Conducerea lui Dinamo a făcut analiza primelor 10 etape. Care este situația campaniei de transferuri

Dinamo traversează o perioadă bună din punct de vedere sportiv și se află pe poziția a 3-a, după 10 etape în Superligă.

Conducere clubului nostru, prin vocea lui Andrei Nicolescu a anunțat că șefii lui Dinamo, au tras primele concluzii după cele zece etape parcurse de echipa antrenată de Zeljko Kopic.

Așa cum a anunțat la startul competiției, conducerea, va face o analiză, după fiecare 10 etape din sezonul regulat.

”Pe puncte, v-am mai spus, subiectiv, eu zic că puteam avea mai multe puncte, dar ca nivel de exprimare suntem bine. Suntem în așteptările noastre.

Dinamo trebuie să faca două lucruri în același timp. Să echilibreze și să fie o echipă puternică care să fie acolo sus pentru play-off și în același timp Mister încearcă să dea minute jucătorilor noștri tineri.

Pentru că dacă rămânem în această capcană că sunt prea tineri și e prea devreme să joace, niciodată nu vor avea experiența necesară să intre în teren și să arate ce pot. Drept pentru care noi încercăm să facem aceste 2 lucruri combinate în acest sezon și nu e ușor. Vor mai apărea momente în care nu se vor exprima așa cum vrem noi, dar doar așa pot să crească”, a spus Andrei Nicolescu.

Administratorul special al clubului, a vorbit și despre următoarele transferuri ale lui Dinamo. Oficialul lui Dinamo, susține că mai vrea un fundaș central și un atacant.

”Am declarat că ne dorim să mai aducem un fundaș central și dacă găsim un atacant. Căutăm variante care să fie bune pentru Dinamo. Noi nu vrem să facem transferuri că au făcut celelalte echipe. Nu vrem să aratăm că și noi putem cum fac ceilalți pe piață. Că în ultimele trei săptămâni e o frenezie care are mai mulți.

Știm și noi că ne mai trebuie jucători, dar nu luăm doar de dragul de a lua jucători. Și nu luăm jucători care depășesc bugetul pe care îl avem setat pentru anul ăsta. Nu vrem să ieșim foarte mult din bugetul pe care îl avem. Sunt niște limite pe care vrem să le respectăm”, a conchis Nicolescu.

Biletele pentru meciul cu FC Botoșani

”Câinii” se pregătesc de duelul cu FC Botoșani, în data de 27 septembrie, pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Meci contând pentru etapa a 11-a și programat să se joace la ora 21:00.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și FC Botoșani, din etapa a zecea a Superligii României, de vineri, 27 septembrie, de la ora 21:00, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2024/2025 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

VIP Experience: 450 lei;

VIP : 300 lei;

Tribuna 1: 90 lei;

Tribuna 2: 60 lei;

Family Zone: 60 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenți pensionari): 40 lei;

Peluza PCH: 35 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (27/09)

Interval orar: 14:00 – 22:00

Programul lui Dinamo în următoarea etapă din Superliga

Etapa 11

Vineri, 27 septembrie

Ora 21:00

DINAMO – FC Botoșani

CITESTE SI:

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FC Botoșani. Vezi programul caselor de bilete

Avancronică I Dinamo București – CSM Tg. Mureș

Video I Astrit Selmani, mulțumit după remiza cu Oțelul

2 gânduri despre &8222;Conducerea lui Dinamo a făcut analiza primelor 10 etape. Care este situația campaniei de transferuri&8221;

Lasă un răspuns