrul unei emisiuni de la Radio Dinamo1948.

Patrick Olsen a semnat cu Dinamo

Ultima dată la Slask Wroclaw, în Polonia, Patrick Olsen a semnat cu Dinamo un contract pe doi ani. 

Mijlocașul central de 30 de ani a sosit la ”câini” din postura de jucător liber de contract.

”Velkommen, Patrick Olsen!

Clubul Dinamo 1948 București anunță, prin intermediul canalelor de comunicare, semnarea mijlocașului Patrick Olsen.

Ultima dată în prima ligă poloneză, la Slask Wroclaw, danezul de 1.78 a efectuat astăzi vizita medicală și se va alătura lotului condus de Zeljko Kopic.

Noul nostru jucător a început fotbalul la Brondby, a terminat junioratul la Inter Milano și a mai evoluat în Norvegia (Haugesund), Franța (Lens), Elveția (Grasshopper Zurich), după care a revenit în țara natală, unde a tricoul celor de la FC Helsingor, Aalborg și Aarhus.

În sezonul trecut, Patrick a evoluat în 29 de partide în Ekstraklasa, pentru polonezii de la Slask Wroclaw. Patrick Olsen va îmbrăca tricoul alb-roșu până în 2026″, au anunțat oficialii dinamoviști, pe rețelele sociale.

• 550.000 de euro este cota de piață a lui Patrick Olsen, potrivit Transfermarkt.

• În 30 de meciuri jucate în sezonul trecut pentru Slask Wroclaw, Patrick Olsen a oferit două pase de gol.

• Fotbalistul nordic a jucat un singur meci pentru Inter, într-un amical, iar la nivel de Primavera a fost prezent în 27 de partide.

CITESTE SI:

Reacția a conducerii după venirea lui Patrick Olsen în Ștefan cel Mare. De ce nu a jucat în acest sezon

Cauza eșecului de la Cluj a fost dezvăluită: ”Ne-am strâns toți după meci și am concluzionat”

Oficial I Conducerea lui Dinamo s-a ținut de cuvânt și a adus un atacant

Un gând despre &8222;Opinia lui Zeljko Kopic referitoarea la aducerea lui Patrick Olsen la Dinamo&8221;

Lasă un răspuns