Dinamo București s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa celor de la FC Hermannstadt într-un meci al etapei a 14-a din Superliga.

La finalul meciului de la Sibiu, Cătălin Cîrjan (21 de ani) a tras concluziile. Acesta a vorbit despre meciul cu Hermannstadt, dar și despre duelul care urmează cu FCSB, miercuri, în Cupa României.
”Mă simt bine la Dinamo. Suntem o echipă bună, jucăm un fotbal frumos și trebuie să-mi arăt și eu valoare pe teren. Și în repriza a doua am controlat jocul.
Am avut patru meciuri în care nu am câștigat, azi suntem fericiți. Cred că aveam un trac. Acum suntem sus acolo.
Am fost dezamăgiți după meciul din campionat (n.r. cu FCSB). Suntem încrezători. Vrem să luăm cele trei puncte (n.r. în Cupa României). Ne dorim să câștigăm în derby”, a spus Cătălin Cîrjan, după Hermannstadt – Dinamo, scor 0-2.
Cătălin Cîrjan, omul meciului de la Sibiu
Fostul jucător de la Arsenal a contribuit decisiv la ambele goluri reuşite de Dinamo. La primul, Cătălin Cîrjan a fost faultat în careu de către Selimovic, iar Selmani a reuşit să transforme de la ”11″ metri.
Cîrjan a pasat decisiv la reuşita lui Kennedy Boateng, prima a fundaşului din Togo în Superliga.
Video I Hermannstadt – Dinamo, 0 – 2
Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Abdallah.
În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul 4 în clasament și poate cădea maxim pe poziția a 6-a până la finalul acestei etape, dacă Oțelul va câștiga cu Slobozia, iar FCSB va lua 3 puncte din derby-ul de mâine seară cu Rapid.
Succesul de la Sibiu a fost oarecum umbrit și de o veste proastă pentru „alb-roșii”. Zeljko Kopic a fost un car de nervi pe parcursul primei reprize și a primit două cartonașe galbene, ambele pentru proteste, fiind eliminat.
Ca atare, antrenorul dinamovist nu-și va putea conduce echipa de pe bancă la duelul cu FCSB din Cupa României, care se va disputa pe 30 octombrie.
Bilete pentru meciul din Cupa României cu FCSB
Meciul de la Sibiu va fi urmat de duelul cu FCSB, din Cupa României, miercuri, 30 octombrie, de la ora 21:00. Meciul ”revanșă” se va disputa tot pe Arena Națională, de la ora 21:00.
Astfel, clubul nostru a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan biletele pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP Experience: 390 lei;
VIP 1: 250 lei;
VIP 2: 200 lei;
Tribuna 1 (inel 2 & 3): 90 ron
Tribuna 2 (inel 1): 50 lei;
Family Zone: 50 lei;
Tribuna 2 (inel 1, elevi peste 14 ani, studenți, pensionari): 50 – 18 lei;
Tribuna 2 (inel 2 & 3): 40 lei;
Peluza PCH (inel 1): 30 lei;
Peluza PCH (inel 2): 25 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionul ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Luni (28/10)
Interval orar: 12:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);
Marți (29/10)
Interval orar: 12:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);
Miercuri (30/10)
Interval orar: 14:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).
Programul lui Dinamo în următoarele etape din Superliga
Etapa 15
Sâmbătă, 2 noiembrie
Ora 21:00
DINAMO – UTA Arad
Etapa 16 (prima din returul regulat)
Vineri, 8 noiembrie
Ora 21:00
DINAMO – CFR Cluj
Programul lui Dinamo în Cupa României (grupa B)
Etapa 1:
Miercuri, 30 octombrie
Ora 21:00
DINAMO – FCSB;
Etapa 2:
Metalul Buzău – DINAMO;
Etapa 3:
DINAMO – Petrolul
Dinamo ocupă locul 4, în Superliga, cu 21 puncte.
CITESTE SI:
Video I Dinamo se impune la Sibiu și urcă pe loc de play-off
Aflat sub presiunea, Măldărășanu a tras un semnal de alarmă înaintea meciului cu Dinamo
Un gând despre &8222;Video I Reacția lui Cătălin Cîrjan, după victoria lui Dinamo cu Hermannstadt&8221;