România s-a impus marți seară, cu emoții, pe terenul Lituaniei, într-un meci contând pentru cea de-a patra etapă din Liga Națiunilor.

România a câștigat chinuit în această seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, duelul cu Lituania, un meci contând pentru cea de-a patra etapă din Liga Națiunilor.
Gazdele au deschis scorul rapid astăzi, după ce în minutul 7 le-a fost acordat un penalty, după ce arbitrul s-a consultat timp de 3 minute cu cei din camera VAR asupra unui presupus henț al lui Andrei Rațiu. Armandas Kucys a transformat fără mari emoții lovitura de la 11 metri ducându-și echipa în avantaj.
După doar 10 minute, ”tricolorii” au reușit să egaleze după un henț clar făcut de un jucător lituanian în careu. Răzvan Marin a executat și a înscris, trecându-și în cont cel de-al patrulea gol, în 4 meciuri consecutive, în Liga Națiunilor.
Până la pauză, fotbaliștii lui Mircea Lucescu au mai avut 3 ocazii bune de a înscrie, prin Denis Drăguș și Dennis Man, dar Gertmonas, portarul celor de la „U” Cluj, nu a putut fi învins, având câteva intervenții foarte bune.
Elevii lui Mircea Lucescu au preluat conducerea pe tabelă abia în minutul 65, după un contraatac pornit de Radu Drăgușin în preajma careului lui Florin Niță. Mingea a ajuns la Man, care i-a pasat lui Drăguș, iar acesta din urmă a șutat-o la colțul scurt, fără șanse pentru goalkeeper-ul lituanienilor.
În minutul 82, gazdele au fost aproape de a marca, după o fază în care apărarea României a fost depășită de jucătorii lui Edgaras Jankauskas, dar Niță a avut o intervenție incredibilă și și-a menținut echipa în avantaj.
Ulterior, în minutul 90, Cernych a trimis un șut periculos de la marginea careului, dar mingea a trecut peste poartă, iar ”tricolorii” au reușit să-și adjudece cele 3 puncte puse în joc.
Echipa de start a României: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – Stanciu, M. Marin, R. Marin – Man – Drăguș – Mihăilă.
În urma acestui rezultat, România a ajuns la 4 victorii consecutive în Liga Națiunilor și are 12 puncte, fiind liderul clasamentului grupei 2 din Liga C.
Kosovo se află pe locul 2, cu 9 puncte, după ce a câștigat, în această seară, celălalt meci al grupei 2, cu Cipru, scor 3-0. Ciprioții sunt pe locul 3, cu 3 puncte.
În noiembrie, în ultimele partide din această competiție, România va juca acasă cu Kosovo și Cipru, pe 15 și 18 noiembrie.
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
• Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Kosovo
• Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: ROMÂNIA – Cipru
CITESTE SI:
Ce a spus Nicolescu despre noul transfer al echipei
Lituania – România . Cum arată primul 11 trimis de Mircea Lucescu
Antonio Luna, analizat de Zeljko Kopic: ”L-am ales pe Luna pentru experiența sa și pentru…”
2 gânduri despre &8222;România învinge Lituania la Kaunas&8221;