Video I Răzvan Patriche, mulțumit de victoria de pe ”Arc”. Vezi analiza fundașului

Dinamo a reușit un gol superb în duelul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, după o pasă de geniu dată de Patrick Olsen la golul lui Cătălin Cîrjan.

Dinamo a reușit să marcheze un gol superb prin Cătălin Cîrjan în minutul 32 al confruntării cu Unirea Slobozia, acțiunea pornind de la o pasă genială dată de Patrick Olsen pentru Astrit Selmani.

Patrick Olsen se află la debutul pentru Dinamo, iar mijlocașul danez al „câinilor” l-a lansat perfect pe Selmani, care i-a centrat lui Cătălin Cîrjan, iar acesta nu i-a iertat pe ialomițeni.

Și fanii au contribuit la o dominare a lui Dinamo, făcând o atmosferă incandescentă încă din primul minut al partidei, iar ”câinii”, în ciuda problemelor de lot pe care le au, s-au descurcat admirabil.

După fluierul final al partidei, Răzvan Patriche (38 de ani), a făcut o scurtă analiză a victoriei obținute pe ”Arcul de Triumf”.

”Am avut foarte puține zile să ne pregătim cu tot lotul. E bine că am luat 3 puncte, e important că nu am primit gol.

Probabil am resimțit, au fost jucători care au evoluat mai puțin. S-a resimțit la finalul jocului.

Este o perioadă în care toate terenurile din România sunt așa. A fost un teren de luptă, se pare că noi am luptat mai mult și am câștigat.

Mă bucur că funcționează atacul și sper să ne atingem obiectivele.

Eu un autocar nou, un autocar frumos, ce se va spun, e doar un autocar”, a spus fundașul din Ștefan cel Mare.

Video I Familia Dinamo

Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – Sivis, Patriche, Licsandru, Amzăr – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, A. Bani.

În urma acestui rezultat, Dinamo urcă pe locul 3.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Oțelul, din deplasare, după care joacă din nou acasă, împotriva lui FC Botoșani.

Programul lui Dinamo în următoarei etape din Superliga

Etapa 10

Vineri, 20 septembrie

Ora 21:00

Oțelul Galați – DINAMO

Etapa 11

Vineri, 27 septembrie

Ora 21:00

DINAMO – FC Botoșani

CITESTE SI:

Video I Patrick Olsen a impresionat la debut! Vezi prima sa reacție

Reacția lui Adrian Mihalcea, după 0-1 cu Dinamo

Video I Cătălin Cîrjan a tras concluziile după Dinamo – Slobozia 1-0

Un gând despre &8222;Video I Răzvan Patriche, mulțumit de victoria de pe ”Arc”. Vezi analiza fundașului&8221;

Lasă un răspuns