Avancronică I Dinamo București – Fredericia HK

”Dulăii” din Ștefan cel Mare, întâlnesc astăzi, de la ora 19:45, Fredericia (Danemarca), în prima etapă a grupei A din Liga Campionilor la handbal masculin.

Dinamo și Fredericia se înfruntă pentru prima dată într-un meci oficial în cupele europene.

Dinamo București revine în Liga Campionilor după un an de pauză. EHF i-a acordat un wildcard pentru acest sezon, având în vedere lotul, condițiile financiare ale clubului, dar și rezultatele din ultimul sezon. Campioana României a ajuns până în turneul Final Four al European Handball League.

La ultima participare în Liga Campionilor, în ediția 2022/23, Dinamo București a acumulat 13 puncte, a ocupat locul 5 în grupă și s-a calificat în play-off. Dacă va repeta cel puțin acel parcurs și în actuala stagiune, trupa din Ștefan cel Mare ar fi mulțumită.

După o perioadă de 3 ani cu Xavier Pascual pe banca tehnică, Dinamo pleacă la drumul european cu un nou antrenor, David Davis. Tot un spaniol, cu experiență la rândul lui în Liga Campionilor. Lotul a suferit și el câteva schimbări.

Doi oameni cheie, Luka Cindric și Lazar Kukic, au plecat în Ungaria la Veszprem, respectiv Pick Szeged.

Au venit, în schimb, doi oameni care au evoluat în sezonul trecut în Liga Campionilor, Haniel Langaro (Barcelona) și Haukur Thrastarson (Industria Kielce). Printre achiziții se numără și trei handbaliști veniți direct din Bundesliga, Yoan Lumbroso (Eisenach), Branko Vujovic (Hannover-Burgdorf) și Frederik Ladefoged (Bergischer).

Înaintea primului meci din Liga Campionilor. Dinamo a disputat patru jocuri oficiale pe plan intern. A învins HCM Constanța (27-21) și Minaur Baia Mare (37-29) în Supercupă, apoi CSM Constanța (34-26) și Poli Timișoara (30-25) în Liga Națională.

Apărarea lui David Davis are o medie de 25,3 goluri primite în primele meciuri oficiale, față de cea a lui Xavier Pascual în ediția trecută – 27,6 goluri.

În ofensivă, Dinamo a setat o medie de 32 de goluri, față de 37,8 goluri în sezonul trecut. Statistica este realizată pe meciurile interne.

În ceea ce privește lotul pentru acest meci, Dinamo nu are probleme, așadar, poate pune pe foaia de joc cel mai bun ”16” posibil.

Bilete pentru meciul cu Fredericia HK

În parteneriat cu Eventim, CS Dinamo le oferă suporterilor, cinci tipuri de bilete care pot fi comandate prin eventim.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP: 100 de lei;

Categoria 1: 55 de lei;

Categoria 2: 45 de lei;

Categoria 3: 35 de lei;

Peluză: 25 de lei.

Tichetele de acces se pot achiziționa și direct de la sală, în ziua meciului, începând cu ora 18:45.

De partea cealaltă, Fredericia Handbold Klub, denumirea completă a formației daneze, susține primul meci din istorie în Liga Campionilor, sub egida EHF. Mai mult, dispută primul meci în cupele europene.

Clubul a promovat în urmă cu câțiva ani în prima ligă daneză și a avut o ascensiune fulminantă în ultimul sezon, până în finala mare. A ajuns la un meci decisiv pentru titlu cu Aalborg, finalista Ligii Campionilor, pierzând la limită, cu 26-27.

La fel ca și Dinamo, Fredericia a primit un wildcard din partea EHF pentru acest sezon, care reprezintă și cea mai mare provocare din istoria grupării. În primul rând pentru a se menține în top în handbalul danez, apoi pentru a performa și în Liga Campionilor.

În linii mari, lotul din sezonul trecut a fost păstrat. Bineînțeles, scandinavii au încercat să își consolideze echipa, astfel că a mai adus doi suedezi, un islandez, dar și pe danezul Mads Kjeldgaard Andersen de la Bergischer.

Grupul de 22 de jucători înscriși pe lista EHF este condus de un antrenor celebru, islandezul Gudmundur Gudmundsson, care a câștigat Cupa EHF cu Rhein-Neckar Lowen în 2013 și titlul olimpic cu naționala Danemarcei în 2016.

Două jocuri a disputat Fredericia până să se deplaseze în București. Primul a fost câștigat în Cupa Danemarcei, 32-25 cu Midtjylland. Dar al doilea l-a pierdut, 28-29 cu Holstebro în deplasare, în prima etapă a sezonului. Interul stânga Mads Kjeldgaard Andersen a fost cel mai bun marcator, cu 9 goluri, în acest ultim joc.

Ultimele meciuri le echipei Dinamo pe teren propriu în cupele europene au fost chiar împotriva unor reprezentante ale Danemarcei, cu Bjerringbro/Silkeborg și Skjern. Meciurile au fost strânse cu ambele, fiind câștigate cu 37-34, respectiv 28-27.

Campioana României s-a descurcat mai bine în partidele din Danemarca, unde a și obținut de fiecare dată victorie mai clară și calificare. Dinamo este favorită și probabil că va câștiga această dispută, dar anticipăm un joc mai strâns, la prima vedere.

Fredericia se bazează peste 90% pe jucători scandinavi, cei mai căutați azi pe piața transferurile, oricând periculoși.

CITESTE SI:

Reacția lui Mircea Lucescu, după victoria cu Lituania. Ce l-a nemulțumit pe ”Il Luce” în Ghencea

România câștigă cu emoții meciul cu Lituania

România – Lituania. Cum arată primul 11 trimis de Mircea Lucescu

Un gând despre &8222;Avancronică I Dinamo București – Fredericia HK&8221;

Lasă un răspuns