Andrei Nicolescu a stabilit obiectivul lui Dinamo în duelurile cu Farul și FCSB

Dinamo București va face deplasare la Ovidiu, pe 4 octombrie, pentru meciul cu Farul Constanța, din etapa a 12-a din Superliga României.

Confruntarea dintre cele două formații se va disputa pe stadionul ”Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi”, de la ora 21:00.

După primele 11 etape din campionat, ”câinii” au acumulat 17 puncte și se află pe locul al 5-lea (poziție de play-off). Însă, pentru elevii lui Zeljko Kopic (47 de ani) urmează două etape complicate, în care vor întâlni ultimele două campioane ale României, Farul Constanța și FCSB.

În acest context, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a fost întrebat câte puncte crede că va obține echipa sa din aceste două partide și, în același timp, cu ce rezultate ar fi mulțumit.

”Dacă mă întrebați, eu vreau șase puncte, dar cred că patru puncte ar fi în regulă. Victoria, sentimental, vreau să fie cu FCSB”, a spus Nicolescu.

Zeljko Kopic a analizat echipa lui Hagi: ”Sunt sigur că acum vor face tot posibilul să câștige cele trei puncte

Partida programată, vineri, 4 octombrie, de la ora 21:00, de pe stadionul ”Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi”, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic (47 de ani), într-o conferită de presă.

Cu multe absențe și probleme de efectiv, Dinamo vrea să obțină cel puțin un punct, pentru a se menține in zona de play-off.

”Da, trebuie să fim pregătiți. Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta, am analizat jocul precedent și am studiat și adversarul. Mâine mai avem un antrenament, după care vom decide primul 11. Echipa este într-o formă bună și cred că vom face un meci bun. Nu, în acest moment nu avem jucători recuperați.

A fost un rezultat surprinzător cu Gloria (n. r. Gloria Buzău), dar așa este campionatul. Toate echipele luptă, iar în ultima etapă au fost rezultate neașteptate. Adversarii au avut câteva ocazii, au lovit bara și au fost echipa mai bună, dar nu au marcat și au primit gol din singura șansă pe care noi am avut-o.

Sunt sigur că acum vor face tot posibilul să câștige cele trei puncte, dar și noi avem ambițiile noastre, vrem să jucăm un fotbal bun și să obținem un rezultat favorabil. A fost un meci bun acolo, și o victorie foarte importantă pentru noi atunci.

Ei au un stil clar, atât în faza ofensivă, cât și în cea defensivă. Încă sunt părți din jocul lor pe care le pot îmbunătăți, dar în fiecare sezon se văd progrese. Cu siguranță vor deveni și mai buni pe măsură ce individualitățile lor se vor adapta mai bine.

Este important, iar din acest motiv am fost dezamăgiți de lipsa de concentrare și greșelile tactice din meciul cu Botoșani, mai ales că aveam 2-0. Trebuie să înțelegem importanța acelor momente, să avem mai multă stabilitate, să păstrăm posesia și să echilibrăm jocul. Clasamentul contează mai mult la final, dar fiecare punct este esențial pentru că liga este foarte strânsă”, a spus Kopic în cadrul conferinței de presă.

Programul lui Dinamo în următoarea etape din Superliga

Etapa 12

Vineri, 4 octombrie

Ora 21:00

Farul Constanța – DINAMO

Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)

Etapa 1:

DINAMO – FCSB;

Etapa 2:

Metalul Buzău – DINAMO;

Etapa 3:

DINAMO – Petrolul

CITESTE SI:

Zeljko Kopic a analizat echipa lui Hagi. Ce spune despre starea lotului

Andrei Nicolescu îi asigură pe fani că nu mai pleacă nimeni după Amzăr. Ce spune oficialul dinamovist despre transferul ratat a lui Omar

S-a încheiat! Detalii despre noul stadion al lui Dinamo

Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu a stabilit obiectivul lui Dinamo în duelurile cu Farul și FCSB&8221;

Lasă un răspuns